Begu, ce durere: Ce a păţit Irina în setul decisiv al meciului pierdut cu Angelique Kerber la Roma

Begu, ce durere: Ce a păţit Irina în setul decisiv al meciului pierdut cu Angelique Kerber la Roma

Irina Begu (41 WTA) a stat aproape trei ore pe teren, a câştigat primul set şi s-a luptat eroic în următoarele două, însă a părăsit terenul învinsă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Irina Begu, ultima româncă rămasă în competiţie în afară de Simona Halep, a fost eliminată în turul II la Roma la capătul unui meci care i-a ridicat pe spectatori în picioare.

Chiar dacă a pornit cu şansa a doua, românca a fost aproape de a furniza o mare surpriză. Tocmai de aceea, Irina a fost destul de afectată de eşecul suferit miercuri, însă, potrivit Digi Sport, a încercat să privească partea plină a paharului.

Ce a spus Begu?

*A fost un meci foarte greu. Sunt cu atât mai supărată cu cât a fost 7-5 în setul decisiv. A fost o partidă bună din partea mea, dar şi una dureroasă, din cauza rezultatului. 

*Am câştigat primul set şi am făcut o greşeală: am împins mai mult mingea, în loc să o lovesc, cum făcusem iniţial. De asemenea, am început să joc foarte plat. Contra lui Kerber asta e cea mai proastă idee pe care poţi să o ai. Dar asta e, per ansamblu am jucat bine.

*La 2-1 în setul trei am început să am nişte crampe. N-am putut să mai servesc la fel de bine, n-am mai putut să împing la fel în picioare. Dar am încercat să lupt până la capăt, ştiam că şi Angelique e o mare luptătoare şi cred că am fost la înălţime.
citeste totul despre: