Australian Open 2015: Horia Tecău şi partenerul său au şanse mari să joace finala la dublu. Adversarii sunt sub ei. Ce spune românul despre acest meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Tecău s-a calificat azi în semifinalele probei de dublu de la Australian Open, acolo unde va juca, la noapte în faţa perechii italiene Simone Bolelli/ Fabio Fognini.

”Ne aşteaptă un meci foarte greu, total diferit. Nu am mai jucat în formula asta contra lor, dar eu am o revanşă. În 2011, cu Robert (n.r. Lindstedt) am pierdut ambele meciuri cu Fognini şi Bolelli: în sferturi la Roma şi în sferturi la US Open. Într-o semifinală de Grand Slam mi se pare momentul potrivit să-mi iau revanşa”, a declarat în exclusivitate pentru Doartenis.ro, Horia Tecău.

În cele două meciuri de care aminteşte românul, perechea Bolelli/ Fognini au învins perechea Lindstedt/ Tecău cu 6-2, 6-1 la Roma şi cu 1-6, 7-6, 6-4 la US Open.

Horia ştie şi ce trebuie să facă pentru a avea şanse mai mari de calificare în finală: ”Va fi foarte important ca împotriva lor să servim bine şi să ne ţinem serviciul”, a mai spus el. 

Specialiştii consideră că, în mod normal, perechea Tecău - Rojer n-are cum să se împiedice de italieni, care sunt mult mai slab clasaţi, Fognini fiind numărul 55 mondial la dublu, iar Bolelli nici măcar în prima sută. Dacă se respectă calculele hârtiei, Tecău va da piept în finală cu perechea Dodig /Melo,  a patra favorită a turneului. Tecău şi Rojer au fost socotiţi favoriţii numărul 6 pe tablolul de dublu, de la Melbourne.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite