Viitorul - Astra 0-3: prima semifinalistă a Cupei României e o echipă care ţinteşte eventul. Programul complet al sferturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Budescu (centru) a deschis drumul Astrei spre calificare
Budescu (centru) a deschis drumul Astrei spre calificare

Liderul Ligii I a zburdat pe teren în faţa unei echipe care lasă senzaţia că, în ciuda numelui, n-are niciun viitor. Ca şi cum înfrângerea nu era de ajuns, echipa lui Hagi a încheiat meciul cu o fază stupidă.

Primul meci din sferturile Cupei României n-a produs nicio surpriză. Diferenţa care există între cele două echipe în campionat - Astra e lider, Viitorul pe penultimul loc - s-a respectat şi în competiţia KO. Budescu (32), Cristescu (35) şi Yoda (89) au rezolvat un meci în care s-a văzut, încă o dată, că Viitorul e un club fără perspective. 

De altfel, bilanţul antrenorului Bogdan Argeş Vintilă de la instalarea sa pe bancă, la 16 septembrie , vorbeşte de la sine: 15 meciuri, 5 victorii, 4 remize, 6 înfrângeri.

Pentru ca dezastrul să fie complet pentru Viitorul, în minutul 90+3, ultimul al prelungirilor, Mitrea a fost eliminat pentru un fault stupid, fără niciun rost, la Pedro.

Astra a devenit prima echipă calificată în semifinalele Cupei României şi aşteaptă acum rezultatele restul partidelor din sferturi, care se vor desfăşura după următorul program:

Miercuri, 4 decembrie

Petrolul Ploieşti - FC Vaslui, ora 19:00

Dinamo - Pandurii Târgu-Jiu, ora 21:30

Joi, 5 decembrie

Steaua - Oţelul Galaţi, ora 20:30

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite