Begu, la un pas de a-şi egala cel mai bun French Open din carieră: Irina, victorie dramatică la Paris după un thriller

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu (116 WTA) a devenit prima jucătoare din România care a avansat în turul III al turneului de la French Open.

Irina Begu a ajuns la Paris cu un bilanţ dezolant pe zgură, cu doar două victorii în şase meciuri, şi, probabil, mulţi au crezut că ea va şi părăsi repede Franţa.

Totuşi, acum, când prima săptămână a turneului de la Roland Garros se apropie de final, Irina e în continuare în competiţie! După o prima victorie cu Zhou (106 WTA), scor 6-1, 6-1, Irina a trăit periculos astăzi, însă, la final, a părăsit terenul cu mâinile în aer, în semn de bucurie.

Românca de 28 de ani a fost aproape inexistentă în primul set al duelului cu Muchova (73 WTA) în care a fost condusă cu 4-0, înainte de a pierde cu 1-6 în doar 34 de minute.

De aici încolo însă, Begu şi-a crescut nivelul jocului şi a câştigat următoarele două seturi cu 6-3, 6-4. Meciul a durat 1 oră şi 56 de minute.

Pentru Irina Begu urmează un duel cu Amanda Anisimova (54 WTA) în turul III. Dacă va câştiga, românca îşi va egala cea mai bună performanţă la French Open, atingerea turului IV în 2016.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite