Adrian Cristea a dezvăluit de ce s-a despărţit de la Petrolul Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul mijlocaş al Petrolului Ploieşti, Adrian Cristea, a mărturisit că el a ales să plece de la echipa lui Cosmin Contra şi nu a fost dat afară, aşa cum s-a speculat în presă imediat după ce şi-a făcut bagajele.

Adrian Cristea a dezvăluit pentru ProSport că el însuşi a vrut să se despartă amiabil de Petrolul, deoarece îşi doreşte să prindă un transfer în străinătate. „M-am întors la Petrolul după 6 luni în Belgia, unde n-am reuşit să rămân. Vă daţi seama, am venit din Belgia înapoi în ţară, nu am fost la fel. Voiam să rămân acolo, e altceva, fotbalul de afară e altceva, mult mai bine din toate punctele de vedere. 

Am vorbit cu cei din conducere de când am început pregătirea, le-am spus că vreau să-mi caut o echipă şi mi-au dat la început o foaie că pot pleca pe 400.000 de euro. N-am găsit această sumă. Am discutat cu mai mulţi agenţi, mi-au zis că e cam greu. Am vorbit cu cei de la Petrolul, eram în ultimul an şi am fost de acord să ne despărţim pe cale amiabilă. E foarte bine pentru ambele părţi aşa, ei fac o economie cu contractul meu, eu îmi voi găsi mai uşor o echipă. Dacă voiam să rămân, rămâneam şi anul ăsta la Petrolul, nu mă dădea nimeni afară. Le-am spus clar că e bine să ne despărţim”, a spus Cristea.

Fotbalistul originar din Iaşi a jucat în cariera sa la Dinamo, Universitatea Cluj, Petrolul şi Standard Liege. Cristea este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 1 milion de euro. 

CITIŢI ŞI: 

Adrian Cristea a ratat un transfer în Spania pentru că a fost caracterizat ca fiind „curvar, beţiv, nenorocit”. Acum nu mai are bani şi banca îi va lua casa

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite