BGS a „bătut“ şi FRF. Cum a fost umilită federaţia şi ce spune patronul firmei de pază: „În peluze sunt nişte sceleraţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţii BGS au făcut greşeala de a-i ataca şi pe huligani, dar şi pe cei nevinovaţi. FOTO: Mediafax
Agenţii BGS au făcut greşeala de a-i ataca şi pe huligani, dar şi pe cei nevinovaţi. FOTO: Mediafax

Burleanu e acuzat că s-a aliat cu huliganii şi are o problemă serioasă înainte de următorul meci al naţionalei de pe teren propriu, cel cu Irlanda de Nord (14 noiembrie).

România aşteaptă decizia UEFA după incidentele de la meciul cu Ungaria, însă, dacă partida cu Irlanda de Nord se va disupta cu spectatori, atunci Federaţia Română de Fotbal are o problemă.

Până la data de 14 noiembrie, când e programată întâlnirea de pe „Arena Naţională“ cu britanicii, FRF ar trebui să găsească o firmă capabilă să asigure paza şi securitatea la meciul respectiv. Asta deoarece, cei de la BGS au renunţat, unilateral, la contractul cu FRF.

„S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România. Regret incidentele produse între forţele de ordine şi suporteri, îmi cer scuze faţă de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor şi a excesului de zel. Federaţia Română de Fotbal condamnă atitudinile violente şi nejustificate la adresa suporterilor. Îi asigur pe toţi cei care au avut de suferit că vinovaţii vor plăti. La întoarcerea delegaţiei române din Finlanda voi purta o discuţie fermă cu conducerea companiei care a avut responsabilitatea securităţii pe Arena Naţională“, a precizat Răzvan Burleanu într-un comunicat, la o zi după jocul de sâmbtă. 

Cei de la BGS au considerat că, prin această reacţie, FRF s-a aliat cu huliganii şi au anunţat, printr-un alt comunicat, că renunţă la înţelegerea cu federaţia. 

„Declanşarea evenimentelor din peluze au avut ca origine unele grupuri de suporteri ale echipelor Steaua, Dinamo, Petrolul cât şi gruparea cunoscută sub denumirea <<Honor et Patria>>. Galeria Dinamo Sud a atacat galeria maghiara, membrii galeriei Stelei s-au bătut între ei, galeria echipei Petrolul a lovit câţiva agenţi de securitate, iar cei de la <<Honor et Patria>> au aruncat la propiu doi agenţi de securitate BGS peste balustradele de protecţie. De asemenea, numeroşi membri ai acestor grupări au introdus pe stadion materiale pirotehnice (petarde / torţe) pe care le-au folosit pe durata întregului meci arunc\ndu-le către agenţii de ordine, pe teren şi dintr-o zonă în alta a peluzelor“, e un fragment din comunicatul firmei de pază.

„Luând în considerare cele de mai sus, lacunele legislative, presiunea mediatică şi reacţia Federaţiei Române de Fotbal, în urma incidentelor petrecute la meciul de fotbal România-Ungaria, societatea noastră a ales să rezilieze unilateral contractul de prestări servicii încheiat cu FRF începând cu data de 27.10.2014. Am luat această decizie, convinşi fiind că am făcut tot posibilul să respectăm legea şi să menţinem în cadrul meciurilor, climatul de linişte şi ordine pentru zecile de mii de suporteri, nu pentru o mâna de huligani“, au concluzionat cei de la BGS.

Fiul patronului a sărit la bătaie

Pachetul majoritar de acţiuni al firmei BGS e deţinut de Bogdan Oprea. Fiul acestuia, Andrei (21 de ani), s-a numărat printre agenţii care au sărit la bătaie cu huliganii şi cu spectatorii de rând la meciul România – Ungaria. Imaginile surprinse de fotoreporterul prosport.ro dovedesc acest lucru. „Andrei Oprea a fost prezent pe stadion în calitate de angajat al firmei BGS“, a precizat Antoniu Ungureanu, purtător de cuvânt al firmei de pază. Problema e că băiatul patronului era îmbrăcat în civil, dar dotat cu spray lacrimogen.  

Oprea îşi apără firma: „Am dat cu spray-uri mici“

Într-un interviu acordat pentru sportnews.ro, Bogdan Oprea a vorbit despre incidentele petrecute, sâmbătă, dar şi despre reacţia Federaţiei Române de Fotbal.

„Noi n-am greşit, uitaţi-vă pe imagini! Am dat cu spray-uri mici, cu jet subţire. În schimb, Jandarmeria a dat cu gaze, cu tunul, dar nu a greşit, fiindcă mulţimea nu mai putea fi stăpânită. Şi acum susţin că ne-am făcut treaba cum ar trebui. Avem şi noi angajaţi bătuţi“, a afirmat patronul firmei de pază.

Oprea s-a referit şi la oamenii fără nicio vină, care au avut ghinionul de a se afla lânga huliganii din peluze şi care au plecat de la stadion bătuţi.

„Îmi pare sincer rău pentru acele persoane care au avut de suferit. Îmi pare rău, dar peluzele de pe stadioane sunt nesigure! Vin cu copiii la meci! N-ai ce să faci în peluze cu copiii. E o zonă nesigură. Peluzele de pe stadion sunt focar de violenţă. Oamenii nu ar trebui să se ducă acolo. Cine se duce îşi asumă riscuri! Sunt nişte sceleraţi acolo, ce să cauţi cu copilul acolo sau dacă eşti gravidă?“, a continuat Oprea.

El l-a „înţepat“ şi pe preşedintele FRF:. „Imediat după meci, Răzvan Burleanu ne-a felicitat. După care s-a răzgândit, după ce au apărut anumite imagini. Au fost date doar anumite imagini. Federaţia nu a fost alături de noi, oamenii de acolo au făcut acele afirmaţii publice, fără să ne consulte“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite