Bute vrea centura de Paşti. Se bate pentru titlul mondial WBC, la categoria super-mijlocie, cu Badou Jack

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Badou Jack vs Lucian Bute
Badou Jack vs Lucian Bute

Pugilistul român va boxa în dimineaţa zilei de 1 mai, într-o gală programată la Washington, pentru a redeveni campion mondial la profesionişti.

Lucian Bute se poate considera un pugilist norocos. La doar câteva luni după ce a fost învins de britanicul James De Gale, într-o gală care a avut loc la Quebec, are din nou şansa unui meci cu centura mondială pe masă. Puţini sunt boxerii, care în decurs de şase luni se întâlnesc cu această ocazie, dar în ecuaţia în care se află acum Lucian a contat enorm şi faptul că între 2007 şi 2012 a fost campion mondial, drept pentru care reprezintă un nume în acest sport.

„Şansa pentru un alt titlu mondial este uriaşă. Să boxez de două ori la rând pentru titlul mondial nu e uşor, dar mă face mândru. Când a sunat telefonul cu oferta de a boxa, am zis da fără să ezit. Nu am fost accidentat de foarte mult timp. Observ şi eu şi toată lumea poate vedea că sunt în formă, inclusiv partenerii mei de sparring. Sunt flămând după un nou titlu ca atunci când eram mai tânăr, 26-27 de ani. Îl respect pe Badou Jack, dar vreau să-i iau centura. Adversarul meu a participat la Jocurile Olimpice şi a demonstrat că face parte din elita boxului, învingându-i pe Anthony Dirrell şi George Groves", a declarat Lucian Bute, ajuns la 36 de ani, dar încă departe de momentul retragerii. “Vin în acest meci ca un outsider, el este campionul şi trebuie să îl înving clar pentru a obţine centura.  Jack nu a luat-o pe calea cea uşoară şi îl apreciez pentru decizia de a mă accepta drept challenger.  Faptul că el nu a mai întâlnit un boxer cu gardă inversă, ar putea fi în dezavantajul său. Dar cred că este un profesionist adevărat şi dacă a acceptat provocarea mă aştept să fie pregătit pentru stilul meu”, a mai afirmat Bute.

Revine în SUA după 12 ani

Lucian Bute va boxa în dimineaţa zilei de 1mai, într-o gală care va avea loc în sala DC Armony, din Washington, unde încap 10.000 de spectatori. Românul revine în Statele Unite, după 12 ani, ultima dată când a boxat acolo, fiind în 2004, când bifa abia a opta victorie la profesionişti, învingându-l pe Norman Johnson. Acum Bute are 32 de victorii (25 prin KO), dar şi trei înfrângeri, toate în ultima parte a carierei. De la momentul 2012, când a pierdut centura IBF, în faţa lui Carl Froch, Bute a mai avut două victorii şi a suferit două înfrângeri.

La Washington, el va urca în ring contra lui Badou Jack, un american născut în Suedia, dar cu tată din Gambia. Jack s-a apucat foarte târziu de box, abia la 18 ani, asta şi pentru că în Suedia, unde a crescut, acest sport nu e tocmai popular, fiind considerat foarte periculos. LA proifesionişti, unde a trecut în 2009, Jack are 20 de victorii, dintre care 12 obţinute înainte de limită, şi o singură înfrângere. Cei doi se vor lupta pentru centura mondială WBC, deţinută de Badou, după meciul cu Anthony Dirrel, un nume greu al boxului, pe care l-a învins anul trecut în aprilie. Badou Jack este impresariat de Mayweather Promotions, firma celebrului Floyd Mayweather, care de altfel, a şi participat la prezentarea oficială a meciului. “M-am antrenat din greu pentru acest meci şi sunt nerăbdător să urc în ring. Abia aştept să-mi apăr din nou titlul. Sunt cel mai bun supermijlociu din lume şi am calităţile necesare să înving orice adversar cu care urc în ring. Sunt focalizat asupra lui Lucian Bute, însă ştiu că o victorie îmi va aduce o confruntare uriaşă cu James DeGale. Îl respect pe Bute, pentru că este unul dintre cei mai buni boxeri ai categoriei. De fapt, a fost campion mondial şi asta spune totul. Cred că o să-l înving, totuşi. De ce? Pentru că sunt mai tânăr şi mai proaspăt decât el”, a declarat Badou Jack.

Câştigătorul meciului Bute - Jack îl va întâlni pe cel din meciul DeGale - Medina, într-o luptă pentru unificarea centurilor IBF şi WBC la categoria supermijlocie.


Meciul dintre Lucian Bute şi Badou Jack va fi transmis în România de Digisport

76,2 kilograme trebuie să aibă cei doi boxeri la cântarul oficial


Campionii mondiali ai României

Mihai Leu (1997)
Leonard Doroftei (2002-2003)
Adrian Diaconu (2008-2009)
Lucian Bute  (2007-2012)


Lucian Bute
Data naşterii: 28.02.1980
Poreclă: Mister KO
Înălţime: 1,87 m
Alonjă: 1,82 m
Meciuri: 35
Victorii: 32 (25 KO)
Egaluri: -
Înfrângeri: 3 (1 KO)

Badou Jack
Data naşterii: 31.10.1983
Poreclă: Spintecătorul
Înălţime: 1,85 m
Alonjă: 1,85 m
Meciuri: 22
Victorii: 20 (12 KO)
Egaluri: 1
Înfrângeri: 1 (1 KO)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite