Astăzi, alegeri la COSR: Alin Petrache e favorit în lupta cu Octavian Bellu şi Elisabeta Lipă! Cine-l susţine pe şeful Federaţiei Române de Rugby

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Petrache FOTO David Muntean
Alin Petrache FOTO David Muntean

Rămas vacant după demisia lui Octavian Morariu, postul de coordonator al olimpismului românesc este disputat de trei personalităţi distincte. Alegerile au loc astăzi, începând cu ora 11.00, iar rezultatul lor va fi anunţat în jurul orei 13.00. Rămâi pe www.adevarul.ro pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

La prima vedere, Alin Petrache pare a fi alesul majorităţii. Este susţinut puternic de Octavian Morariu, care-l vede pe fostul căpitan al naţionalei de rugby succesorul său „natural”, ţinând cont de faptul că i-a fost vicepreşedinte.

În plus, mai mulţi preşedinţi de federaţii, de la box, lupte, handbal, fotbal, judo, volei şi până la karate, şi-au exprimat deja opţiunea pentru Petrache, formând un curent în favoarea celui care este preşedinte al federaţiei de rugby, deputat PSD şi „vice” la COSR. Alin Petrache a promis că, dacă va fi ales preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, va renunţa la toate celelalte funcţii. Avantajul său poate fi şi faptul că se va prezenta joi, în faţa alegătorilor, cu un program pe termen lung, mai precis pe 10 ani – România Olimpică 2014-2024, în care se pune accent pe relansarea performaneţelor, dar şi pe dezvoltarea sportului de masă.

Lipă nu crede în proiectele pe termen lung

Opţiunea lui Morariu, de a-l susţine pe Alin Petrache, a fost criticată de Elisabeta Lipă, care crede că un astfel de post nu poate fi „moştenit” sau „transmis”. Spre deosebire de omologul ei de la rugby, şefa canotajului românesc va propune un program pe perioada 2014-2017, considerând că Olimpiada de vară de la Rio de Janeiro din 2016 trebuie să fie prioritară. Elisabeta Lipă este cotată cu şansa a treia la câştigarea alegerilor, dar se poate baza pe voturile federaţiei de canotaj, a clubului Dinamo şi a fostelor colege, Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, care fac parte dintre personalităţile sportive cu drept de vot.

Bellu a tulburat apele cu prezenţa la "Sinteza zilei"

În fine, Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor din lume, susţine „o mobilizare specială” pentru Jocurile Olimpice de la Rio şi o organizare mai meticuloasă pentru Tokyo 2020. Are în spatele său foşti gimnaşti sau gimnaste, incluse în cercul personalităţilor sportive, precum Marius Urzică, Dan Grecu, Andreea Răducan, Maria Olaru, plus voturile federaţiilor de gimnastică. El a fost însă şi protagonistul celui mai controversat moment al campaniei pentru şefia COSR. Împreună cu Mariana Bitang şi componentele lotului feminin de gimnastică s-a prezentat în platoul unei emisiuni TV, unde erau invitaţi candidaţi ai PSD la europarlamentare şi premierul Ponta. Imediat, şeful COSR, Octavian Morariu, a venit cu un comunicat în care a condamnat imixtiunea politicului în ceea ce înseamnă olimpismul românesc. Alin Petrache a luat act de aceast comunicat şi, mai mult decât atât, a refuzat să meargă la o emisiune moderată de Ion Ţiriac cu cei 3 candidaţi la şefia COSR.

image


Votează 123 de membri
123 de membri ai COSR au drept de vot, dar totalul voturilor va ajunge la 220! Cum se explică asta? Federaţiile care reprezintă sporturi olimpice cu tradiţie şi performanţe au un vot „mai greu”, de 4 puncte. Federaţiile care au în spate sporturi olimpice oferă sufragii de trei puncte, federaţiile cu sporturi neolimpice, dar recunoscute de Comitetul Internţional Olimpic, au voturi de două puncte, iar federaţiile cu sporturi recunoscute pe plan naţional au un vot simplu. Numărul voturilor federaţiilor ajunge la 158. Alte 62 de voturi vin de la anumite cluburi reprezentate în COSR, personalităţi sportive marcante (Nadia, Patzaichin, Ţiriac) şi membrii COSR. Dacă un candidat întruneşte 50 % plus 1 (111) din totalul celor 220 de voturi va fi ales preşedinte al COSR. Dacă nu, se va organiza turul II cu cei doi candidaţi care au strâns cele mai multe voturi.

Cine şi-a anunţat deja intenţia de vot

100% cu Petrache: 37 de voturi
Federaţiile de Judo (4), Box (4), Lupte (4), Handbal (4), Rugby (3), Volei (3), Fotbal (3), Karate (2), conducerea şi membrii COSR cu drept de vot (10)
100% cu Bellu: 15 voturi
Federaţiile de Gimnastică (4), Gimnastică Ritmică (3), personalităţi sportive provenite din gimnastică (8)
100% cu Lipă: 7 voturi
Federaţia de Canotaj (4), clubul Dinamo (1), personalităţi sportive provenite din canotaj (2)

Alin Petrache (38 de ani)


@ Fost căpitan al naţionalei de rugby.
@ A absolvit ANEFS-ul şi are studii postuniversitare în management sportiv.
@ A fost 4 ani secretar adjunct general al COSR, iar de un an e vicepreşedinte al COSR.
@ Preşedinte al FR de Rugby.

Elisabeta Lipă (50 de ani)

image


@ Fostă canotoare, a participat la 5 Olimpiade şi a câştigat 8 medalii, dintre care 5 de aur.
@ Absolventă de IEFS, doctor al universităţii de Educaţie Fizică şi Sport.
@ Preşedinte al clubului Dinamo şi al FR de Canotaj.
@ A fost declarată “Cea mai bună canotoare a secolului 20” de către Federaţia Internaţională de Canotaj.

elisabeta lipa foto petrica tanase

Octavian Bellu (63 de ani)


@ Ca antrenor al lotului feminin de gimnastică a cucerit 305 medalii la Olimpiade, Mondiale şi Europene.
@ A absolvit IEFS-ul.
@ A mai avut funcţia de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, secretar de stat în MTS.
@ A fost introdus în “Hall of Fame”-ul gimnasticii internaţionale.

octavian bellu foto adevarul

Foşti preşedinţi ai COSR

Carol al II-lea (1914-1920, 1923-1930, 1930-1940)
Prinţul George Valentin Bibescu (1920-1923)
Ion Gheorghe Maurer (1947-1951)
Mihail Macavei (1951-1953)
Alexandru Şiperco (1953-1959)
Manole Bodnăraş (1959-1960)
Aurel Duma (1960-1966)
Anghel Alexe (1966-1974)
Generalul Marin Dragnea (1974-1984)
Haralambie Alexa (1984-1987)
Generalul Gheorghe Gomoiu (1987-1989)
Generalul Constantin Opriţa (1989)
Lia Manoliu (1990-1998)
Ion Ţiriac (1998-2004)
Octavian Morariu (2004-2014)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite