Bayern Munchen, demolată de Wolfsburg, 1-4. A încasat într-un meci câte goluri a primit în primele 17 etape
0Campioana en-titre a Germaniei a fost desfiinţată în primul meci al returului din Germania, 1-4, în deplasare, cu Wolfsburg, într-o partidă în care bavarezii au fost executaţi pe contraatac, au primit un gol fabulos şi au încasat cât în întreg turul!
Wolfsburg părea la finalul turului singura echipă capabilă să-i pună cât de cât probleme lui Bayern, lider cu 11 puncte avans.
„Lupii“, locul secund în Bundesliga, au reconfirmat acest lucru vineri, în primul meci al returului în Germania.
În faţa granzilor de la Bayern, Wolfsburg a preferat cartea contraatacului, pe care a jucat-o la perfecţie.
Prima dată chiar în minutul 3, când gazdele au plecat din faţa propriului careu, după o intercepţie la o pasă greşită a lui Muller, şi nu s-au mai oprit decât în careul lui Neuer, de unde Bas Dost l-a învins pe goalkeeper-ul german pentru prima dată în meci.
Inexistentă în prima repriză, când n-a avut nicio ocazie, campioana Germaniei a intrat la pauză în dezavantaj de două goluri, după ce atacantul olandez al lui Wolfsburg a reuşit un gol fabulos (45+1), demivole cu exteriorul, de la limita careului mare!
Şi partea secundă a început dezastruos pentru oaspeţi, după ce belgianul De Bruyne a marcat şi el (53) primul său gol în poarta lui Neuer, tot după un contraatac. Aproape imediat, Bernat (55), la prima reuşită în tricoul lui Bayern, una norocoasă, a părut că-i readuce pe campioni în joc, dar a fost un simplu foc de paie, pentru că acelaşi De Bruyne (73) a mai lovit o dată (evident, tot pe contraatac), pentru un neverosimil 4-1.
Bayern a bifat astfel prima înfrângere după 21 de meciuri în Bundesliga, într-o partidă în care a încasat patru goluri, câte a primit în cele 17 etape în tur (câte unul de la Borussia Dortmund, Schalke, Mainz şi aceeaşi Wolfsburg).
Gruparea lui Guardiola rămâne lider detaşat în Germania, cu 45 de puncte, dar avansul faţă de Wolfsburg s-a redus la opt puncte.