Avertisment pentru noile vedete de la Petrolul: "Presiunea e uriaşă pe umerii lui Mutu şi Zicu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu şi Hoban sunt colegi la Petrolul
Mutu şi Hoban sunt colegi la Petrolul

Venirea lui Adrian Mutu şi a lui Ianis Zicu la Petrolul reprezintă două lovituri de imagine importante, însă asupra celor doi va exista o responsabilitate uriaşă.

Internaţionalul Petrolului, Ovidiu Hoban, care a avut un an 2013 excelent, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal,  vrea ca "lupii" să câştige cel puţin un trofeu şi în acest sezon şi, de ce nu, să realizeze chiar primul event din istoria clubului.
Ovidiu, aţi început primul stagiu din Antalya, iar antrenorul Cosmin Contra v-a transmis clar că trebuie să vă pregătiţi foarte bine dacă vreţi să luaţi titlul.
Da, Mister are perfectă dreptate, această perioadă contează foarte mult pentru ceea ce va urma în partea secundă a campionatului. O pregătire bună ne va ajuta mult în retur, suntem cu toţii conştienţi de acest lucru.
Aţi ajuns de 4 zile la Belek, aveţi câte două antrenamente pe zi şi un program foarte strict. Cum v-aţi adaptat?
Ştiam ce ne aşteaptă, toţi avem la activ multe cantonamente şi nu mai e o noutate pentru nimeni. Aici avem condiţii excelente, terenurile sunt impecabile, aşa că nu ne rămâne decât să ne pregătim. Suntem bine, atmosfera este excelentă şi toată lumea ştie ce are de făcut. Ne unesc aceleaşi obiective şi toţi tragem în aceeaşi direcţie pentru a le îndeplini şi pentru a-i face fericiţi pe suporteri.
Apropo de ei, cum ţi s-a părut atmosfera de la reunire?
Minunată, îi simţim aproape şi le mulţumim pentru asta. Îi rog să fie conştienţi că avem mare nevoie de ei pentru a reuşi să câştigăm trofee şi ne bazăm, ca şi până acum, pe susţinerea lor necondiţionată.
Îţi închipui ce se va întâmpla în Ploieşti dacă veţi reuşi să câştigaţi eventul?
Ar fi extraordinar, ar fi un vis să-i scoatem din nou pe străzi. Sperăm să fie anul nostru şi să le facem şi alte bucurii, după ce sezonul trecut am câştigat Cupa României. Eu vreau tot, dar m-aş mulţumi şi cu un trofeu, iar dacă ar fi să aleg e clar că mă gândesc la titlu.
Cine crezi că sunt principalele contracandidate?

Sunt mai multe echipe cu care ne luptăm. Steaua, Astra, Pandurii şi chiar Dinamo ar putea intra în ecuaţie. E bine că meciurile grele le vom juca acasa, iar cu fanii alături de noi avem toate sansele să ne impunem. Cert e că vom încerca să câştigăm fiecare meci, iar la final vom vedea ce am realizat. Să avem răbdare, cu paşi mici vom ajunge să facem lucruri mari. Această strategie a funcţionat şi anul trecut.
Îţi doreai un alt adversar în semifinalele Cupei României?
Cu oricine am fi picat era la fel de greu, toate cele trei formaţii sunt valoroase. Vom întâlni Astra, pe care am învins-o la Giurgiu, şi chiar dacă suntem deţinătorii trofeului nu putem spune că avem statut de favoriţi. Tot ce ne dorim este ca şi în acest an cupa să rămână la Ploieşti.
Cum te simţi fiind singurul internaţional român din echipă?
Nu mă gândesc la acest aspect. Ratarea calificării la Mondialul din Brazilia a fost singura nereuşită a anului trecut şi nu ascund că m-a afectat, era şansa mea de a ajunge la un turneu final. Acum, cu sosirile lui Mutu şi Zicu, sperăm să fim cât mai mulţi petrolişti la naţională. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine pentru imaginea clubului.
Sunteţi stânjeniţi atenţia deosebită de care s-au bucurat Mutu şi Zicu odată cu venirea lor la Petrolul?
Nicidecum, nu ne-am simţit eclipsaţi niciun moment. Sunt doi jucători de mare valoare, apasă o presiune uriaşă pe umerii lor şi e normal să fie în centrul atenţiei. Pe noi ne motivează venirea lor şi sperăm ca împreună să facem lucruri măreţe. Ei s-au integrat perfect în grup şi se comportă ca şi cum ar fi de luni bune la echipa noastră.
În schimb, au plecat Dore şi Benga…
Le înţeleg şi le respect decizia, mai ales că au fost doi jucători importanţi pentru noi. Îmi pare rău că au plecat, dar mă bucur pentru ei, s-au dus la mai bine, e normal, toţi ne dorim asta. Sper să nu mai plece şi alţii pentru a ne putea îndeplini obiectivele.
Crezi că plecarea lui Benga te va readuce în centrul apărării?
Eu am o vorbă: important e să joci, nu contează unde! Sunt un om de echipă, intru acolo unde e nevoie de mine, dar cel mai bine mă simt la închidere. Dacă va mai veni un fundaş, atunci voi evolua în apărare doar în cazuri de forţă majoră, aşa cum s-a mai întâmplat.
Te gândeşti şi tu la un transfer în străinătate?
Fireşte, oricine îşi doreşte să câştige cât mai bine, cariera de fotbalist e destul de scurtă. Însă, acum sunt la Petrolul, sunt cu gândul şi cu sufletul aici şi voi da totul pentru echipa mea. Vrem cu toţii să-i facem fericiţi pe aceşti suporteri minunaţi.

 Arda Turan este faultat de Stefan Ovidiu Hoban in meciul Romania Turcia FOTO Reuters

Sursa: fcpetrolul.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite