Viorel Moldovan, emoţionat după meciul cu Petrolul din Cupa României: ce promisiune le-a făcut suporterilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapid a pierdut în optimile Cupei României cu Petrolul, însă a arătat, încă o dată, că are o galerie formidabilă. Joi seară, pe Giuleşti a fost o atmosferă de care n-au avut parte nici steliştii în ultimele meciuri.

Dacă Steaua a trecut de ACS Poli Timişoara pe un stadion, cel din Ghencea, aproape gol, cu doar 5.000 de spectatori în tribune, în schimb, la 24 de ore distanţă, arena din Giuleşti a găzduit partida cu cea mai frumoasă atmosferă din această etapă a cupei.

Rapid – Petrolul a fost urmărit de 10.000 de spectatori, o asistenţă mai mare decât în multe partide din Liga I. Ataşamentul suporterilor l-a impresionat pe antrenorul Viorel Moldovan, care, în ciuda eşecului în faţa celor de la Petrolul, le-a făcut o promisiune fanilor.

Ce a spus?

„Vreau să mulţumesc suporterilor pentru ceea ce au făcut. Au fost incredibili. Vrem să promovăm şi să le oferim această bucurie“, şi-a început tehnicianul discursul la sport.ro.

„Sunt mândru de băieţii mei, a făcut diferenţa experienţa, maturitatea şi valoarea celor de la Petrolul. Au o echipă foarte bună. Am mare încredere în aceşti tineri jucători, trebuie să progresăm, cred că nu vom avea probleme cu promovarea dacă vom continua să jucăm la fel. Trebuie să am grijă de aceşti copii, să crească sănătoşi. Nu va pleca nimeni de la Rapid atât timp cât voi fi la echipă. Trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să progreseze“, a adăugat Viorel Moldovan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite