În numele tatălui! Povestea lui Beto, fostul portar al lui CFR Cluj, care a plâns ca un copil după finala Europa League
0
Fostul portar al lui CFR Cluj, Beto Pimparel, a adus trofeul Europa League în vitrina Sevillei. Goalkeeperul i-a dedicat trofeul tatălui său, care şi-a pierdut viaţa într-o misiune antitero.
Finala Europa League, dintre Sevilla şi Benfica, a fost câştigată de echipa andaluză la lovituri de departajare, eroul spaniolilor fiind portarul portughez Beto, campion cu CFR Cluj în sezonul 2011-2012.
Benfica Lisabona şi-a trecut în cont a 8-a finală europeană consecutivă pe care a pierdut-o, semn că blestemul fostului antrenor încă funcţionează. În calea fericirii lusitanilor s-a aşezat de această dată portarul portughez Alberto Antonio Bastos Pimparel, pe scurt „Beto”, care a apărat loviturile de departajare executate de Oscar Cardozo şi Rodrigo. Portarul a făcut câţiva paşi înainte la ambele penaltyuri, ceea ce e neregulamentar, însă arbitrii au închis ochii, iar Sevilla a pus mâna pe cea de-a treia Cupă UEFA / Europa League din istorie, care se adaugă celor câştigate în 2006 şi în 2007.
Imediat după ce Gameiro a marcat golul decisiv de la 11 metri, Beto a izbucnit în lacrimi şi a îndreptat mâinile spre cer, într-un gest mai mult decât elocvent. În urmă cu 8 ani, tatăl lui Beto, luptător în trupele portugheze antitero, şi-a pierdut viaţa în misiune. „Dedic acest trofeu tatălui meu, ştiu că mereu este alături de mine. Eu ştiu că el este alături de mine în poartă, astăzi şi mereu”, a afirmat portughezul. „Mi-am şi făcut un tatuaj în amintirea lui. Am peste o cruce, numele lui şi câteva cuvinte. Mereu am vrut să fiu ca el. Cum însă n-am ajuns luptător, pot spune că sunt portarul antitero, fără frică de cineva”, a declarat Beto pentru “Adevărul”.
„România m-a ajutat”
Crescut lângă Porto, în Matosinhos, Beto a jucat pentru mai multe echipe mici până a semna cu „dragonii” în 2009. După trei ani în tricoul lui FC Porto, timp în care a fost mai mult rezervă, portarul a fost împrumutat la CFR Cluj şi a câştigat campionatul în ţara noastră. „România a fost o etapă importantă din cariera mea. După sezonul excelent făcut la Cluj, am fost selecţionat în lotul Portugaliei pentru EURO 2012 şi m-am transferat la Braga, care a fost rampa mea de lansare pentru Sevilla. Deci România şi campionatul românesc au însemnat mult pentru mine”, crede Beto. El a ajuns să joace pentru Sevilla după ce Iker Casillas s-a accidentat, iar Real Madrid l-a cumpărat de la andaluzi pe Diego Lopez.
Prieten cu Ronaldo
Portarul portughez are o casă pe malul Atlanticului, la cinci minute de mers cu maşina de Porto, şi a construit de la zero o şcoală în orăşelul Matosinhos. Este vecin cu Nuno Diogo, fostul său coechipier de la CFR Cluj, şi mai ţine legătura cu Ionuţ Rada, Felgueiras, Rui Pedro, Camora şi cu Săpunaru, cu care a împărţit vestiarul lui Porto. Beto are un băiat de 6 ani, Goncalo, care visează, ca mai toţi copiii portughezi, să ajungă precum Cristiano Ronaldo. Starul lui Real Madrid este coleg în naţională şi prieten cu Beto, care primeşte mereu câte o invitaţie la aniversarea lui CR 7.
[<a href="//storify.com/Alinavasile123/europa-league" target="_blank">View the story "Europa League" on Storify</a>]