A făcut din Petrolul o echipă mare dar nu e sigur că va continua la Ploieşti. Cosmin Contra pune condiţii ca să rămână "lup"
0
Cosmin Contra are un bilanţ formidabil pe banca Petrolului, într-un an calendaristic el bifând doar cinci insuccese în 47 de partide
Pe 30 octombrie 2012, Cosmin Contra a condus prima dată Petrolul într-un meci oficial. A fost o partidă de Cupa României, disputată şi câştigată de ploieşteni pe terenul celor de la Braşov, scor 2-0. Contra n-a putut să stea atunci pe bancă, deoarece demisionase din Spania, de la Fuelanbrada, o formaţie din liga a treia, care în primă instanţă a refuzat să-i dea drumul la Ploieşti. Fostul internaţional a stat în tribună, dar cîteva zile mai târziu avea să-şi intre în drepturi. De atunci a fost antrenorul Petrolului în 33 de meciuri din Liga I, cât un campionat întreg fără o partidă, şi are un bilanţ remarcabil: 17 victorii, 14 egaluri şi doar două înfrângeri, golaveraj 58-29.
Contra stă bine şi în celelalte competiţii, în care a făcut din Petrolul o echipă greu de bătut. Ca element negativ poate fi socotit faptul că sub comanda sa „lupii” au multe egaluri, unele dintre ele în compania unor formaţii mult mai slab cotate şi clasate în ierarhia Ligii I. Pe de altă parte însă, Petrolul a reuşit o serie formidabilă de invincibilitate, 26 de meciuri consecutive fără înfrângere, urcând pe locul 5 în clasamentul all-time al acestei ierarhii. Seria a fost stopată de Gaz Metan Mediaş, aceeaşi echipă care-l bătuse pe „Guriţă” şi sezonul trecut. În fapt, el are două înfrângeri în Liga I, ambele în deplasare, pe terenul celor de la Mediaş.
Şi la Timişoara avea bilanţ bun
Fostul internaţional (73 meciuri/7 goluri pentru România) confirmă la Petrolul ceea ce a început la Timişoara, în 2010. Pe când era antrenor-jucător la Poli, Cosmin a avut un traseu remarcabil: 14 meciuri, 8 victorii, 5 egaluri, o înfrângere, părăsind terenul învins doar într-un meci de Cupă, contra lui FC Braşov. Atunci a fost înlăturat de patronul Marian Iancu, care a fost nemulţumit de o remiză în compania celor de la Gloria Bistriţa. „N-am fost dat afară. Mi se terminase contractul şi nu mi-a mai fost prelungit. Eu sunt genul de antrenor care nu acceptă să se bage cineva peste el. Vreau şi fac totul aşa cum cred eu. La mine joacă doar cei care cred eu că merită şi sunt cel mai în formă. Nu accept nicio intervenţie”, a declarat Contra, dând de înţeles că Iancu ar fi încercat să se bage peste el.
Spre deosebire de experienţa de la Timişoara, la Petrolul, Contra a avut linişte, dar asta nu înseamnă că e mulţumit cu tot ce se întâmplă la Ploieşti. De altfel, el a şi dat de înţeles că s-ar putea să nu-şi prelungească angajamentul scadent în vara lui 2014, dacă nu se rezolvă nişte lucruri. Este vorba despre problemele mai vechi pe care le are clubul prahovean şi care ţin în primul rând de lipsa unei baze de pregătire de un nivel calitativ cât de cât ridicat. „Nu e normal să mergem să ne antrenăm la Buftea”, s-a plâns antrenorul „lupilor” în repetate rânduri.
Echipa n-are un sponsor puternic
O altă nemulţumire este lipsa unui sponsor puternic la echipă. „Mă aşteptam ca după câştigarea Cupei României şi după clasarea pe locul trei în sezonul trecut, să mai vină nişte oameni cu bani lângă echipă, dar noi nici măcar nu avem sponsor pe tricou”,s-a mai plâns Contra la emisiunea Pressing, realizată la Fair Play de Prahova. În acest moment, Petrolul are un acţionar principal, în persoana lui Dan Capră, un om de afaceri de nivel mediu din Ploieşti, iar Primăria oraşului plăteşte, în baza unui contract pe trei ani, primele de performanţă ale jucătorilor şi staffului tehnic. Banii pentru salarii şi pentru celelalte cheltuieli vin din diverse sponsorizări, nu foarte mari, din drepturile tv, vânzarea biletelor şi a jucătorilor. Una peste alta, Petrolul este un club pe plus din punct de vedere financiar, dar care nu-şi permite investiţii în infrastructură, deoarece gruparea ploieşteană e nevoită să menţină nivel actual de performanţă făcând cheltuieli mari.
Viitorul lui Contra la Petrolul depinde şi ce se va întâmpla cu o parte dintre fotbaliştii aflaţi la final de contract. Guilherme, Alcenat şi Boudjema termină angajamentele în vară şi deocamdată nu şi-au dat acceptul de a continua, deşi au primit oferte din partea clubului. Teixeira, Bornescu şi Geraldo sunt în aceeaşi situaţie, dar cu ei încă nu s-a discutat deoarece au aproape 33 de ani, în vreme ce Albin, Fernandez şi Camara sunt doar împrumutaţi de la alte cluburi.
Trei eliminari într-un an
Pe parcursul anului pe care l-a petrecut la Petrolul, Cosmin Contra a avut câteva conflicte şi cu arbitrii. Din cauza acestora a fost eliminat de pe bancă de trei ori. Prima dată s-a petrecut la meciul Astra- Petrolul 1-1 (noiembrie 2012), când a fost dat afară de Ovidiu Haţegan şi s-a ales cu o etapă de suspendare. Apoi, la meciul Petrolul – Gaz Metan 1-1 (mai 2013), Sebastian Colţescu l-a trimis în tribună şi s-a ales cu două etape de suspendare, iar la partida Gaz Metan – Petrolul 1-0 (octombrie 2013), Cristi Balaj este cel care l-a sancţionat, pentru acest ultim incident încasând alte două etape de suspendare. „Promit să nu mai comentez de acum arbitrajul, pentru că oricum nu schimbă cu nimic situaţia”, a spus Contra.
Bilanţul lui Contra la Petrolul
Campionat 33 17 14 2 58-29
Cupa României 7 6 0 1 12-4
Cupe Europene 6 4 1 1 13-8
Supercupa României 1 0 0 1 0-3
Total 47 27 15 5 83-43
Înfrângerile lui Contra
noiembrie 2012 Gaz Metan – Petrolul 2-0 (campionat)
mai 2013 Petrolul – Oţelul 1-2 (Cupa României)
iulie 2013 Steaua – Petrolul 3-0 (Supercupa României)
august 2013 Swansea – Petrolul 5-1 (play-off Liga Europa)
octombrie 2013 Gaz Metan – Petrolul 1-0 (campionat)
Cele mai bune rezultate
Petrolul – CFR Cluj 1-0 (finala Cupeu României)
Vitesse Arnhem – Petrolul 1-2 (prel. Liga Europa)
Petrolul – Swansea 2-1 (play-off Liga Europa)
Astra – Petrolul 1-2 (campionat)
Pandurii – Petrolul 1-3 (campionat)