Astra - AZ Alkmaar, azi, ora 19.00, Digisport 1. Şumudică şi-a stabilit obiectivul pentru manşa tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra Giurgiu va încerca diseară să ia o opţiune importantă pentru calificarea în grupele Ligii Europa, după manşa tur cu olandezii de la AZ Alkmaar.

În cazul unui deznodământ pozitiv, la finele celor două meciuri, pentru Astra ar fi a doua calificare consecutivă în grupe, ceea ce ar aduce o infuzie puternică de capital în vistieria clubului patron de Ioan Niculae, care se află la închisoare pentru doi ani şi jumătate.
Astra are două două absenţe importante, portughezii Geraldo şi Teixeira, care sunt accidentaţi, şi nu pot evolua. Şumudică se plânge în continuare de subţirimea lotului său, dar chiar şi aşa e încrezător în calificare. „Sincer să fiu, la Giurgiu, eu m-aş mulţumi şi cu 0-0, pentru că sigur în deplasare noi vom marca. Olandezii au agresivitatea, se ţin scai după tine, fac pressing, dar dacă noi vom reuşi să ţinem mingea mai mult în terenul lor sigur le vom pune mari probleme”, a declarat antrenorul de 44 de ani, care se află în faţa celei mai importante performanţe din cariera lui.
Şumi a mai fost la un pas de Liga Europa, în 2012, cu FC Vaslui, dar a pierdut în play-off în faţa mult mai puternicei Internazionale Milano, formaţie pe terenul căreia totuşi a remizat, scor 2-2, după ce pierduse acasă cu 0-2.
Adversara Astrei, AZ Alkmaar, n-a avut un început de sezon prea fericit, înregistrând un egal şi o victorie după două etape.  Alkmaar a jucat finala Cupei UEFA în 1981 şi a fost semi-finalistă în 2005.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite