Viitorul e scris pe un bilet: cum au invadat pariurile sportive România

Publicat: 17.05.2014 09:36

Ultima actualizare: 07.08.2022 17:29

Pariori surprinşi în încercarea de a „sparge sistemul“ FOTO: ADEVĂRUL

În România, pariatul a depăşit demult stadiul unei simple activităţi recreative. Bugetari, corporatişti, oameni simpli sau admiratori ai rigorilor matematice se bulucesc la fiecare sfârşit de săptămână spre agenţiile de cartier, în căutarea relaxării financiare

Oficial, în România există 3.700 de agenţii de pariuri. Şi mai există un an: 2007. De atunci lucrurile au luat-o razna, se spune. De la blocarea pieţei de muncă, tăierile salariale de peste tot, organigramele restrânse şi valurile de scumpiri. În România se pariază mult şi, în general, de foame. Nu prea vezi prin agenţiile de pariuri oameni în căutare de adrenalină sau, pur şi simplu, încercând să-şi petreacă plăcut timpul liber. Se pariază cu disperare, cu muşchii feţei încordaţi, se pariază obsesiv şi cu rugăciuni şi înjurături în minte şi pe buze.

În România, pariatul a ajuns o formă de viaţă. Pentru unii chiar o alternativă de supravieţuire. Se pun la bătaie banii din salariu, banii soţiei, ai părinţilor, împrumuturi de la vecini, prieteni sau cunoscuţi, ba chiar şi banii de ţigări sau de bere. Şi se aşteaptă salvarea, golul izbăvitor, un penalty de nicăieri, vreo sclipire a unui fotbalist plătit cu milioane de euro pe an. Din 2007 încoace, agenţiile de pariuri au împânzit toate cartierele din România. Internetul asudă de la numărul agenţiilor online, iar site-uri de ponturi sunt cu sutele. Se încearcă enorm, se câştigă prea puţin, mai degrabă ocazional sau total întâmplător.

În spatele ecranelor, pe care curg cifrele, cote şi câştiguri posibile, stau poveştile oamenilor. Îi puteţi vedea, poate, din stradă, captivi prin fumul de ţigară gros, cu privirile alea de oameni pierduţi, aşteptând minunea. Când aceasta vine, nu e însoţită de vreo vindecare miraculoasă, ci de un drum la casierie. De cele mai multe ori însă, minunea nu apare. Şi atunci oamenii pleacă, singuri, privind listele cu meciurile de a doua zi.

Agenţiile de pariuri de cartier oferă clienţilor şi posibilitatea de a se destinde la o partidă de „păcănele“ FOTO: ADEVĂRUL

POVESTEA I: Zâmbetul lui Karim

Nici nu apucase comentatorul TV să termine de urlat „Gooool!", când a deschis uşa şi a ieşit afară din agenţie urlând. „Gata, bă, am reuşit!", atât reuşea să spună, iar ăştia rămaşi înăuntru râdeau în hohote, privindu-l din spatele uşii.

Pe ecranul mare trona faţa lui Karim Benzema, zâmbind tâmp. Cu doar câteva secunde în urmă ratase o ocazie de singur cu portarul. Mingea a sărit apoi ciudat dintr-un adversar, a ajuns la Xabi Alonso parcă, iar de aici a revenit la Benzema. Rămăsese pe loc, parcă fără chef să mai alerge. A şutat din întoarcere, un şut normal, nimic demn de istoria fotbalului. Şi mingea a intrat în poartă. Iar acum stătea şi zâmbea tâmp, după cum spuneam, zâmbetul unuia care câştigă câteva sute de mii de euro la nu ştiu câte zeci de ore şi acum a dat un gol norocos.

Tânărului ăsta care a câştigat nu-i păsa de salariul şi bonusurile lui Benzema. Era fericit că i-a ieşit lui „integrala". A intrat în agenţie şi a mers direct la casierie. „Am câştigat", i-a zis încet fetei din spatele geamului, spre amuzamentul celorlalţi. Domnişoara a renunţat să se mai joace cu telefonul mobil şi i-a luat fără niciun chef biletul.

„Pusesem peste 4,5 goluri la Real. Credeam că nu mai iese. Toate au ieşit greu azi, dar la ăsta chiar mă gândeam că o să meargă ca uns". Vorbea singur. În jur era hărmălaie, iar în faţă nepăsare. Şi-a luat banii, vreo 500 de lei. Asta e „integrala". Mizează maximum 20 de lei pe un bilet combinat, din mai multe meciuri. Şi speră să câştige, să scoată în jur de 500 de lei. Ar vrea să facă asta de patru ori pe lună. Cică e suficient atât. Banii ăştia, 2.000 de lei, sunt exact cât are el nevoie.

POVESTEA II: „Ăla bătrânu'" nu mai e

„Ăla bătrânu'" era o enigmă. Juca sâmbăta şi duminica, atunci când are loc grosul meciurilor din campionatele europene. Era ca un ceasornic corect, sosea în agenţie în jurul orei 11.00 şi stătea cam o oră. Când se aşeza el la coadă, toţi ceilalţi pariori din agenţia de pe bulevardul 1 Decembrie din Bucureşti ştiau ce-i aşteaptă. Unii nu rezistau şi plecau acasă, sau pe afară, la o cafea şi o ţigară, aşteptând să se deblocheze rândul.

„Ăla bătrânu'" juca în jur de 30 de bilete, într-o zi bună, cu meciuri multe. Încerca toate variantele posibile, toate combinaţiile admise. Casiera mai glumea cu el, zicea că o să ajungă să-i ceară taxă pe hârtia de la aparatul de emis bilete.

„Ăla bătrânu'". Nimeni n-a avusese curiozitatea să-l întrebe numele adevărat. Asta-i şi normal într-un loc de felul ăsta. Te duci să faci bani, mai schimbi şi tu o vorbă sau ceva, dar nu vrei să-ţi faci prieteni pe viaţă. „Bătrânu'" ăsta avea o poveste de-ţi rupea inima, zic băieţii care au mai vorbit cu el. Cică nevastă-sa era bolnavă nasol de tot şi el încerca să facă rost de bani pentru ea.

Povestea asta e înduioşătoare, dar nu poţi să ştii niciodată cât e de adevărată. Aproape fiecare parior are câte o problemă d'asta: nu-i ajunge salariul, a crescut rata, vrea să-i cumpere nu ştiu ce lui fii-su sau nevestei, strânge şi el bani, aşa, în general... Nu o să vezi unul care zice că joacă din plăcere. Ăla care zice aşa ceva e aproape sigur un mincinos.

POVESTEA III: Roma-Juventus: 0-1

În timpul săptămânii, tipul ăsta se îmbracă frumos şi îşi cară spre serviciu geanta de piele originală, de firmă, în maşina cumpărată în leasing. Sâmbătă şi duminică iese din casă în hanorac şi blugi şi se aşază pe acelaşi scaun, din aceeaşi agenţie, îndreptat spre acelaşi televizor. Poartă acelaşi tricou pe dedesubt, verde cu dungi negre, şi când simte el că ar veni golul adoptă aceeaşi poziţie: aplecat în faţă şi încordat, ca un alergător la 100 de metri, aşteptând bubuitul pistolului. Nevastă-sa nu-l mai suportă acasă în week-enduri.

Tipul ăsta, Andrei Georgescu, are 23 de ani şi e terminat după fotbal. E ceva bolnăvicios şi fascinant la el. Îţi povesteşte despre pescăruşii ce planau aproape de teren la ultimul meci al celor de la Melbourne Heart, în Australia. Sau cum în India, din cauză că stadioanele sunt mari şi goale, a auzit la un moment dat, pe tot timpul unui meci, un cârd de gâşte sau de raţe. Nici el nu ştia ce erau.

Pariază sume destul de mari, undeva între unu şi trei milioane, şi nu joacă niciodată mai multe meciuri pe bilet. Ar putea scrie un roman fluviu cu toţi jucătorii, sisteme de joc, arbitri, stadioane şi date tehnice pe care le citeşte.

Acum a ales 1X (n.r. – gazdele câştigă sau meciul se termină la egalitate) la un meci din Italia: Roma - Juventus. E minutul 90 şi ceva şi Juventus marchează: Osvaldo, 0-1. Andrei se ridică abătut şi pleacă spre casă.

Campionatul Indiei e dezastru. Beat mort şi tot preiau şi driblez mai bine ca jumate' din ăia.'

Andrei, parior

„Pariul dumneavoastră a fost înregistrat. Numărul de referinţă este…“

Aici, în locul acestui magazin alimentar, a avut „sediul“ prima agenţie de pariuri din Bucureşti. Se întâmpla la mijlocul anilor 1990 FOTO: GOOGLE MAPS

În România, învineţită la ambii ochi de scandalurile „Caritas" şi FNI, pariurile sunt privite, în afara cercurilor de practicanţi, precum ceva la graniţa dintre potenţial dezastru financiar şi lucrătură a Diavolului. În alte locuri, Marea Britanie de exemplu, sunt un fel de sport naţional, cu un loc rezervat în bugetul lunar al familiei.

Citește și: Generaţia „Xanax“: antidepresivele ca stil de viaţă

După debutul aprig al crizei financiare, casele de pariuri s-au înmulţit într-un ritm ameţitor, ajungând astăzi să semene, mai degrabă, cu celebrele consignaţii din anii 1990. La fel se întâmplă şi în mediul online, unde principalele companii mondiale în domeniu au reprezentanţe în România. Cu operatori vorbitori de limbă nativă, „call center-uri" şi tot tacâmul. Se joacă în lei, euro, dolari, ba chiar şi dinari sârbeşti.

Prima agenţie din Bucureşti

Deşi se pierde în negura timpurilor, vorba poveştii, neavând parte de o documentare rigidă, prima casă de pariuri sportive din Capitală este considerată a fi cea deschisă în zona Foişorului de Foc, colţ cu bulevardul Ferdinand.

Amplasamentul nu avea nimic din relativul lux al celor de astăzi. Era un fel de gheretă din tablă, în care încăpeau câteva mese şi o tejghea peste care se validau biletele. Înăuntru se fuma agresiv, iar biletele de pariuri erau cât palma. Îţi scriai variantele cu creionul, foiţa galbenă o păstrai, iar celelalte două, de dedesubt, imprimate, rămâneau la casă. Pentru conformitate.

Prima casă de pariuri din Bucureşti a dat faliment repede. Nimeni nu ştie de ce. Potrivit zvonisticii din epocă, patronul, un grec, a fugit cu banii. Casa de la Foişorul de Foc s-a închis şi în locul ei a fost deschisă o consignaţie. Astăzi, în locul acela se află un magazin alimentar alb, tot din tablă, pe care stă scris: „PÂINE, CAFEA, BĂUTURI, ŢIGĂRI, BĂCĂNIE, MEZELURI".

Suntem pe „loc fruntaş“

ADUNATE DE PE FORUMURI

Jubillo: „dimitrov şi dacă serveşte cu 300km/h tot scoate ferer".

cucubau: „lord dar nu am zis eu aşa ceva, dar nici la plezneală nu poţi lua meciurile, cu toate că cele mai mari câştiguri aşa le-am avut".

abbytw: „aici e derbyul pentru primele 5 şi probabil cel mai interesant meci al etapei, bilbao după victoria de pe old trafford cu un moral super ridicat vine la pamplona cu toată echipa fără vreun jucător de bază suspendat sau accidentat, faţă de osasuna la care lipsesc golgeteri ibrahima balde şi lekic amândoi având împreună 9 goluri + alţi 2 oameni de bază de la mijloc kike sola şi timor, eu unul chiar n-o văd pe osasuna să scoată mai mult de un egal".

F4D: „Din păcate nimeni atât în offline cât nici online nu oferă cote pentru total sau pentru handicap la meciul dintre CSU Ploieşti şi SCM Craiova. Dacă-l voi apuca pe undeva voi merge fără ezitare pe Craiova să acopere linia, mai ales că e posibil să fie cifrat plafonul pe la 20 puncte".

Viorel Lupu, profesor la Departamentul de Psihiatrie a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj- Napoca, a realizat, în urmă cu câţiva ani, un studiu sociologic privind răspândirea şi efectele jocurilor de noroc în România. Este foarte probabil ca datele citate să se fi schimbat între timp, însă datele statistice aproape inexistente şi extinderea la viteza luminii a fenomenului fac imposibilă cuantificarea exactă la zi.

Potrivit studiului citat, România ocupă un „loc fruntaş" în Europa în privinţa raportului dintre numărul de persoane implicate în pariurile sportive şi locurile destinate desfăşurării jocurilor de acest fel. Un studiu Insomar, realizat în 2000, pe un eşantion de 1.241 de persoane, era dovada afirmaţiei de mai sus: majoritatea celor chestionaţi considerau jocurile de noroc ca fiind singura şansă de îmbunătăţire vizibilă a standardului de viaţă. În plus, 63% dintre respondenţi recunoşteau că au jucat sau câştigat la jocuri de noroc, în timp ce alţi 23% dintre cei chestionaţi îşi afirmau disponibilitatea de a aprofunda domeniul în viitorul foarte apropiat.

Între cifre

La acel moment însă, la nivelul anilor 2000, societatea era alta. Un top al formelor favorite de jocuri de noroc era dominat categoric de „TeleEurobingo", cu o rată de participare de 34%. Pe locurile următoare se aflau, în ordine, „Naţional TV Bingo Liberty", „Super Bingo", „Lotto", primele pariuri sportive (celebrul „Pronosport") şi o emisiune difuzată la acel moment de defunctul Tele 7 abc, „Ora 1 a venit".

Era epoca isteriei „Bingo" şi a cărţilor distribuite prin poştă, prezentând scheme matematico-geometrico-logice de a descoperi şi de a sparge hiba din sistemul de extragere a bilelor la Loto. Epoca ce deschidea fenomenul social de astăzi: cel al pariurilor sportive.

În ultimele luni din 2006, numărul caselor de pariuri sportive a crescut exponenţial, lucru demonstrat de un raport privind licenţele acordate de Ministerul de Finanţe la momentul respectiv. În acel an, cel mai mare câştig a fost de 765.000 de euro, obţinut de pe urma unui bilet combinat din meciuri de la Campionatul European de fotbal şi fosta Divizia A.

În anul următor, un alt studiu anunţa amploarea fenomenului ce prinsese cheag: chiar şi într-o lună fără evenimente sportive speciale, românii jucaseră aproximativ 4.000.000 de bilete, iar 8 din 10 tineri, cu vârstele cuprinse între 18 şi 25 de ani, declarau că joacă constant la pariuri. În 64% dintre aceste cazuri, pariurile sportive cauzau absenteismul la şcoală, iar în 52% dintre situaţii respondenţii aveau rezultate foarte slabe la învăţătură. Şi mai îngrijorător, aproximativ 27% dintre cei chestionaţi considerau că norocul nu are niciun fel de influenţă asupra jocului.

Pariurile sportive în zona psihiatrică

Ludomanie. Aşa numesc psihiatrii tipul de dependenţă reprezentat de dorinţa urgentă de a juca, în ciuda consecinţelor negative sau a deciziei de a se opri. Aceiaşi psihiatrii trag un semnal de alarmă, ce-i drept în limbajul rigid, oarecum solemn al disciplinei: „Perspectiva unui câştig mare şi rapid motivează oamenii să accepte riscuri financiare şi poate conduce la dependenţă".

Potrivit psihiatrului Andrei Dumitru (foto), jucătorul patologic poate fi recunoscut urmărind câteva semne clare. Este preocupat de joc, vorbeşte des despre experienţe trecute sau viitoare legate de pariuri. Are o nelinişte şi o iritabilitate când i se cere sau încearcă să-şi autoimpună renunţarea la jocurile de noroc. În plus, jucătorul motivează nevoia de a paria ca o portiţă de scăpare, pentru a-şi ameliora starea psihologică sau pentru a scăpa de probleme de zi cu zi.

Explicaţii „grosso modo"

Ajuns într-o fază avansată, jucătorul patologic îşi poate pierde controlul psihologic, riscându-şi integritatea corporală, relaţia cu partenerul de viaţă, sau ajungând să se împrumute obsesiv de la familie, prieteni sau cunoscuţi pentru a continua şirul pariurilor. Andrei Dumitru explică şi motivele pentru care oamenii decid să practice, într-o formă sau alta, jocurile de noroc.

„Grosso modo, ar fi şase categorii: nevoia de adrenalină, nevoia de a-şi depăşi timiditatea, vor să nu se mai gândească la probleme, se simt singuri sau plictisiţi, au nevoie de relaxare după o zi stresantă sau, cel mai des întâlnită, visează să-şi rezolve problemele financiare", explică psihologul.