Burleanu, discurs tranşant: „I-am ciuruit!“. Promisiunea făcută de şeful FRF după o victorie categorică
0Răzvan Burleanu şi-a savurat din plin succesul obţinut în alegerile de astăzi în care l-a zdrobit pe principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu.
Răzvan Burleanu va conduce Federaţia Română de Fotbal până în 2022, iar victoria sa în alegerile de la „Casa Fotbalului“ a fost una fără emoţii.
Burleanu a adunat peste 66% din voturi, iar 168 dintre cei care şi-au exprimat opţiunile l-au ales pentru un nou mandat de patru ani. Pe locul doi s-a clasat Ionuţ Lupescu cu 78 de voturi, Marcel Puşcaş s-a ales cu 8 voturi, iar Ilie Drăgan n-a fost votat de nimeni.
La câteva minute după anunţul oficial al rezultatului, Burleanu a vorbit la pupitrul sălii în care s-a votat, având un discurs ferm, dar cu zâmbetul pe buze.
Ce a spus Burleanu?
*Le mulţumesc contracandidaţilor pentru participare, îi mulţumesc întregii mele echipe, aţi fost azi fermi, drepţi, integri. Sunt mândru că fac parte din această echipă, din această familie. Iar, într-un final, recunosc că deşi n-a fost doar un fleac, i-am ciuruit!
*Numărul meu de telefon rămâne acelaşi. Şi cum a fost patru ani, şi după. Le mulţumesc contracandidaţilor pentru participare.
*Vă invit să votaţi în continuare oamenii din echipa mea. Aceşti oameni merită să continue în Biroul Executiv.
*Mâine, în mod normal, la ora 11.00, aveam şedinţă de management. O programăm la ora 13.00. Aşa că nu beţi prea mult în această noapte!
*Vreau să transmit un mesaj de unitate pentru toţi cei care au trimis voturile în altă parte: în următorii patru ani, voi fi un preşedinte care va ţine cont, atât cât se poate, de tot, ca să avem această unitate, dar o unitate a oamenilor de bine.
Lupta pentru şefia FRF s-a încheiat: „N-a fost doar un fleac, i-am ciuruit!”