Adevăr sau minciună? Adrian Mutu: "Selecţionerul României se gândeşte la mine chiar dacă joc în India"
0Adrian Mutu a declarat că speră să evolueze la Campionatul European din 2016, chiar dacă el va juca în Super Liga indiană, la Pune City, după un an în care a fost departe de teren.
"Am discutat recent cu selecţionerul Anghel Iordănescu şi mi-a spus că se gândeşte la mine pentru Campionatul European, chiar dacă joc la Pune.
Este o mare motivaţie pentru mine, sunt foarte serios. Este campania mea de revenire şi începe în India urmând să se încheie în decembrie. Apoi va trebui să găsesc un alt club", a afirmat Mutu, citat de Mediafax.
Pentru Mutu, prezenţa la Pune reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale carierei.
"Nu va fi uşor. M-am antrenat din greu, am discutat tot timpul cu oficialii de aici pentru le înţelege filosofia şi cererile şi sunt decis să dau totul. Am avut oferte de la cluburi europeme. Dar unul dintre motivele pentru care am ales să vin în India este că au fost foarte drăguţi cu mine, în ciuda faptului că nu am putut veni anul trecut din cauza unei probleme birocratice. S-au purtat foarte bine şi am apreciat acest lucru".
Adrian Mutu a mai spus că mereu îl va urmări trecutul (n.r. - el a fost suspendat de două ori pentru dopaj), dar a subliniat că speră ca lumea să se gândească la el în primul rând ca la un fotbalist: "Tot ce s-a întâmplat este în trecut, dar şti că mă va urmări întreaga viaţă. Nu neg că am făcut greşeli. Dar toată lumea face greşeli, nu-i aşa?".
La Pune, Adrian Mutu va avea şi un rol de "mentor" şi model pentru tinerii jucători indieni lipsiţi de experienţă. "Nu ştiu dacă pot fi numit mentor. Dar pot să vă asigur că voi împărtăşi experienţele mele...îi voi învăţa tot ce pot. Jucătorii indieni sunt foarte drăguţi, persoane deschise şi dornice de a învăţa. Mă întreabă diverse lucruri. Sunt sportivi buni, dar nu au experienţă. Cred că este normal, având în vedere că în India fotbalul nu a fost atât de popular", a explicat el.
Mutu va evolua în India alături de jucători precum Didier Zokora, Tuncay Sanli sau Nick Shorey. Echipa sa va fi antrenată de David Platt.
"David este un manager extrem de experimentat şi jucătorii din echipa mea sunt foarte buni. Avem o echipă bună, putem câştiga titlul dacă avem evoluţii constante. Un alt lucru bun este că mă voi întâlni cu prietenii mei John-Arne Riise, Nicolas Anelka şi Roberto Carlos, când echipele noastre vor fi adversare. Cred că aceşti jucători vor ajuta liga indiană, mai ales datorită experienţei lor. Eu îmi doresc să am un sezon bun, să fiu apt, să marchez goluri şi să îmi ajut echipa să câştige titlul".
A doua ediţie a campionatului profesionist indian va începe sâmbătă. FC Pune va evolua, luni, pe teren propriu, cu Mumbai City.
Adrian Mutu a jucat ultima oară pentru naţională în martie 2013, la meciul cu Olanda, de la Amsterdam, scor 0-4.