Terapia Intensivă a Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin, închisă după ce patru pacienţi au murit fiind depistaţi cu infecţii nosocomiale
0
Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin a fost închisă temporar după ce patru pacienţi au decedat fiind depistaţi cu infecţii nosocomiale.
„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi de către Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi că, în secţia ATI a Spitalului Judetean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, la finalul lunii aprilie 2019 au fost înregistrate 4 cazuri de infecţii nosocomiale cu Acinetobacter, unul dintre acestea fiind purtător la momentul internării”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Sănătăţii.
Conform oficialilor, toţi pacienţii aveau afecţiuni grave, cronice precum: diabet, bronhopneumopatie, encefalopatie hipercapnică, poliglobulie, insuficienţă renală, sindrom de citoliză hepatică, insuficienţă cardiacă. De asemenea, doi dintre ei prezentau la examenul bacteriologic din exudatul bronşic efectuat la internare Acinetobacter, respectiv Kebsiella Spp.
„Cei 4 pacienţi au decedat din cauza afecţiunilor preexistente. Deoarece la testele de autocontrol efectuate de unitatea sanitară nu a fost evidenţiată niciodată prezenţa Acinetobacter, neputându-se depista sursa de infecţie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu -Severin a decis inchiderea temporară a activitatii sectorului septic al sectiei ATI, din dupa-amiaza zilei de 03.05.2019 pentru efectuarea operatiunilor de curăţenie şi dezinfecţie a întregului sector septic”, mai arată sursa citată.