Articol publicitar

Toată ţara a dat „Verde la educaţie pentru circulaţie”!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

41.000 de persoane, dintre care peste 23.000 de copii au participat pe 20 septembrie la cursul de educaţie rutieră organizat de Lidl şi Poliţia Rutieră Română

Bucureşti, 25 septembrie 2014 -  Pentru al doilea an consecutiv, Lidl a organizat cu sprijinul Poliţiei Rutiere Române cea mai amplă campanie de educaţie rutieră - „Verde la educaţie pentru circulaţie”. Peste 23.000 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani s-au strâns sâmbătă, 20 septembrie 2014, în parcările celor 180 de magazine Lidl din toată ţara, pentru a învăţa cum pot deveni pietoni responsabili. Cei mici au mărturisit că nu cunoşteau toate semnele şi regulile de circulaţie şi au promis că vor fi mult mai atenţi de-acum.

”Verde la educaţie pentru circulaţie” este cea mai amplă campanie de educaţie rutieră organizată în România, aflată în acest an la cea de-a doua ediţie. Reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere Române au fost la dispoziţia copiilor prezenţi alături de părinţi în parcările magazinelor Lidl din ţară, pentru a le explica acestora care sunt cele mai importante reguli pe care trebuie să le respecte atunci când merg singuri la şcoală, la magazin sau la locul de joacă. În prima parte a evenimentului cei mici au făcut cunoştinţă cu semnele de circulaţie şi regulile care trebuie aplicate. A urmat o sesiune de jocuri interactive în care agenţii de circulaţie i-au invitat pe cei prezenţi într-un orăşel miniatural, pentru a pune în aplicare informaţiile acumulate. Copiii au fost recompensaţi cu premii oferite de către Lidl, precum legitimaţii de participanţi, orare şcolare, materiale informative şi produse marcă proprie Lidl.

Faţă de anul precedent, numărul accidentelor de circulaţie în care au fost implicaţi cu vinovăţie copii - între 4-14 ani, a scăzut, dar şi cel al consecinţelor. Campaniile sociale care au ca scop prevenirea accidentelor rutiere în rândul copiilor pot contribui la conştientizarea acestei probleme, la informarea celor mici  şi, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente.

image

Numai anul trecut, la proiectul Lidl „Verde la educaţie pentru circulaţie” au participat peste 10.000 de copii, care au plecat de acolo cu lecţii învăţate, dar şi cu materiale informative despre acest subiect.

”Suntem impresionaţi de succesul pe care l-a înregistrat acest proiect două ediţii la rând. Faptul că în acest an numărul accidentelor rutiere în care au fost implicaţi copii a scăzut ne demonstrează că eforturile noastre au adus deja primele rezultate pozitive. În continuare sperăm ca toate informaţiile primite în cadrul cursului de educaţie rutieră să fie aplicate de către toţi copiii prezenţi. Mai mult, sperăm că am reuşit să tragem un semnal de alarmă şi pentru părinţi, care trebuie să-i înveţe pe cei mici să fie responsabili atunci când traversează, merg cu rolele sau cu bicicleta.”, declară Georgiana Tugearu, PR Manager Lidl România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite