STUDIU Peste jumătate dintre românii angajaţi ar vrea să renunţe la locul de muncă de la birou pentru a lucra de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studiul a fost derulat în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2013      FOTO: Adevărul
Studiul a fost derulat în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2013      FOTO: Adevărul

Aproape 60% dintre români ar vrea să renunţe la un angajator full time şi să se întreţină strict din proiecte de freelancing, pentru a lucra de acasă, potrivit unui studiu realizat la finalul lunii octombrie de platforma de recrutare BestJobs.ro.

Astfel, 57% dintre participanţii la studiu s-au declarat foarte interesaţi să facă pasul de la un job la birou la unul de acasă, în timp ce alţi 27% lucrează deja la proiecte de freelancing care le aduc bani în plus, pe lângă un job full time. De asemenea, 14% au reuşit chiar să renunţe definitiv la un loc de muncă full time, căştigând din proiecte suficient încât să se întreţină.

Interesant este procentul celor care nu sunt atraşi sub nicio formă de astfel de metode de a-şi câştiga existenţa, acesta fiind de doar 2% dintre respondenţi.

Din studiu reiese că şi în România există numeroase firme care acceptă colaborarea de la distanţă, în contextul în care 73% dintre cei care lucrează deja ca freelanceri în diverse arii de activitate colaborează tot cu anumite companii din România. În schimb, pentru afaceri din străinătate prestează muncă platită de acasă numai 27% dintre respondenţi.

Totodată, 40% dintre cei care lucrează ca freelanceri dedică proiectelor suplimentare maxim 2 ore pe săptămână, în timp ce alţi 35% lucrează câteva ore în decursul celor şapte zile. În acelaşi timp, 5% dintre freelanceri lucrează doar în week-end, iar 20% susţin că, uneori, proiectele le ocupă mai mult timp decât jobul full time.

Cei mai favorizaţi la capitolul acesta sunt cei care activează în zone precum jurnalism, graphic design, marketing, dar şi IT sau servicii legate de sectorul financiar.

Potrivit rezultatelor sondajului, piaţa muncii este într-o continuă schimbare, iar românii sunt în pas cu tendinţele externe, ajutaţi şi de creşterea ratei de acces la Internet pentru a-şi suplimenta veniturile. Nu este de mirare, având în vedere că rata de pătrundere a Internetului în România a atins 53% la nivel naţional şi 63% la nivel urban, în segmentul 15-45 de ani, conform unor date publicate la începutul celui de-al doilea semestru din 2013. Mai mult, românii petrec în medie 18 ore pe săptămână navigând pe Internet, ceea ce îi clasează pe locul al doilea în topul europenilor care petrec cel mai mult timp online, după ucraineni.

Studiul a fost derulat în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2013 de către platforma online de recrutare BestJobs.ro.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite