Argentinienii se tachinează între ei: „Eu să fiu ca Messi? El visează să fie ca mine“
0Au trecut 28 de ani de la ultimul titlu mondial cucerit de „pume“. Cum Mondialul din această vară se ţine în America de Sud, urmaşii lui Maradona simt că pot repeta performanţa din 1986, iar atmosfera din cadrul lotului e una excelentă.
Mulţi consideră că actuala echipă a Argentinei e cea mai bună din ultimele două decenii. Cu vedete de 24 de karate, precum Messi, Aguero, Di Maria, Higuain, Palacio sau Mascherano, selecţionerul Alejandro Sabella şi-a permis şi luxul de a-l lăsa acasă pe Carlos Tevez.
Motivul neoficial? Atacantul lui Juventus nu e în relaţii bune cu Lionel Messi. În schimb, vedeta celor de la Barcelona se înţelege de minune cu Sergio Aguero despre care s-a şi spus că poate ajunge pe „Nou Camp“, după Cupa Mondială, datorită insistenţelor lui Messi.
Până atunci, Aguero şi Messi au fost prezenţi la o acţiune organizată de Puma, iar vârful celor de la Manchester City n-a ratat ocazia de a-şi tachina bunul prieten.
„Ne batem cu Spania, Germania şi Brazilia“
Întrebat dacă visează să câştige „Balonul de Aur“, distincţie primită de patru ori de Messi, Aguero a avut un răspuns-surpriză.
„Haideţi să fim optimişti că, într-o zi, şi eu voi fi ales cel mai bun fotbalist al planetei. Dar staţi o secundă! Visul meu nu e să fiu ca Messi. El visează să fie ca mine“, a declarat Aguero.
Când a redevenit serios, atacantul de 25 de ani a evaluat şansele Argentinei de a câştiga CM 2014: „Sunt foarte încrezător că putem fi campioni mondiali. Argentina are potenţialul de a câştiga Mondialul. Principalele noastre rivale vor fi Spania, Germania şi Brazilia“, a adăugat Aguero.