STUDIU Două din trei cupluri nu merg la medic înainte de a face un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi dintre românii care vor să devină părinţi nu obişnuiesc să îşi facă analizele necesare înainte de a obţine sarcina. Aşa arată un sondaj realizat de o clinică de specialitate din Capitală.

Concret, 60% din cupluri nu merg pe la medic pentru analize înainte de a lua o astfel de decizie şi aproape jumătate din viitorii părinţi spun că sarcina a fost una la întâmplare, nefiind planificată. Nici cei care afirmă că şi-au dorit sarcina nu au considerat necesar să se ducă la doctor înainte de concepţie, arată studiul citat. 

Acelaşi sondaj subliniază că deşi multe dintre viitoarele mame înţeleg să adopte un stil de viaţă mai sănătos după ce rămân însărcinate, reuşesc cu greu să facă acest lucru. Aşadar, aproximativ 10% dintre cele care erau fumătoare înainte de sarcină au continuat să fumeze şi în timp ce erau însărcinate, la fel sau chiar mai mult. Alte 17% dintre mamele care au răspuns sondajului spun că au redus numărul de ţigări fumate, dar nu au putut renunţa complet la tutun.

Au păstrat acelaşi regim alimentar

În ceea ce priveşte alimentaţia, aproape jumătate dintre gravide şi-au păstrat acelaşi regim alimentar ca înainte de a rămâne însărcinate. În plus, 8 din 10 au declarat că nu au făcut mişcare în timpul sarcinii, 82% dintre acestea nefiind însă practicante de sport nici înainte de sarcină. 

Într-un sfert dintre situaţii, viitorii tătici adoptă şi ei regimul alimentar al partenerei. În acest context, 43% dintre gravide au luat în greutate peste limita considerată normală de către medici.

„În general, se consideră normal un plus de până la 15 kilograme pe parcursul sarcinii. E greşit să considerăm că viitoarea mamă trebuie să mânânce pentru doi, întrucât organismul femeii va cere atunci când are nevoie de nutrienţi suplimentari, de regulă în a doua parte a sarcinii. Prea multe kilograme în plus pot provoca serioase probleme de sănătate viitoarei mămici şi mă refer aici în special la hipertensiunea în sarcină sau chiar la riscul de naştere prematură”, afirmă medicul Tarek Abdou, potrivit unui comunicat de presă. 

Specialiştii avertizează că kilogramele acumulate în sarcină pot deveni o problemă şi după naştere. Prin urmare, mai bine de o treime dintre mămici nu au reuşit să revină la greutatea de dinainte de a rămâne însărcinate nici la un an după naştere, potrivit sondajului. Totuşi, doar 6% dintre ele au apelat la ajutorul unui nutriţionist în această perioadă. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite