Tratamentul cu Remdesivir pentru COVID-19: mult optimism, rezultate modeste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primite cu un val de optimism general, rezultatele pozitive dovedite de tratamentul cu medicamentul antiviral Redemsivir nu au fost încă revizuite critic de către comunitatea ştiinţifică. Opinia majoritară a oamenilor de ştiinţă este că aceste rezultate, chiar şi modeste, în tratarea bolnavilor loviţi de acest virus, reprezintă un prim pas important în elaborarea unui tratament eficient

Compania americană de biotehnologie Gilead Sciences a anunţat miercuri că medicamentul experimental Remdesivir îmbunătăţeşte şansele de vindecare ale pacienţilor bolnavi de COVID-19 şi a prezentat date care sugerează că acesta are o eficacitate mai mare atunci când este administrat la începutul infecţiei.

Studiul clinic, susţinut de către Institutul Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din SUA, a fost inclus 1063 de pacienţi care au primit redemsivir sau un placebo. Perioada de recuperare pentru cei care au primit medicamentul a fost de 11 zile, faţă de 15 cât a fost cea pentru cei care au primit un placebo. De asemenea rata mortalităţii în rândul pacienţilor care au primit medicamentul a fost mai scăzută, 8% faţă de 11% cât a fost la grupul de control, însă diferenţa nu este considerată a fi relevantă statistic.

Doctorul Anthony Fauci, care conduce Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite din anul 1984, a declarat că medicamentul antiviral experimental Remdesivir, al companiei de biotehnologie Gilead Sciences, poate deveni tratamentul standard pentru COVID-19, după ce rezultatele preliminare ale unui studiu clinic au arătat miercuri că ajută anumiţi pacienţi să se refacă mai rapid după boala provocată de noul coronavirus, transmite Reuters.

”Datele arată că Remdesivir are un efect pozitiv semnificativ în diminuarea perioadei de recuperare. Acest lucru este foarte important”, a declarat Fauci reporterilor la Casa Albă, comparând anunţul cun un moment din 1986, ”când căutam medicamentele pentru HIV şi nu aveam nimic”.

”Acesta va fi standardul pentru tratament”, a anticipat Fauci, adăugând că ”FDA colaborează cu Gilead în acest moment pentru a stabili mecanismele prin care tratamentul va fi disponibil pentru cei care au nevoie de el”.

Rezultatele nu au fost încă revizuite de comunitatea ştiinţifică

Chiar dr. Fauci a subliniat miercuri că rezultatele acestui test nu au fost încă revizuite de către comunitatea ştiinţifică, aşa cum se face înainte de a fi publicate într-un articol de specialitate. Mai mult însă, unii oameni de ştiinţă au fost chiar contrariaţi de modul în care aceste rezultate au fost făcute publice. Dr. Steven Nissen, un cardiologist din SUA care a condus zeci de astfel de studii clinice, a declarat pentru NYTimes că prezentarea unor astfel de rezultate într-un context politic şi înainte de a fi revizuite de către comunitatea ştiinţifică este foarte neobişnuit.

„Unde sunt datele acestor studii? Oamenii de ştiinţă trebuie să vadă cifrele cu privire la efectele secundare ale acestui medicament pentru a putea cântări beneficiile. Acest proces este mult prea important pentru a fi condus într-un mod atât de dezorganizat”, a declarat acesta pentru cotidianul newyorkez.

„Este destul de neobişnuit să numim un medicament ca fiind un standard pentru tratament înainte ca informaţiile clinice să fie revizuite de către comunitatea ştiinţifică şi înainte să vedem beneficii în ceea ce priveşte rata mortalităţii”, a precizat şi Dr. Michele Barry, expert în sănătate în cadrul Universităţii Stanford.

Dr. Tim Lahey, specialist în boli infecţioase şi etician la Universitatea de Medicină din Vermont a subliniat la rândul lui că trebuie să ne temperăm entuziasmul pentru a ne asigura că procesul ştiinţific decurge cum trebuie în acest caz.

„Rezultatul acestui studiu este extrem de important. Este pentru prima oară când avem dovezi că ceva funcţionează împotriva acestui virus. Dar trebuie să lăsăm acest studiu să fie finalizat, să avem toate infromaţiile cuprinse în aceste teste clinice, până când putem să luăm drept certe concluziile lui. Cu toţii am fost şocaţi de pseudo-ştinţa ce a ieşit la suprafaţă în această pandemie, cauzată atât de disperare cât şi de speranţă. Dar altfel trebuie să ne temperăm entuzismul şi să recunoaştem că avem doar rezultatele unui studiu parţial”, a subliniat acesta.

În prezent nu există niciun tratament cu o eficienţă dovedită ştiinţific pentru COVID-19

Vlad Mixich, expert în politici publice de sănătate, a subliniat acelaşi lucru într-o postare pe Facebook, şi anume că entuzismul nostru pentru un tratament eficient nu trebuie să ne orbească de la rigorile gândirii critice, chiar dacă adevărul nu este ceea ce ne dorim să auzim.

„Cu toţii suntem extrem de receptivi la orice ştire despre noul tratament care poate vindeca COVID-19. Şi fiecare vrem, cât se poate de sincer, ca acest tratament să apară cât mai repede.

Vă amintiţi entuziasmul cu hidroxiclorochina? Medicamentul e dovedit ştiinţific ca fiind funcţional pentru unele boli autoimune, dar datele referitoare la vindecarea COVID-19 sunt foarte limitate şi încă neclare. Îngrijorător e şi că au apărut efecte adverse serioase (în special din spectrul cardiac) la pacienţii cu COVID-19 trataţi cu hidroxiclorochină.Cu toate acestea, dar şi din cauza unor politicieni populişti, medicamentul acesta a încins speranţa atât de tare încât a dispărut din farmacii, iar donaţiile făcute statului au fost dedicate exclusiv pacienţilor cu coronavirus. Practic primul efect al hidroxiclorochinei în epidemia de coronavirus este că pacienţii cu boli autoimune la care chiar este dovedit ştiinţific că funcţionează îl găsesc tot mai greu.

Zilele astea speranţa s-a încins de la un alt tratament: remdesivir. E un medicament dezvoltat iniţiat pentru Ebola, dar unde s-a dovedit a nu avea atât de mult succes pentru a fi aprobat. Datele recent publicate arată un efect pozitiv al remdesivir în cazul pacienţilor cu COVID-19, dar acest efect este deocamdată modest. Datele indică mai degrabă către acele mecanisme moleculare care pot fi exploatate cu succes în contracararea virusului, decât că a apărut medicamentul-minune. Sigur, felul extrem de optimist în care s-au rostogolit ştirile în cazul remdesivir a crescut valoarea acţiunilor la bursă a companiei producătoare. Dincolo de miza financiară uriaşă, pe noi ne interesează efectul terapeutic al acestui medicament. Iar acest efect, deşi sună mai puţin atragător şi optimist, este că remdesivir pare a fi doar un prim pas, deocamdată unul modest dar totuşi important pentru că e primul, spre apariţia unui tratament cu o eficienţă dovedită ştiinţific în COVID-19.

Trebuie să înţelegem că, din păcate, în prezent nu există niciun tratament cu o eficienţă dovedită ştiinţific pentru COVID-19. Dar motoarele ştiinţei funcţionează la capacitate maximă: 19 medicamente sunt în studiu în prezent, 3 dintre ele fiind în stadii avansate. Există o posibilitate ca în viitorul apropiat să se genereze dovezi solide că unul dintre cele două medicamente discutate mai sus să fie cel mai eficient, e posibil ca altul din cele 19 să fie soluţia. Adevărul spus sincer e că încă nu ştim care e! Nu vă place să auziţi asta? Nici mie! Dar acesta e adevărul şi el e important. Pentru că până la apariţia unor dovezi clare, e foarte important ca medicii şi autorităţile de sănătate publică să nu uite cea mai importantă lege a medicinei: cel mai important este să nu faci rău.

 Ştiinţa studiilor clinice e foarte complicată, durează de la 2 până la 6 ani (uneori şi mai mult) să o înţelegi. Din păcate, nu e ca la fotbal. E firesc că fiecare vrem, cât se poate de sincer, ca un tratament pentru COVID-19 să apară cât mai repede. E firesc să sperăm, iar în aceste vremuri nevoia noastră de speranţă e folosită şi exploatată în diverse feluri.

Doar că speranţa e o resursă limitată şi, înşelată de repetate ori, poate submina încrederea că se poate. Iar atunci când obosim să avem încredere, de obicei începem să cădem în plasa conspiraţiilor. Şi din teorii ale conspiraţiei nu a ieşit niciodată altceva decât ură şi timp risipit, darămite un nou tratament. Încredere, răbdare şi rigoare. E reţeta care a împins medicina modernă la un nivel considerat SF în urmă cu doar jumătate de secol. Iar legea care a salvat milioane de vieţi a fost şi a rămas aceeaşi: cel mai important este să nu faci rău”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite