Demisiile se scriu uşor. Negocierile între partide se realizează fără prea multe zbateri. Cel mai greu este să ne schimbăm noi, cu adevărat. Nu precum cei care spun că renunţă la fumat iar în următoarea zi duhnesc a tutun. În toţi aceşti ani nu am fost sinceri şi am picat în numeroase capcane. Iar rănile au fost perfide, nu s-au văzut. Sau poate erau acolo şi le-am ignorat. Am lăsat boala să ne macine. A trebuit să vină tragedia de la Colectiv şi să simţim, la propriu, mirosul morţii pentru a ne da seama că, de fapt, rănile sunt la noi. Iar rănile nu ne-au împiedicat să votăm aceiaşi indivizi, aceleaşi partide on and on again. 

Va urma o perioadă de construcţie. De lungă durată şi extrem de dificilă. Vor curge întrebările: cu cine? de ce el/ea şi nu eu? Vor fi dileme şi obstacole. Iar dacă nu avem în vedere tot acest pachet de impedimente, nu vom putea să mergem mai departe. Pentru că o construcţie sănătoasă, un proiect de ţară presupune să ai habar şi despre minusuri. Să le evaluezi şi să previi orice derapaj care le-ar transforma în etichete de ţară. 

Un reset complet? 

Citeam o carte a lui Ronald Heifetz despre leadership-ul adaptiv şi am găsit un aspect foarte interesant despre progres şi adaptare. Heifetz spune că natura este extrem de conservatoare iar pentru evoluţie organismele trebuie să opteze ce ADN să păstreze, ce ADN trebuie îndepărtat şi apoi ce inovaţii sunt necesare pentru a se adapta într-un context nou şi dificil. Poate că este nevoie de o schimbare transformaţională. De un reset total. Însă şi pentru acest reset, noul val de lideri are nevoie de un mindset aparte deoarece va trebui să propună o arhitectură inovativă, disruptivă, total diferită de cea veche. Cu siguranţă, aceasta va fi supusă erorilor. De aceea va fi extrem de important ca viitorii lideri să fie învestiţi cu încredere, să fie legitimaţi cu adevărat de cetăţeni. 

Un reminder vom primi în 2016.