Tulpina Delta ocupă secţiile de Terapie Intensivă. În ultima săptămână au murit 21 de persoane infectate, peste 90% fiind nevaccinate
0Peste 90% din cazurile grave de îmbolnăvire provocate de SARS-CoV-2 şi din decesele produse în ultima perioadă au drept cauză infecţia cu tulpina Delta a coronavirusului
O persoană vaccinată anti-COVID-19 are un risc de 10 ori mai mic de infecţie, a anunţat marţi col.dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare. Acesta a prezentat ieri o serie de date provenite din analiza valului al treilea al pandemiei în România, date referitoare la eficienţa vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Cifrele au fost colectate de la începutul lunii februarie şi până la finalul lui mai.
Vaccinul previne infecţia în proporţie de 90%
„Riscul de infecţie relativ pentru persoanele vaccinate a fost calculat prin raportarea la riscul de infecţie din grupul de persoane care au fost vaccinate cu doza unu şi care se aflau în primele 14 zile. Avem datele de eficienţă împotriva infecţiei, însemnând total cazuri pozitive cumulate, indiferent de forma, de gravitatea bolii: infecţii asimptomatice, forme uşoare, medii, severe şi forme critice”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat că la persoanele vaccinate cu schema completă, eficienţa pentru prevenirea infecţiei este de peste 90%. „Ceea ce confirmă, dacă vreţi, şi pe datele din viaţa reală din România, pe valul al treilea, ceea ce înseamnă că vorbim foarte probabil de tulpina Alfa, tulpina britanică dominantă, că vaccinurile previn îmbolnăvirea cu o eficienţă de peste 90%”, a completat Gheorghiţă. De asemenea, el a menţionat că analiza mai arată că eficienţa împotriva spitalizării este de peste 92%.
În acelaşi timp, riscul de deces scade de 14 ori la persoanele vaccinate cu schema completă. „Eficienţa schemei complete de vaccinare la peste 14 zile pentru prevenirea deceselor este de peste 93%, ceea ce înseamnă o reducere a riscului de deces de aproximativ 14 ori la persoanele care au fost vaccinate cu schema completă”, a menţionat Gheorghiţă. Coordonatorul campaniei de vaccinare a conchis că vaccinurile dau rezultate pozitive indiferent de forma de gravitate a bolii.
Potrivit ultimului raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică, din 9 şi până pe 15 august, au fost făcute 47 de secvenţieri din care 46 au fost pozitive pentru varianta Delta, ceea ce înseamnă o rată de confirmare de 97,8%, până acum fiind cumulate 359 de cazuri de COVID-19 cauzate de această tulpină, 17,2% din infecţii fiind cauzate de această variantă. 80% din aceste cazuri sunt la persoanele nevaccinate a mai spus medicul. „Cât priveşte decesele, sunt 21 la număr, peste 90% fiind la persoane nevaccinate”, a atras atenţia acesta. Tulpina Delta s-a extins în Bucureşti şi în 34 de judeţe. Cele mai multe infectări au fost depistate până acum în Bucureşti – 68, Ilfov – 51, Iaşi – 45.
„Severitatea valului al patrulea depinde de noi”
Dr. Adriana Pistol, directoarea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, a declarat la rândul său că valul al patrulea al pandemiei nu ar trebui să pună probleme din punct de vedere al severităţii cazurilor care necesită spitalizare. „În teorie, în măsura în care va creşte rata de vaccinare, în măsura în care avem deja 40-50% populaţie protejată fie prin vaccinare, fie prin boală, în toate zonele, nu ar trebui să fie un val care să pună din nou probleme din punct de vedere al severităţii, ceea ce implică spitalizare şi aşa mai departe. Dar totul depinde de modalitatea în care şi noi respectăm nişte măsuri, pentru că trebuie să vă spun, deja se vede efectul litoralului românesc în care nu sunt aplicate şi respectate măsurile. Acolo este cu predilecţie populaţie nevaccinată”, a subliniat aceasta.
Ieri s-au înregistrat peste 500 de cazuri noi de COVID-19, bilanţ care nu a mai fost consemnat din luna mai.
Doar vaccinaţii vor avea acces în restaurante
În faţa valului de infecţii cauzat de tulpina Delta, unele ţări europene au instituit paşaportul verde pentru persoanele care vor să meargă la muzee, concerte sau chiar la cumpărături. În Franţa, instituirea „permisului de sănătate” a declanşat proteste de stradă. Recent, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că decât să se închidă iar economia, mai bine să se schimbe filosofia restricţiilor în favoarea accesului mai mare în anumite sectoare al persoanelor vaccinate. „Vedem toată Europa ce face, vedem în jurul nostru care este modelul şi care este situaţia. Majoritatea ţărilor europene au restricţii mult mai mari decât la noi. În ziua de astăzi, poate rămânem printre cei mai puţin restricţionaţi, dar e clar că dacă începe să crească - şi foarte multe ţări se gândesc la acest aspect -, ne uităm la ce impact are pe sistemul sanitar şi mai ales pe secţiile de terapie intensivă”, a avertizat Arafat.
Cert este un lucru, a adăugat Arafat: „Nimeni nu vrea să impacteze economia la maximum. Asta înseamnă ca alternative gen: da, nu intră toată lumea într-un restaurant în interior, dar vaccinaţii vor putea să intre sau vaccinaţii şi testaţii vor putea să intre - măsuri pe care le vedem în Franţa, în Grecia în unele zone -, va fi posibil să se întâmple”, a conchis medicul.
În guvern se discută despre stimulente de vaccinare pentru elevi
Într-o intervenţie televizată, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că pentru încurajarea vaccinării elevilor în învăţământul preuniversitar, „se discută despre stimulente în interiorul guvernului”. El a precizat, însă, că „până nu va fi o decizie a guvernului, nu mă voi pronunţa cu privire la nicio ipoteză, pentru a nu crea confuzie în rândul a milioane de elevi şi părinţi”. Cîmpeanu a mai spus că, în mediul universitar, universităţile se gândesc deja, în funcţie de specificul universităţii şi de posibilităţile universităţii, la stimulente pentru studenţi. „Pentru că există autonomie universitară”, a punctat Cîmpeanu. În cadrul aceleiaşi discuţii, prof.dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat că pentru copiii de şcoală ar trebui efectuate testări măcar de două ori pe săptămână. „Cea mai bună măsură ar fi ca părinţii şi persoanele vârstnice din familie, cu care copiii pot intra în contact, să fie vaccinate”, a punctat Rafila, adăugând că, pentru testare, costurile ar fi mai mari.