STUDIU Marijuana, drogul cel mai consumat de elevii şi studenţii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marijuana este cel mai consumat drog în rândul tinerilor    FOTO: Arhiva Adevărul
Marijuana este cel mai consumat drog în rândul tinerilor    FOTO: Arhiva Adevărul

Canabisul este drogul preferat de elevii şi studenţii români, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), care se bazează pe mai multe studii internaţionale făcute în ultimii ani, cât şi pe datele furnizate de instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale implicate în lupta antidrog.

Raportul naţional privind situaţia drogurilor în 2012, realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA) arată că, în rândul studenţilor, cel puţin 20,9% au declarat că au consumat canabis cel puţin odată în viaţă, 9,5% au consumat SNPP (substanţe noi cu proprietăţi psihoactive), în timp ce 2,5% spun că au luat pastile ecstasy. 

În rândul elevilor, 7,2% au declarat că au consumat canabis şi inhalante, iar 5,3% - SNPP. Cercetarea a mai relevat o creştere a consumului de canabis/haşiş, de substanţe inhalante  şi amfetamine. 

Potrivit studiului ESPAD ( situaţia consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare în vârstă de 16 ani), din 2007 şi până în 2011, dependenţa de canabis şi de droguri inhalante în rândul tinerilor români a crescut cu 7% şi cu 5% în cazul altor tipuri de droguri.

Rezultatele acestui studiu plasează România între ultimele 10 state europene, ca nivel al prevalenţei consumului oricărui tip de drog ilicit cel puţin o dată în viaţă în rândul elevilor de 16 ani, ţara noastră situându-se cu 8% sub media europeană înregistrată. 

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în cazul prevalenţei consumului de canabis/ haşiş, de substanţe inhalante  şi amfetamine, mai arată studiul european. Prevalenţele consumului de SNPP cel puţin o dată în viaţă, în ultimul an şi în ultima lună plasează aceste substanţe printre cele mai consumate droguri în rândul elevilor de 16 ani din România, alături de canabis/ haşiş şi substanţe inhalante

Debut precoce privind consumul de marijuana în rândul tinerilor

Pentru prima dată în cadrul studiilor ESPAD, se înregistrează debut precoce al consumului de canabis/ haşiş în rândul elevilor de 16 ani din România, mai arată cercetarea, realizată pe un eşantion de peste 100.000 de elevi şi studenţi din 36 de ţări, inclusiv România.

Din punct de vedere al distribuţiei pe sexe, România se află printre puţinele state cuprinse în studiu care nu mai înregistrează diferenţe între fete şi băieţi în ceea ce priveşte prevalenţa consumului de canabis/ haşiş, atât de-a lungul vieţii (alături de Franţa), cât şi în ultima lună (alături de Federaţia Rusă şi Bulgaria). 

Peste 23% dintre studenţi iau droguri de-a lungul vieţii

Primul studiu realizat în rândul studenţilor din opt centre universitare din România a indicat o prevalenţă a consumului de droguri de-a lungul vieţii de 23,2%, aici fiind incluse toate tipurile de droguri ilegale, dar şi tranchilizante (administrate fără prescripţie medicală) şi substanţele noi cu proprietăţi psihoactive comercializate sub numele de „droguri legale sau plante etnobotanice”, se mai arată în raportul ANA. 

Studenţii consumă cel mai des canabisul (20,9%), urmat de ecstasy, ciuperci halucinogene, ketamină, cocaină, LSD şi amfetamine, în timp ce heroina înregistrează valori sub 1%. SNPP au o prevalenţă pentru consumul de-a lungul vieţii de 9,5%, iar consumul de tranchilizante fără prescripţie medicală înregistrează valoarea de 3,6%.  

În raportul ANA se arată că, la nivel local, în 2011 au fost implementate peste 600 de proiecte de prevenire a consumului de droguri în şcoli, din care 400 pentru prevenirea consumului de SNPP (substanţe noi cu proprietăţi psihoactive), mai ales în şcol, care au vizat în mod direct 200.000 de copii şi tineri şi 10.000 de cadre didactice şi consilieri şcolari, în timp ce numărul beneficiarilor indirecţi depăşeşte 500.000.

Consumul începe la 15-19 ani

În anul 2011, au fost asistate peste 3.500 de persoane pentru consum de droguri. Principalele tipuri de substanţe pentru care s-a solicitat asistenţă sunt SNPP, care este şi drogul secundar cel mai frecvent menţionat, heroina, hipnoticele, sedativele şi canabisul (marijuana).

Majoritatea persoanelor care utilizează droguri sunt bărbaţi, însă, din 2007, s-a înregistrat o creştere şi în rândul femeilor. Cei mai mulţi care solicită asistenţă au declarat că au debutat în consum între 15 şi 19 ani.

România se situează pe principalele rute utilizate de traficanţi de heroină, care  vine din Afganistan spre ţările occidentale, canabis, care provine din Spania, cocaină, provenită din America de Sud şi drogurile sintetice, care provin din statele din Vestul Europei, în special din Olanda.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite