CALCULE Care e miza locului doi în Liga Naţiunilor pentru România şi de ce tricolorii nu trebuie să piardă în Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tătăruşanu
Tătăruşanu

România a învins Lituania cu 3-0 în penultimul meci din Liga Naţiunilor şi a urcat pe locul doi în grupa a 4-a, din al treilea eşalon valoric.

Înainintea ultimului meci din grupă, Muntenegru - România, programat marţi, tricolorii mai au doar şanse teoretice de a câştiga grupa, pentru că Serbia are două puncte avans în clasament şi joacă acasă cu Lituania, care nu a obţinut nici măcar un punct până acum în cinci meciuri. Aşadar, şansele României de a deveni lider la finalul grupei ţin de o minune la Belgrad.

Pe de altă parte, nici locul doi, pe care şi-l dispută acum Muntenegru şi România, nu e lipsit de importanţă. Dacă sârbii merg la Euro 2020 direct din preliminarii, România va merge la baraj. Concret, echipele cel mai bine clasate în grupele din Seria C a Ligii Naţiunilor, care nu obţin calificarea la turneul final prin intermediul preliminariilor, vor disputa un play-off, în martie 2020, care oferă şansa participării la Euro.Cele patru echipe vor juca semifinale într-o singură manşă, pe terenul echipei care a avut o linie de clasament mai bună, iar finalistele vor juca de asemenea o singură dată, urmând ca învingătoarea să meargă la Campionatul European.

În al doilea rând, cele mai bune două locuri 2 din cele 4 ale Ligii C merg în urna a treia valorică, la tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020. Chiar dacă termină pe 2 în Liga Naţiunilor, dar nu se află între cele mai bune două locuri 2, România cade în urna a patra valorică, ceea ce va ingreuna misiunea din preliminarii, selecţionata lui Contra urmând a avea adversari mult mai dificili.

Clasamentul grupei: 1. Serbia 11 p, 2. România 9 p, 3. Munenegru 7 p, 4. Lituania 0 p

Clasamentul locurilor 2 în Liga C a Ligii Naţiunilor:  1. Bulgaria 7 p, 2. Grecia 6 p, România 3 p, 4. Scoţia 0 p 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite