Alexandru Dedu face un apel către prieteni: „Am nevoie urgentă de sânge!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, va fi supus unei intervenţii chirurgicale, după accidentul de motocicletă în care a fost implicat, motiv pentru care a solicitat ajutorul apropiaţilor pentru a-i dona sânge.

Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a fost implicat săptămâna trecută într-un accident rutier. Aflat pe o motocicletă, un şofer neatent i-a tăiat calea şi l-a accidentat grav pe şeful handbalului românesc. 

Acesta a fost internat în spital, unde se află de aproape o săptămâna. Deşi starea sa este stabilă, el are nevoie de sânge pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Anunţul a fost făcut chiar de pacient pe o reţea de socializare.

"Mulţumesc celor care mi-au trimis mesaje de încurajare. Starea mea este bună, stabilă şi optimistă, în condiţiile în care mâne dimineaţă, la orele 8:00, intru în operaţie. Mi s-a spus de către medicul anestezist că voi avea nevoie urgentă de sânge. Pentru asta, rog pe cei apropiaţi, dacă se poate, să o facă menţionând numele meu la centrul de donaţie. Mulţumesc!", a scris Dedu pe Facebook.

Operaţia efectuată de medicii de la Spitalul Floreasca va fi o reconstrucţie a piciorului drept, care a avut cel mai mult de pe urma accidentului de motocicletă. "Trebuie refăcute tibia şi peroneul la piciorul drept", a mai spus Dedu pentru ProSport. 

Şeful FR Handbal este un împătimit al motoarelor şi a anunţat după accident că, în ciuda evenimentului nefericit în care a fost implicat, nu va renunţa la pasiunea sa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite