Un milion de euro pentru o cercetare inutilă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
banibr

Nu, nu este o glumă, atât a cheltuit ISPMN Cluj, o instituţie publică, pentru o cercetare privind situaţia romilor din România, numită pompos SocioROmap.

UPDATE 02.05.2017: Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale a transmis un drept la replică pe care îl puteţi citi la finalul textului iniţial.

Conform site-ului Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (I.S.P.M.N.), în noiembrie 2014, s-a lansat proiectul „Cartografierea sociografică a comunităţilor de romi din România pentru o monitorizare la nivel comunitar a schimbărilor privind integrarea romilor” (SocioRoMap). Proiectul este finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014 în cadrul Programului „Combaterea Sărăciei în România” (RO25).

Valoarea finanţării: 1 milion de EURO! Din fonduri norvegiene, obţinute direct de la Bruxelles.

Obiectivul general al proiectului era acela de a contribui la combaterea excluziunii sociale a romilor din România, prin dezvoltarea instrumentelor şi capacităţilor necesare pentru atenuarea inegalităţilor socio-economice dintre romi şi populaţia majoritară. Procesul de cartografiere viza 3181 de unităţi administrative, rurale şi urbane, complementar realizându-se descrieri sociologice pentru 50 de oraşe având peste 30000 de locuitori şi 25 de studii de comunitate.

Din ştiinţa mea, nici o instituţie publică sau organizaţie romă cu experienţă nu a fost întrebată despre oportunitatea acestui studiu, raportul cost-beneficiu ori modul în care asemenea cercetare ar putea să servească sau nu la incluziunea populaţiei de romi din ţara noastră.

Recent, în 20 aprilie a.c., la conferinţa de închidere a proiectului şi prezentare a studiului de 1 miilion de euro, am constat nu numai că nu furnizează nimic nou, ci reproduce date deja existente privind sărăcia romilor şi numărul estimat al acestora, folosind o metodologie clasicizată deja, deşi neortodoxă şi complet neştiinţifică, respectiv heteroidentificarea: adică, nu contează ce declar eu că sunt (la recensământ), important este ce crede primarul despre mine că sunt. Căci, ca să afle un lucru atât de simplu, ISPMN a întrebat la primărie şi a luat de bune informaţiile furnizate, ignorând subiectivitatea flagrantă a unor asemenea date, bazate strict pe presupunerile unor funcţionari.

De exemplu, rudarii sunt membrii unei comunităţi din România asociată romilor de către mai toţi cei care nu sunt rudari. Ei, în schimb, spun că, din punct de vedere etnic, se consideră rudari: nici romi, nici români. Într-o deplasare de teren, în Braşov, poetul Dinu Adam a întrebat un rudar: voi din ce neam de romi sunteţi? Răspunsul rudarului a fost fabulos şi dezarmant: „noi suntem rudari, adică rude cu toată lumea!”

Astfel, pentru a mobila cu date un studiu în valoare de 1 milion de euro, mă întreb ce-ar putea să răspundă un primar ori altă autoritate locală dacă vine vorba despre rudari - sunt romi sau români? Sigur că nu este decât o chestiune de principiu şi de etică profesională, dar rămâne în suspensie relevanţa unei asemenea informaţii.

ISPMN avea de făcut o cartografiere ca să ştie, atât autorităţile, cât şi cei care se ocupă cu dezvoltarea comunitară unde şi cum să intervină, chiar dacă şi asta este o falsă problemă, căci recensîmântul din 2011 (chiar cu întârziere) ne-a cam indicat pe unde sunt romii, iar problemele cu care se confruntă, în general, sunt mai mult decât vizibile pentru oricine.

Un astfel de studiu ar putea fi util, dacă ar aborda aspectele calitative ale situaţiei romilor, dacă ar pune în evidenţă diversitatea neamurilor de romi, precum şi specificul diferitelor comunităţi, în funcţie de gradul de omogenitate ori nivelul de integrare şi comunicare cu societatea majoritară. Adică, dacă ar conţine ceva nou şi util pentru formularea unor politici publice realiste, care să conducă la rezultate în fine vizibile cu privire la îmbunătăţirea situaţiei din comunităţile marginalizate, preponderent populate cu minoritari romi.

Ministerul Fondurilor Europene, de exemplu, pentru a-şi putea fundamenta intervenţiile, a întreprins, acum un an şi jumătate, o banală analiză menită să evidenţieze în ce fel autorităţile locale îşi evaluează cetăţenii – nu a fost propriu-zis o cercetare, ci o anchetă empirică, adresată prefecturilor şi primăriilor. Rezultatele au fost publicate, transparent, pe pagina oficială şi, paradoxal, nu diferă semnificativ de cele furnizate în studiul ISPMN (chiar aşa, încheiat şi decontat, dar nefinalizat, cum mi s-a confesat Horváth István, Preşedinte ISPMN)

Este drept, cu mai puţine hărţi colorate şi powerpoint-uri, dar măcar cu cost ZERO.

Cred că n-are sens să mai întreb care e valoarea adăugată a unei asemenea cercetări; nici cu ce-a contribuit la îmbunăţirea situaţiei romilor – în definitiv, cu asemenea abordări profesioniste, oricând un million de euro poate deveni comparabil cu un suficient de mare ZERO.

Nu mai lipseşte decât ca norvegienii de la Bruxelles să ne întrebe tot pe noi: ce-aţi făcut, bre, „ţiganilor”, cu milionul nostru?


DREPT LA REPLICĂ:

 Ancheta SocioRoMap despre comunităţile de romi din România. Dincolo de evaluări superficiale

Horváth István – coordonator ştiinţific al anchetei (ISPMN)
Hetea Estera - manager de proiect (ISPMN)

Ca urmare a unei opinii, recent publicate într-un articol pe blogul adevărul.ro, referitoare la inutilitatea proiectului de cercetare SocioRoMap, derulat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, considerăm că cititorii au dreptul la informaţii corecte şi complete/netrunchiate care să le permită o analiză a întregului demers şi le oferă perspective despre utilitatea şi utilizarea rezultatelor obţinute.

Domnul Ciprian Necula emite o opinie despre inutilitatea anchetei SocioRoMap, recent finalizate de către Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale şi derulate în parteneriat cu două organizaţii cu expertiză în domeniul proiectului.

Ancheta SocioRoMap cu experţii locali

Proiectul SocioRoMap a avut mai multe componente de cercetare. Una dintre componente a vizat identificarea la nivel de localitate a unor comunităţi considerate de experţii locali ca fiind locuite de romi, identificarea modalităţilor de coabitare locală între romi şi neromi (grad de concentrare spaţială sau amplasare dispersată a gospodăriilor considerate a fi locuite de familii de romi în spaţiul localităţii), respectiv identificarea comunităţilor compacte de romi şi descrierea structurată a situaţiei acestor comunităţi. Demersul s-a intenţionat a fi exhaustiv, reuşind până la urmă să obţinem răspunsuri de la 3.101 de unităţi administrativ-teritoriale din totalul de 3.182. Partenerii care ne-au furnizat răspunsuri la nivel de localitate au fost instituţii/persoane cu atribuţii în incluziunea socială, după caz: lucrătorii sociali, experţii locali pentru romi, consilierii aleşi sau numiţi ai romilor, mediatorii şcolari si mediatorii sanitari. Aceste evaluări au fost validate de către experţii angajaţi în Instituţiile Prefectului din Birourile Judeţene pentru Romi; în majoritatea situaţiilor au confirmat raportările estimative furnizate de experţii de la nivel local. În perioada de derulare a proiectului am colaborat cu aproximativ 8.000 de persoane, angajaţi sau colaboratori ai unităţilor administrativ-teritoriale şi a unor instituţii publice judeţene. Subliniem faptul că proiectul şi-a propus mobilizarea acestor reţele locale, instituţii şi persoane, pentru că acestea au atribuţii în procesul de incluziune socială a romilor (conform Strategiei Guvernului de incluziune a romilor) şi datorită faptului că aceste persoane au cea mai bună cunoaştere a comunităţilor locale.

A urmat o agregare a raportărilor de la nivel local, atât pentru a realiza o sinteză privind situaţiile de locuire compactă, cât şi în ceea ce priveşte numărul populaţiei de romi estimat de către experţii locali. Datele cele mai importante publicate pe baza demersului sunt: 2.135 de comunităţi compacte identificate (şi descrise structurat) pe parcursul anchetei şi 1,2 milioane de persoane identificate de către experţii în incluziunea socială ca romi, din care peste 700 de mii trăiesc în comunităţi compacte de romi.

Echipa de cercetători care a lucrat în proiect a precizat că cifrele privind numărul comunităţilor compacte de romi şi numărul romilor reprezintă cifre estimative care au rezultat în baza unui demers sistematic, riguros controlat metodologic şi cu implicarea unui număr mare de actori cu expertiză şi cu atribuţii în domeniu atât la nivel local, cât şi judeţean.

Aspecte sesizate de domnul Necula

În esenţă, în articolul publicat, autorul incriminează trei aspecte legate de demers şi rezultatele anchetei. În primul rând, lipsa de consultare cu părţile interesate, cu potenţialii beneficiari (autorităţi publice, ONG-uri rome). În al doilea rând, invocă deficienţe deontologice legate de libertatea de asumare a apartenenţei etnice. Şi, judecând după titlul dat articolului, cea mai importantă carenţă a anchetei: inutilitatea totală a demersului.

De asemenea, autorul afirmă că Ministerul Fondurilor Europene (unde lucra, în calitate de secretar de stat, la vremea respectivă) a întreprins un demers administrativ banal, solicitând de la prefecturi estimări cu privire la numărul de romi şi „paradoxal” rezultatele raportate nu diferă semnificativ de datele publicate la finalul anchetei mai sus-prezentate, din cadrul SocioRoMap, ca atare logistica mobilizată în cadrul SocioRoMap, consideră autorul, a fost neîntemeiată.

Argumentat superficial şi evident tendenţios, textul domnului Ciprian Necula mai suferă şi de un anumit grad de ipocrizie.

Colaborare şi consultare

În ştiinţele socio-umane, mai ales în legătură cu subiecte sensibile, consultarea şi colaborarea cu părţile interesate, cu actorii semnificativi din domeniu (stakeholderi), este, desigur, dezirabilă, dar înainte de toate, utilă demersului.

După cum am arătat mai sus, în decursul anchetei am colaborat cu aproximativ 8.000 de persoane angajate în unităţile administrativ-teritoriale cu atribuţii în domeniul combaterii sărăciei şi excluziunii sociale, respectiv, la nivel de judeţ, cu personal angajat pe posturi ce implică atribuţii şi obligaţii în domeniul iniţierii, implementării şi monitorizării politicilor destinate îmbunătăţirii situaţiei comunităţilor de romi. De asemenea, în diferite faze intermediare ale anchetei (designul instrumentelor de cercetare, planificarea demersului anchetei etc.), am organizat ateliere cu specialişti în domeniu (atât din sfera academică cât şi experţi angajaţi în structurile administraţiei centrale) şi ONG-uri rome.

Desigur în acest proces, cu un asemenea subiect sensibil de cercetare, cu un univers extins de actori implicaţi şi interesaţi, saturaţia este improbabilă. Deci, ţine de domeniul dezirabilului de neatins ca din procesul de consultare să rezulte o stare în care toţi cei interesaţi şi implicaţi să considere că perspectiva lor a fost ascultată şi luată în considerare. Pe de o parte, acest univers de “toţi cei potenţial interesaţi” cu greu poate fi univoc delimitat, rezultând un context în care construirea consensului referitor la obiectivele demersului şi conţinutul anchetei deşi rămâne un obiectiv dezirabil, în termeni practici este nerealizabil.

Date fiind aceste circumstanţe ale pregătirii şi desfăşurării anchetei SocioRoMap opinentul îşi formulează precaut acuze la acest capitol:  „ Din ştiinţa mea, nicio instituţie publică sau organizaţie romă cu experienţă nu a fost întrebată”. Noroc că ”faptul real e lucrul cel mai cert de pe lumea asta!”, cum zice Bulgakov. Deci, problematizarea este, probabil onestă şi necunoaşterea procesului anchetei de iertat, dar o opinie formată pe baza lipsei de informaţii, aşa cum o formulează domnul opinent Ciprian Necula, de repudiat. Şi de repudiat în lumina faptelor mai sus rezumate.

Cu atât mai mult cu cât există temeiuri pa baza cărora avem dubii în ceea ce priveşte temeiul onest al erorii de opinie. Până acum am considerat că ţine de domeniul anecdotic şi puţin comun, dar poate fi elocvent în ceea ce priveşte atitudinea opinentului faţă de proiectul criticat, următorul episod legat de ancheta SocioRoMap cu experţii locali. Ciprian Necula, invitat fiind la o întâlnire de lucru, în calitate de potenţial actor interesat, având pe atunci calitate de secretar de stat, responsabil de Punctul Naţional de Contact pentru Romi din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, ne-a răspuns la invitaţie într-un mod mai mult decât straniu (de lipsa de eleganţă şi civilitate nu mai vorbesc). A "convocat" (aşa scria în zapis) managerul proiectului şi coordonatorul strategiei ştiinţifice a proiectului SocioRoMap la o audienţă la cabinetul Dânsului la data la care era programat atelierul de dezbateri, despre care avea ştiinţă din invitaţia trimisă către Dânsul. Dincolo de faptul că autoritatea funcţiei publice, vremelnic deţinute, nu se extindea nici asupra instituţiei care implementa proiectul, nici asupra proiectului, nici asupra programului de finanţare, termenii în care a răspuns acestei invitaţii nu trădează deloc interes de substanţă pentru proiect sau intenţie genuină de dialog, consultare etc. Dimpotrivă.

Aşadar, opinentul avea ştiinţă de, cel puţin, un episod al consultărilor pregătitoare, pe lângă faptul că în contextul unor evenimente anterioare (discuţii personale cu ocazia unor prezentări la ateliere, conferinţe la care am participat împreună) a fost informat despre ancheta SocioRoMap .

Am învăţat la psihologie că funcţia cea mai importantă a memoriei nu este ţinerea de minte, ci uitarea, mai precis uitarea în termeni selectivi (a uita maldărul „irelevant”de informaţii, şi de a reţine puţinul cu relevanţă). Considerând această paradigmă, se pare că domnul Necula are o memorie, chiar, foarte bună. Cel puţin la capitolul uitare. Numai aşa se poate explica cum de nu mai are ”cunoaştere” despre consultări cu ONG-urile, colaborarea cu anumite nivele ale administraţiei publice etc.

Inutilitate

Memoria ”bună” a Dânsului, nu dă greş nici la acest capitol, spune că a realizat PE GRATIS (!) o anchetă similară, obţinând rezultate, „paradoxal” similare cu ancheta SocioRoMap, în ceea ce priveşte numărul estimat de populaţie romă, pe judeţe, şi la nivel naţional. Deci, ancheta SocioRoMap, din perspectiva acestui demers invocat de Dânsul, a fost un fel de vânare de vânt, poate sofisticat, dar extrem de costisitor şi în fond futil.

Are memorie bună pentru că i s-a  explicat de două ori „paradoxul” rezultatelor convergente, dar tot n-a reţinut ideea. Motivul probabil: poate că este vorba de fapte care nu-i servesc judecării insidioase a proiectului.

În ancheta SocioRoMap, în prima fază s-au cules date de la experţii locali. Încercând să limităm eventualele reprezentări tendenţioase, am inclus un proces de validare a acestor date, în care au fost implicaţi experţii de la Birourile Judeţene pentru Romi (BJR). În octombrie 2015 s-a organizat o întâlnire la care au fost prezentate datele anchetei, defalcat la nivel de judeţ, referitoare la mărimea estimată a comunităţii de romi la nivel local, modul de coabitare (mai degrabă compact sau dispersat), numărul şi mărimea comunităţilor compacte. Experţii (revenim, cu trimitere la aspectul anterior al lipsei de consultare) din subordinea unei structuri administrative ce funcţionează la nivel judeţean, au primit, pentru judeţul în care activau, datele menţionate mai sus (agregate pe judeţ şi defalcate pe nivel de unitate administrativ-teritorială), rezultate din ancheta SocioRoMap. La întâlnirea cu experţii din BJR a participat şi un reprezentant al Punctului Naţional de Contact pentru Romi care a încercat să răspundă timid la avalanşa de întrebări şi nemulţumiri adresate de către participanţi cu privire la solicitarea Punctului Naţional de Contact pentru Romi privind numărul estimat al romilor în judeţele în care ei activează. Mai mulţi colaboratori judeţeni ne-au întrebat dacă pot utiliza datele la care au avut acces în cadrul SocioRoMap pentru activitatea lor şi pentru a da răspuns solicitărilor adresate de către administraţia centrală. Având în vedere că aceşti colaboratori au avut o contribuţie de substanţă, fiind o verigă importantă în verificarea şi validarea datelor colectate la nivel de comună, oraş, municipiu şi pentru că datele reprezintă un bun public şi menirea lor este să ajute la evaluare pentru intervenţii eficiente, am fost de acord cu utilizarea lor de către experţii BJR în sensul menţionat anterior. Aşa că, mare mirare, datele adunate în acel demers şi datele noastre (publicate ulterior) sunt convergente!

Colegul Necula a fost informat de câteva ori (ultima dată pe 20 aprilie 2017 în plen şi în discuţii personale) de natura deloc aleatorie a acestor convergenţe, întrucât datele culese în demersul administrativ au reprezentat produsul anchetei SocioRoMap. Dar veninul de la inimă nu se scoate cu precizarea succesiunii evenimentelor, respectiv stabilirea succesiunii faptelor sau invocării unor solicitări concrete. Acestea sunt doar fapte, nu?! Doamne fereşte! – ca o serie de fapte contradictorii să afecteze convingerea unei persoane! Ca atare, dânsul a rămas la convingerea că informaţiile colectate erau evidenţe de la sine înţelese şi, în mod clar, preexistente anchetei SocioRoMap. Ei, nu! Situaţia invocată reprezintă mai degrabă o dovadă a efectului de sinergie indus de ancheta SocioRoMap.

Problema definiţiei externe a comunităţilor de romi

Este cert faptul că proiectul SocioRoMap – aidoma altor eforturi naţionale anterioare (şi de pe la vecinii noştri) sistematice şi metodologic fundamentate, de a estima numărul persoanelor considerate a fi rome – a intrat pe un teren minat. Am fost conştienţi de acest fapt de la început şi articolul domnului Necula reiterează acest fapt.

Pe de o parte, recensământul este un context ce oferă posibilitatea principial liberă a autoidentificării etnice. Dreptul asumării fără constrângeri a apartenenţei la un grup etnic ţine de libertatea opţiunii identitare persoanei şi opţiune personală nu poate fi contestată de nicio persoană sau autoritate.

Pe de altă parte, există două aspecte ce complică, nu atât respectarea principiului, ci mai degrabă captarea nuanţată a unor realităţi identitare complexe. Multidimensionalitatea identităţilor este un factor de acest gen. Din biografiile individuale sau a unor colectivităţi pot rezulta realităţi cultural-identitare care cu greu pot fi captate de o simplă întrebare de chestionar referitoare la etnia persoanei. Unele persoane sau comunităţi se pot considera rome prin descendenţă, dar nu şi în ceea ce priveşte practicile culturale (ex. nu vorbesc limba) considerate definitorii pentru acel grup. Ca atare, la recensământ de exemplu, raportându-se la practicile culturale definitorii unei etnii (limba dominantă, specifică comunităţii din care fac parte) şi îşi vor asuma o identitate pe această dimensiune a practicilor lingvistice. Dar, indiferent ce identitate şi-a asumat o persoană la recensământ, mediul înconjurător, comunitatea locală din care face parte persoana, va avea o anumită logică în clasificarea etnică a persoanei; va include comunitatea (persoanele făcând parte din comunitate), făcând abstracţie de poziţionarea individuală la recensământ (pe care probabil nici nu o cunoaşte), într-o categorie etnică în funcţie de descendenţă, stil de viaţă, şamd. Dacă se formează un consens comunitar privind această clasificare, acesta va crea o realitate socială a raportărilor în termeni interetnici. Spus pe şleau: dacă la nivel local un grup este definit din exterior ca fiind de etnie romă, localnicii se vor raporta ca la un grup exterior şi diferit de ei, din perspectiva reprezentărilor (stereotipiilor) şi atitudinilor (prejudecăţilor) dominante în acel grup.

Ca atare, definirea externă sau heteroidentificarea creează o realitate a raportărilor şi a relaţiilor interetnice. Cercetarea unor asemenea raportări a mediului înconjurător local, înregistrarea lor ca fapte sociale a reprezentat esenţa demersului nostru. Aceste definiţii externe ale comunităţilor locale pot fi rezultatul unui imaginar colectiv ce nu se bazează neapărat pe criterii univoc obiective (indiferent ce o fi însemnând acest lucru). Mai mult, ele pot să nu fie consonante cu modul habitual de autodefinire a grupurilor vizate (vezi situaţia rudarilor invocată de domnul Necula), dar consecinţele lor sunt reale. Pot rezulta (şi adesea rezultă) diferenţiere, distanţare şi, nu de puţine ori, discriminare. Ca atare, poate exista o divergenţă între realitatea identitară înregistrată statistic la recensământ şi realitatea locală a relaţiilor între grupuri. Credem că acest lucru nu poate fi contestat.

Desigur, modalitatea concretă de înregistrare (în termeni de metodologie şi design al anchetei) a faliei dintre cele două realităţi poate fi obiectată. Mai mult, critica este necesară, reprezentând baza evoluţiei imaginaţiei metodologice din acest domeniu, dar nu în termeni expeditivi în care domnul Necula şi-a exprimat reţinerile.

Din păcate, nu repezeala obiecţiei metodologice este cea mai mare problemă a întreprinderii acestui domn (a cărui dedicaţie pentru acurateţe metodologică nu transpare din articol), ci ipocrizia. Dânsul se laudă cu rezultatele obţinute rapid şi gratuit, ca urmare a unei interogări, deloc sofisticate, a autorităţilor, la nivel de judeţ. Discreditează explicit proiectul SocioRoMap pentru efortul lucrativ (cu implicaţiile financiare de rigoare) prin care a ajuns la rezultate ”paradoxal comparabile” cu demersul administrativ ale cărui rezultate deja sunt făcute publice. Contestă demersul metodologic bazat pe heteroidentificare. Dar banalei analize menite să"   evidenţieze în ce fel autorităţile locale îşi evaluează cetăţenii” la care trimite domnul Necula îi lipsesc trimiterile metodologice. Cine a evaluat? Pe ce structură şi logică? A fost heteroidentificare sau numai autoidentificare? Ca atare, din demersul la care trimite domnul Necula pentru a argumenta inutilitatea demersului nostru, nu putem afla dacă rudarii (la care face trimitere domnul Necula, pentru a sugera dimensiunea problematică deontologic a demersului SocioRoMap) sunt sau nu sunt incluşi în estimarea făcută de autorităţi în contextul banalei analize invocate de Dânsul. Deci, cere socoteală de principii deontologice anchetei SocioRoMap, în timp ce cu greu poate da socoteală despre aceste aspecte în ceea ce priveşte datele publicate de Ministerul Fondurilor Europene.

Situaţia este aidoma aceleia în care două restaurante servesc crenvurşti de la acelaşi producător, dar un patron vociferează vehement în ceea ce priveşte calitatea (compoziţia, tehnologia procesării) produselor servite la celălalt restaurant (care, pe de asupra şi produce crenvurştii). Poate, neştiind că servesc acelaşi produs, poate din alte motive?

Nu ne propunem să reflectăm asupra motivaţiilor domnului Necula care au rezultat în acest articol, dar o remarcă, în notă personală a domnului Horvath Istvan, despre „confesiunea” privind caracterul neterminat al demersului SocioRoMap este importantă pentru clarificare: Confesiunea, chiar şi aşa în ghilimele, implică o situaţie morală intimă în care te descarci de păcate unei autorităţi căreia îi atribui o anumită ascendenţă morală. Din câte îmi amintesc, singurul element din discuţia noastră care poate justifica utilizarea, cu ghilimelele de rigoare, a termenului de confesiune, era oareşce intimitate a contextului în care s-a purtat discuţia. Rămăsesem doar noi doi lângă o scrumieră, şi într-adevăr am vorbit despre nevoia şi necesitatea aprofundării cercetării, chiar şi în sensul verificării veridicităţii unor situaţii. Nu am făcut-o cu o conştiinţă îngreunată a improvizării sau a unei munci superficiale, ci din poziţia cercetătorului care vede limitele demersului întreprins şi crede în perfectabilitatea descrierii unor realităţi complexe şi sensibile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite