„Adevărul” l-a găsit pe fostul rapidist Emanuel Godfroid, care joacă şi la 41 de ani: „Mai trag un an-doi şi apoi mă las”

Godfroid a părăsit România acum nouă ani, dar cea mai mare realizare a carierei sale rămâne titlul cucerit la giuleşteni în 2002-2003.

Reporterul "Adevărul" Adrian Epure a realizat un reportaj şi un interviu inedit cu fotbalistul belgian.

 Au trecut zece ani de când în vitrina Rapidului a poposit cel de-al treilea şi totodată ultimul titlu de campioană din vitrina bătrânului club giuleştean. Cu toate că de atunci
s-au mai perindat prin Grant zeci de fotbalişti străini, numele lui Manu Godfroid stârneşte şi astăzi admiraţie printre fanii alb-vişiniilor.

Recent, suporterii rapidişti i-au dedicat un articol elogios belgianului, „Vi-l mai amintiţi pe Godfroid?“, publicat pe unul dintre site-urile neoficiale ale clubului fondat în 1923. Acum, la aproape 41 de ani, pe care-i va împlini la 16 august, Manu locuieşte în Bas-Oha, o localitate cu nici 2.000 de suflete, aflată la 30 de kilometri de Liège. Lucrează ca funcţionar la Oficiul de Turism al Provinciei Liège, dar este şi om de bază al echipei RAEC Sclayn, un micuţ club ce evoluează în campionatul Provinciei Namur.

S-a bucurat enorm când i-am propus o întâlnire cu Mircea Rednic, mai ales că nu apucase deloc să-l vadă pe fostul său antrenor, de când „Puriul“ este tehnicianul celor de la Standard. „Chiar mă bucur că ai venit pe la mine. De mult ziceam că vreau să merg să-l salut pe Mircea, dar n-am mai apucat“, mi-a mărturisit el.

Puriul l-a adus în România

Pe drumul spre baza de pregătire a celor de la Standard Liège, ce poartă numele lui Robert Louis-Dreyfus, fostul proprietar al clubului belgian, dar şi al clubului francez Olympique de Marseille, Manu n-a vorbit decât despre relaţia sa cu antrenorul în vârstă de 51 de ani. „Mircea este un tehnician foarte apropiat de jucători. El era primul care râdea, atunci când atmosfera devenea prea tensionată. Noi n-am apucat să fim şi coechipieri la Standard, dar ştiam bine cine este încă dinainte de a veni la Rapid. Mă bucur că şi-a îndeplinit visul. Vorbea mereu despre Standard chiar şi acum zece ani, şi-a dorit dintotdeauna să revină la Liège din postura de antrenor“, şi-a reamintit Godfroid.

Am ajuns la baza de pregătire cu câteva minute înaintea „Puriului“, suficient timp pentru ca Manu să-mi arate puţin împrejurimile. „Este totul nou aici, baza asta nu exista pe vremea când jucam eu la Standard. E o întreagă academie de fotbal aici, se investeşte enorm în juniori. Dar şi baza ProRapid e foarte frumoasă, am fost foarte impresionat atunci când am văzut-o pentru prima oară. Chiar şi astăzi, doar patru-cinci cluburi din Belgia au aşa ceva“, a povestit fotbalistul.

E coechipier cu fiul său

Între timp, Rednic, care locuieşte foarte aproape de baza de pregătire, a sosit la volanul unui Mercedes. S-a bucurat ca un copil când l-a reperat pe Godfroid: „Manu, ce surpriză! Mamă, ce bine arăţi! Nu-i aşa că mai joci pe undeva? Eram sigur! Doam ne, de când nu te-am mai văzut!“. Dialogul a continuat firesc. La un moment dat, Manu scoate telefonul pentru a-i arăta lui Rednic nişte poze cu băieţii săi: „Să-i vezi ce mari au crescut. Arnaud joacă şi el fotbal, e portar, iar Manu e şi el aproape cât mine de înalt. Dar stai să vezi ce melodie am la telefon“. Ecranul smartphone-ului începe să clipească, iar din difuzor răsună acordurile celebrului hit „Who Let the Dogs Out?“, al celor de la Baha Men, cântec atât de drag rapidiştilor în urmă cu un deceniu.„E imnul Rapidului din anul în care am câştigat împreună campionatul. Nici nu-mi vine să cred că au trecut zece ani... Păcat că e şi ultimul titlu al Rapidului. Eu le-am zis celor de acolo că o să mă pomenească mult timp“, a exclamat „Puriul“.
Cei doi s-au îmbrăţişat apoi, pentru ca Rednic să nu întârzie la conferinţa de presă săptămânală a clubului din Liège, dar nu înainte de a-şi promite că nu vor mai trece ani până la următoarea întâlnire.
„Sunt sigur că vei face performanţă la Liège. Ar fi o mare bucurie pentru mine, mai ales că eu n-am reuşit să câştig niciun trofeu ca jucător la Standard“, i-a mai transmis Manu lui Rednic înainte de despărţire. ;

Rednic s-a îndepărtat de titlu

Mircea Rednic şi Standard au pierdut lupta pentru titlu, după ce echipa din Liége a fost învinsă de Anderlecht şi de FC Bruges. În acest moment, Standard se află pe locul 5 în play-off, la şapte puncte de lider, şi mai are de jucat două meciuri (în deplasare la Genk şi acasă cu Lokeren), fiind destul de aproape de o calificare în Liga Europa. Performanţa este oricum mare, deoarece Rednic a luat echipa de pe locul 8 în clasament.

Godfroid: „Nu vreau să fiu antrenor“

Manu, ce anume te-a determinat în 2002 să laşi Belgia pentru a juca la Rapid?
Emmanuel Godfroid: Adevărul e că am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă înainte de a veni în România. În cei patru ani cât am fost la Standard, m-am operat de tot atâtea ori la tendonul lui Ahile. A fost oribil. Ultima oară m-a operat doctorul Marc Martens, care este cunoscut şi în România.Mi-a spus că dacă accidentarea va recidiva iar, asta înseamnă sfârşitul carierei mele. Din fericire, n-a fost cazul. Aici, în Belgia, lumea nu mai avea însă încredere în fotbalistul Godfroid. Înainte de a mă oferta Mircea, mai avusesem doar o propunere de la Vitória Setúbal, din Portugalia. Dar nu era nimic sigur, trebuia să dau probe. Recunosc însă că nu ştiam mai nimic despre România, m-am cam aruncat cu capul înainte!

Care e prima ta amintire legată de România?
O-la-la, unde am aterizat?! (râde) Ţin minte că a venit Cornel (n.r – Mateiaşi) să mă aştepte la aeroport. N-a luat-oînsă pe drumul principal spre oraş, ci pe unul ocolitor, pe unde erau numai case.
De-asta am avut reacţia aia. Dar apoi, după ce am văzut adevărata faţă a Bucureştiului, m-am liniştit. E un oraş foarte frumos.

Fanii te-au adoptat imediat, mai ales că ai înscris încă de la primul tău meci oficial...
Aşa este. Era o partidă cu Sportul. Era 1-1 şi am marcat golul victoriei în minutul 88. Apoi, în runda următoare, am câştigat cu 5-2 contra Oţelului. Am dat iarăşi ultimul gol. În total am înscris cinci goluri în sezonul în care am câştigat titlul. A fost magnific. E singurul titlu câştigat de mine în carieră, este cea mai frumoasă amintire a vieţii mele. Şi acum am acasă o poză cu echipa şi cu trofeul de campioană.

E păcat că n-aţi reuşit să ajungeţi şi în grupele Ligii Campionilor...
Da, dubla aceea cu Anderlecht... Mă gândesc şi acum de multe ori la asta. A fost un adevărat coşmar. Apropo, ştiai că meciul de la Bucureşti a fost prima partidă oficială a lui Vincent Kompany, căpitanul de azi al lui Manchester City? Dar să revenim la meciurile de atunci. Mi se pare şi astăzi inexplicabil modul în care am pierdut. Să ai 2-0 la pauză şi să se termine 3-2 pentru ei... A fost un coşmar...Eu zic că meritam mai mult, dar n-am avut noroc!

Schimbările de antrenori te-au făcut să pleci de la Rapid, la sfârşitul anului 2004?
Nu... După ce a plecat Mircea Rednic, am jucat la fel de mult şi cu Dan Petrescu sau cu Viorel Hizo. Apoi a venit Răzvan Lucescu, pe care-l ştiam foarte bine. Problema era că m-am accidentat iar în vara lui 2004. De aceea am jucat foarte puţin în ultima jumătate de an petrecută la Rapid. Trebuia să iau pastile în fiecare zi, nu mai puteam. Am decis să mă opresc, chiar dacă soţia mea a insistat să rămân în continuare în România.

În ciuda acestor probleme, ţi-ai continuat cariera de fotbalist...
Da, e adevărat, n-am putut sta deoparte. M-am transferat la RFC Liège, fosta mea echipă de la începutul anilor ’90. Pe atunci l-am avut ca antrenor pe Eric Gerets şi jucam în prima ligă, dar în momentul în care am revenit, în ianuarie 2005, echipa era în divizia a patra! Cam ăsta a fost nivelul maxim la care am jucat în anii ăştia. La RFC m-am întâlnit şi cu Rubenilson, care tocmai plecase şi el de la Craiova.

Ziarele scriu că tocmai ai semnat cu o nouă echipă…
(râde) Cu siguranţă e ultimul transfer din viaţa mea. La Hannut, unde am jucat în ultimii doi ani, am fost coleg cu alt „tinerel“ de 40 de ani, Axel Lawarée, care a trecut şi el pe la Standard Liège, iar la Sclayn, noua mea echipă, am posibilitatea să joc împreună cu băiatul meu cel mare, Arnaud, care are 20 de ani. M-am gândit că n-ai în fiecare zi şansa asta, iar de întinerit nu mai întineresc. Mai joc încă un an sau doi împreună cu el şi apoi mă las.

Nu te tentează o carieră de antrenor?

Nu, nu mi-ar plăcea. Am fost antrenor secund şi jucător la Bas-Oha, dar nu mi-a
plăcut. După mine, trebuie să fii un bun orator ca să fii un bun antrenor. Iar eu sunt puţin timid, nu m-aş descurca să vorbesc în faţa jucătorilor.

Ai mai ţinut legătura cu foştii tăi colegi?
Da, am vorbit cu Daniel Niculae, cu Răzvan Raţ şi cu Nicolae Grigore, când au venit aici cu naţionala României, acum doi ani. Din câte ştiu, doar Grigore mai joacă acum la Rapid, dintre cei pe care-i ştiu eu... Aşa este. Dar mai e acolo şi Dănuţ Perjă, care e director sportiv, iar Marian Rada e antrenor principal...  Da? Apropo de Perjă... Pe băiatul meu cel mic îl cheamă Manu, ca pe mine, dar fetiţa lui Perjă îl striga mereu Manuş. Acum aşa îi spunem şi noi acasă. Ne face plăcere, pentru că ne amintim mereu de România. Perioada petrecută la Rapid rămâne cea mai importantă parte a carierei mele. De când am plecat, această echipă a rămas în inima mea!

Cum vezi campionatul românesc, comparativ cu cel din Belgia?
Cred că cel de aici este doar un pic mai valoros. În România se pune mai mult accent pe tehnică, în timp ce în Belgia fotbalul e foarte tacticizat. Dar aveţi un campionat bun, asta se vede în cupele europene. Mereu, când mai îmi spune cineva că am jucat într-un campionat slab, le arăt rezultatele echipelor româneşti din Europa. Clujul a câştigat acasă la Manchester United, iar Steaua a eliminat-o pe Ajax Amsterdam. Asta înseamnă ceva, nu? ;

PROFIL Emmanuel Godfroid

Data şi locul naşterii: 16 august 1972, Huy, Belgia

Postul: mijlocaş stânga

Cariera: RFC de Liège (1991-1994, 2005-2006), Royal Antwerp (1994-1998), Standard Liège (1998-2002), Rapid Bucureşti (2002-2004), RFC Liége (2005), RJS Bas-Oha (2006-2010), Solière Sport (2010-2011), RFC Hannutois (2011-2013), RAEC Sclayn (din aprilie 2013)

A jucat 52 de partide şi a înscris 8 goluri în Liga I, reuşind să câştige campio-natul (2003) şi douăSupercupe ale României (2002, 2003)