METEO Prognoza pe următoarele două săptămâni: vom avea parte şi de caniculă, dar şi de ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru perioada 5 – 18 august potrivit căreia, până pe 8 august, vom avea parte de temperaturi de peste 35 de grade în aproape toată ţara. Începând cu 9 august, vremea se va răci şi vor exista şanse de precipitaţii în toate regiunile. Pentru ultimele zile ale intervalului, au fost anunţate zile călduroase, fără ploi.

BANAT

În primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile din timpul zilei vor creşte treptat de la valori medii de 34 de grade, până la valori de 38 de grade pe 9 august. Până pe 12 august, un uşor proces de răcire va determina scăderea mediilor termice cu aproximativ şase grade Celsius, pentru ca apoi să se menţină la valori de 31-32 de grade până la sfârşitul perioadei de prognoză. 

Valorile termice din timpul nopţii vor avea o evoluţie asemănătoare, marcând o creştere de la 17 la 21 de grade în primele zile, apoi o scădere treptată după 9 august, pentru ca în ultimele zile să atingă, în medie, 16 grade.

În primele cinci zile de prognoză nu vom avea parte de precipitaţii, însă după 10 august vor fi ploi pe arii restrânse, în general slabe cantitativ.

CRIŞANA

În cursul primelor patru zile, media temperaturilor maxime va creşte până la 37 de grade ziua şi 19 grade noaptea. Ulterior însă, valorile termice vor marca o scădere treptată, spre medii diurne de 30-31 de grade şi, respectiv, de 16-17 grade în timpul nopţii, în intervalul 12-18 august.

Averse însoţite de descărcări electrice se vor semnala începând cu 9 august, dar pe arii mai extinse vor fi pe 10, 13, 14 şi 15 august.

TRANSILVANIA

Temperatura aerului va creşte în primele zile, astfel încât pe 8 şi 9 august se vor înregistra medii ale maximelor diurne de 34 de grade şi ale minimelor nocturne de 16 grade Celsius. Între 10 şi 13 august, valorile termice vor scădea cu aproximativ patru grade, iar până la sfârşitul intervalului regimul termic mediu se va menţine relativ constant, în jurul a 28-29 de grade ziua şi 12-13 grade noaptea.

Probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va creşte după 9 august, dar numai izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.

MARAMUREŞ

Între 5 şi 9 august valorile termice diurne vor creşte în mod semnificativ, de la 32 până la 36 de grade, în medie, iar minimele nocturne vor atinge 18 grade. Apoi temperatura va marca o scădere, atingând pe 12 şi 13 august medii ale valorilor maxime de aproximativ 29 de grade şi minime de 15 grade, după care se vor menţine la aceste valori normale climatologic pentru prima jumătate a lunii august.

Începând cu 9-10 august se vor semnala averse de ploaie însoţite de descărcări electrice şi se vor cumula izolat cantităţi de apă mai însemnate şi, din nou, în intervalul 13-15 august.

MOLDOVA

În primele patru zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va creşte de la 29 la 33 de grade Celsius, dar apoi va scădea, spre 29-30 de grade în jurul datei de 11 august. Până la sfârşitul intervalului, regimul temperaturii aerului se va menţine relativ constant la valori apropiate de normele climatologice ale perioadei. 

Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, cu o creştere spre 19 grade în jurul datei de 10 august, apoi o scădere, până la 16 grade, în ultimele zile.

Până pe 9 august nu vor fi averse, apoi probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică va creşte, însă ploile vor fi în general nesemnificative cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse.

DOBROGEA

Temperaturile maxime vor creşte de la 29 de grade în prima zi, până la 31 de grade, în medie, pe 9-10 august, după care se vor menţine relativ constante, în jurul valorii de 30 de grade, până la sfârşitul intervalului de prognoză. 

Mediile minimelor nocturne vor fi de aproximativ 19 grade în cea mai mare parte a perioadei de prognoză şi doar pe 9 şi 10 august vor creşte spre 21 de grade Celsius.

Nu va ploua până pe 10 august, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.

MUNTENIA

Temperaturile maxime vor creşte, în medie, de la 32 de grade în prima zi, până la 35 de grade pe 9 august, apoi vor scădea spre 32 de grade pe 12 august. Ulterior, până la sfârşitul perioadei de prognoză, se vor menţine la această valoare. Temperaturile minime vor avea valori medii de 17...19 grade pe tot parcursul celor 2 săptămâni de prognoză.

Între 5 şi 9 august nu vor fi precipitaţii, apoi va exista probabilitatea apariţiei unor ploi slabe cantitativ.

OLTENIA

Între 5 şi 9 august, mediile temperaturilor din timpul zilei vor creşte de la 32 la 36 de grade Celsius, apoi vor scădea treptat, spre 32 de grade pe 12 august. În a doua săptămână regimul termic diurn se va menţine constant la valori apropiate de cele normale pentru prima jumătate a lunii august.

Temperaturile minime nocturne vor fi, în medie, de 17-19 grade pe tot parcursul intervalului, cu cele mai calde nopţi în intervalul 8-10 august.

În primele cinci zile ale intervalului de prognoză nu vor fi ploi, însă apoi va exista o probabilitate redusă pentru averse slabe, cu precădere între 13 şi 15 august.

LA MUNTE

Vremea se va încălzi în intervalul 5-9 august, în care atât temperaturile maxime, cât şi cele minime vor creşte, în medie, cu cinci grade, atingând pe 9 august, valori medii de 14 grade dimineaţa şi 25 de grade la amiază. Ulterior regimul termic va scădea uşor şi treptat, spre medii diurne de 20 de grade şi nocturne de 11 grade la sfârşitul intervalului de prognoză.

Pe parcursul primelor zile instabilitatea atmosferică va fi redusă, dar după 10 august creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice.


Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

METEO Cod roşu de caniculă în mai multe ţări din Europa. Începutul săptămânii aduce vreme deosebit de caldă şi în ţara noastră

Începutul săptămânii aduce vreme deosebit de caldă cu temperaturi ce vor depăşi 30 de grade în toate regiunile, iar în sudul şi sud-vestul ţării maximele vor ajunge chiar la 37 de grade.Şase ţări din Europa, mai exact Ungaria, Croaţia, Muntenegru, Polonia, Slovenia şi Serbia, sunt sub cod roşu de caniculă. Termometrele arată chiar şi cu 10 grade mai mult faţă de valorile obişnuite pentru această perioadă. 

Prognoza meteo pe trei luni: luna august va fi caniculară, iar în octombrie vom avea şi temperaturi sub 10 grade Celsius

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi prognoza meteo pentru următoarele trei luni. În luna august vom avea parte de temperaturi peste cele normale pentru această perioadă. În septembrie, însă, ele vor scădea, în timp ce în luna octombrie valorile climatologice se vor apropia de cele normale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite