Încă două echipe din Liga I sunt la un pas de colaps: „Situaţia este disperată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine dintr-o partidă FC Voluntari - Pandurii Tg. Jiu
Imagine dintr-o partidă FC Voluntari - Pandurii Tg. Jiu

Liga I a trecut, în premieră, în sezonul 2015-2016, la sistemul cu play-off şi play-out, într-un campionat cu 14 echipe, după modelul existent în Belgia.

Astfel, după încheierea sezonului regulat, care are 26 de etape, se va continua cu 10 etape în play-off (jucat de primele şase clasate) şi 14 etape în play-out (între ultimele opt clasate). Play-off-ul se va termina pe 7 mai, iar play-out-ul pe 29 mai. Tragerea la sorţi pentru stabilirea programului privind faza a doua a campionatului va avea loc astăzi, la ora 11.00, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. Până acum, s-au calificat în play-off  Astra Giurgiu, Dinamo, Viitorul, Steaua şi Pandurii Târgu-Jiu, iar ASA Târgu-Mureş şi CSMS Iaşi se bat pentru ultimul loc care asigură prezenţa în această fază.

Pandurii rămân fără banii de la CEO

Dintre echipele calificate deja în play-off, este de notorietate faptul că Astra Giurgiu se află într-o situaţie financiară extrem de delicată. Însă o situaţie precară există mai nou şi la Pandurii, după ce ministrul energiei, Victor Grigorescu, a avertizat recent companiile de stat să renunţe la sponsorizări. Complexul Energetic Oltenia, principalul finanţator al clubului din Târgu-Jiu, a înregistrat pierderi uriaşe în 2015. „Salut caracterul jucătorilor pentru ce s-a întâmplat în perioada de iarnă. Au fost nişte datorii către ei, restanţe financiare destul de mari care depăşiseră trei luni de zile. Scăpase un pic de sub control situaţia şi exista teoretic riscul ca jucătorii să devină liberi de contract, ceea ce ar fi însemnat o dramă, pentru că vorbim de patrimoniul acestui club. Am reuşit împreună cu preşedintele clubului să ţinem grupul unit. Au venit şi banii de la LPF care, din păcate, au trebuit redirecţionaţi, din ce am înţeles, către datorii mai vechi. Ne-am salvat însă când au intrat banii pe Momcilovici şi ne-am mai liniştit. În momentul de faţă, ne apropiem din nou de două luni de restanţe. Băieţii nu dramatizează, dar nu vă ascund că există o stare de nelinişte în cadrul grupului”, a explicat antrenorul Edi Iordănescu. Pe de altă parte, şi Valeriu Iftime, finanţatorul clubului FC Botoşani, aflat în acest moment pe locul 9, susţine că echipa se află într-o situaţie financiară dificilă după ratarea calificării în play-off. „Una este să joci cu Steaua sau Dinamo şi alta e să joci cu FC Voluntari sau Concordia Chiajna. Dacă eram în play-off erau pe puţin 500.000 de euro în plus în bugetul nostru”, precizat Iftime. “Situaţia financiară a clubului este disperată, numai că eu vreau să o controlez. Am dat bani de la mine, de la compania Elsaco. Nu am vrut sa-l vând pe Michael Ngadeu pentru 300.000-400.000 de euro în iarnă, cu gândul că poate primesc 700.000 de euro în vară. Şi atunci am făcut-o ca pe un împrumut”, a mai precizat Iftime.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite