Viaţa unui expat în România: cum se scapă de căldura din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters
FOTO Reuters

Căldura din Capitală se dovedeşte insuportabilă pentru Eleonor of Schaumburg-Lippe, o daneză venită în România pentru a se îndeletnici cu publicitatea. Nordica povesteşte într-un material scris pentru „Romania Insider” cum se luptă cu căldura de afară şi cu ţânţarii din casă pe timp de vară.

„Cred că majoritatea expaţilor din România vorbesc despre vreme zilele astea”, îşi începe Eleonor materialul în care spune că temperaturile în Bucureşti „tot cresc şi devine foarte cald”. „Până acum a fost suportabil în Bucureşti, dar ultimele zile au fost un fel de semn: nivelul de căldură creşte”, scrie daneza.

Fiind din nordul Europei, unde în luna august temperatura medie atinge abia 15 grade Celsius, Eleonor duce o dublă luptă: cu valul de căldură şi cu ţânţarii care, se pare, n-o lasă să doarmă noaptea. „Asemeni unui zombie, mă duc la muncă dimineaţa după o noapte în care m-am luptat cu ţânţarii - o luptă pierdută de mine până acum, deşi dau cu spray anti-ţânţari peste tot în casă - şi am încercat, în van, să dorm”.

Daneza, care spune că e imposibil să dormi pe căldura asta, găseşte o oarecare „oază” de răcoare la muncă. Însă şi acolo e o problemă, pentru că, mărturiseşte ea, încă nu şi-a dat seama cum funcţionează aerul condiţionat, aşa că „e o temperatură care cheamă pinguinii şi urşii polari să locuiască în biroul nostru”.

Este interesant cum vede ea românii din jurul ei, pe timp de vară: ca pe nişte „zombie cu sticle de apă (n.r. - în mână) care încearcă să găsească un loc umbros unde să se răcorească”.

Singura alinare pe timp de vară pentru nordică pare a fi îngheţata, care e definită drept „soluţia perfectă pentru a se răcori”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite