STUDIU În 80% din cazuri, femeile au ultimul cuvânt de spus când vine vorba de alegerea destinaţiei de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 80% din cazuri femeile cumpără biletele de vacanţă FOTO Adevărul
În 80% din cazuri femeile cumpără biletele de vacanţă FOTO Adevărul

Femeile sunt cele care decid unde pleacă familia sau cuplul în concediu. Aşa arată un studiu recent, conform căruia femeile au ultimul cuvânt când vine vorba de alegerea unei destinaţii pentru vacanţă. Tot femeile sunt cele care, în 80% din cazuri aleg perioada concediului şi hotelul în care vor sta.

Potrivit unui studiu, în 60% din cazuri femeile achiziţionează sau fac o cerere către agenţia de turism. Totuşi, aceeaşi cercetare arată că ele se implică şi în achiziţiile făcute de sot sau de partener, relatează Mediafax.

„Femeile decid unde se pleacă în vacanţă. De cele mai multe ori se întâmplă ca bărbaţii, atunci când vor să cumpere o vacanţă, să amâne achiziţia până se pot consulta cu soţiile. Femeile pun mai multe întrebari agenţilor de turism şi sunt mult mai informate în legătură cu destinaţia, obiectivele turistice etc., faţă de bărbaţi, care decid în funcţie de criterii mai tehnice, cum ar fi preţul sau numărul de stele al hotelului”, susţine Ioana Bălănescu, manager travel Vola.ro.

60% din cei care cumpără vacanţe online sunt din Bucureşti

Cercetarea mai arată că aproape 60% din cei care îşi cumpără vacanţe online locuiesc în Bucureşti, urmaţi fiind de cei din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

„În ultimii ani a crescut ponderea provinciei, pentru că s-au introdus mai multe zboruri de pe aeroporturile din ţară, mai ales low-cost-uri. Astfel, şi pentru cei din afara Bucureştiului a devenit mai comod şi mai ieftin să călătorească. În trecut, aceştia erau nevoiţi, în multe cazuri, să vină în Capitală ca să poată pleca cu avionul în vacanţă în străinătate”, a precizat Bălănescu.

Românii care achiziţionează vacanţe online plătesc, în medie, 262 de euro de persoană. Cel mai important segment de turişti (51%) îl reprezintă persoanele între 25 şi 34 de ani. Pe locul 2 (20%) sunt cei cu vârste între 35 şi 44 de ani, urmaţi de categoria 18-24 de ani (14%), peste 55 de ani (8%) şi 45-54 de ani (7%).

Hotelurile de trei stele, preferate de turiştii români

Acelaşi studiu arată că cei mai mulţi cumpărători preferă hotelurile de trei stele, în timp ce 26% le aleg pe cele de patru stele. Sub 1% din ei dorm în apartamente, arată cercetarea, conform căreia familiile cu copii sunt cele care optează pentru acest tip de cazare.

„Numărul mediu de pasageri per pachet este de 2,2. Asta înseamnă că cele mai multe achiziţii se fac per cuplu. Dar există şi pachete single vândute sau cupluri care călătoresc cu copil/copii. Numărul de persoane per pachet creşte odată cu vârsta”, mai spune Bălănescu.

Pe aceeaşi temă:

Majoritatea românilor care vor vacanţe de vară în străinătate caută oferte de 250-300 euro de persoană

Majoritatea românilor care vor să meargă în vacanţe în străinătate caută oferte de 250 - 300 de euro de persoană pentru sejururi de o săptămână, incluzând cazarea şi transportul, potrivit unui studiu vola.ro. Mai exact, românii sunt dispuşi să plătească chiar şi până la 400 de euro, asta în condiţiile în care pachetul turistic este unul atractiv.

Ce le spunem turiştilor despre România

În primăvara lui 2012, Oficiul de Turism al Franţei a început o campanie de promovare a plajelor din nord, dedicată vecinilor englezi. Sloganul era zglobiu, „Franţa. Vino să te joci!“, montat pe o poză care înfăţişa o familie alergînd pe o plajă frumoasă.

Străinii cheltuiesc peste 60 de milioane de euro anual pentru intervenţii medicale în România

An de an, peste 20.000 de străini vin în România pentru intervenţii medicale, aceştia cheltuind pentru serviciile medicale, cazare şi masă mai mult de 60 de milioane de euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite