SONDAJ IRES: Cum vor românii să modifice Constituţia
0
Potrivit unui sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategii, 70% din români consideră că direcţia în care se îndreaptă România este una greşită, iar cei mai mulţi (54%) nu cred că modificarea Constituţiei le va influenţa în bine nivelul de trai.
Potrivit sondajului IRES reprezentativ la nivel naţional, realizat în perioada 19-20 februarie pe un eşantion de 1.452 de persoane, 70% din respondenţi consideră că România merge într-o direcţie greşită, în timp ce 27% cred că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie bună. Din participanţii la sondaj, 1% au afirmat că nu ştiu sau nu răspund.
Cei mai mulţi au auzit despre modificarea Constituţiei (78%), iar 75% din respondenţi consideră că este importantă, în timp ce 19% susţin contrariul, 5% au afirmat că nu ştiu, iar 1% nu au răspuns.
Întrebaţi pentru cine este importantă modificarea Constituţiei, 41% dintre cei 75% care susţin importanţa modificării legii fundamentale susţin că cetăţenii reprezintă principala categorie influenţată. De asemenea, 15% cred că modificarea Constituţiei este importantă pentru politicieni, 7% au declarat că statul este cel mai afectat de schimbare, în timp ce 6% au răspuns că reforma constituţională este importantă pentru funcţionarea instituţiilor, iar 4% au răspuns că modificarea Constituţiei afectează toate categoriile enumerate.
Pe de altă parte, 26% din cei 75% care spun că reforma constituţională este importantă nu au răspuns la această întrebare.
Mai bine de jumătate din respondenţi (60%) cred că viaţa le va fi afectată de modificarea Constituţiei, în timp ce 35% au declarat contrariul. De asemenea, 54% din participanţii la sondaj nu cred că vor avea un trai mai bun dacă legea fundamentală a ţării se va modifica, în timp ce 37% au răspuns afirmativ la întrebarea: „Credeţi că veţi avea un trai mai bun dacă se modifică Constituţia?“.
Românii nu consideră că actuala Constituţie este respectată. Astfel, 44% din respondenţi cred că este respectată în mică măsură, iar 41% au răspuns că este respectată în foarte mică măsură. Numai 11% sunt de părere că este respectată în mare măsură, în timp ce 2% au răspuns că nu ştiu, iar 1% au preferat să nu răspundă.
Politicienii români respectă în foarte mică măsură Constituţia, declară 51% din români, iar 38% susţin că o respectă în mică măsură.
Întrebaţi dacă au citit Constituţia României, 49% au răspuns că nu au citit-o, 39% au declarat că au citit-o parţial, iar 12% au răspuns afirmativ.
De asemenea, întrebaţi dacă vor vota în cadrul referendumului privind revizuirea Constituţiei, 75% din români au spus că vor merge la vot în mod sigur, în timp ce 15% au răspuns că este probabil să voteze, 3% şi-au exprimat îndoiala, iar 6% au răspuns că nu vor vota.
Numai o treime din respondenţi declară că există un politician în care au încredere, al cărui sfat l-ar urma în această privinţă, în timp ce restul declară nu există un asemenea om politic. Politicianul care se bucură de încrederea celor mai mulţi dintre cei care au răspuns afirmativ este Victor Ponta (pentru 30% din respondenţi), urmat de Traian Băsescu (11%), Crin Antonescu (6%) şi de Călin Popescu Tăriceanu (5%).
Cei mai mulţi dintre participanţi sunt de acord cu următoarele modificări ale Constituţiei: reducerea mandatului prezidenţial la 4 ani (78%), reducerea Parlamentului la o singură cameră prin desfiinţarea Senatului (72%), reducerea numărului de parlamentari la 300 (97%), reducerea numărului de mandate pentru orice ales local la două mandate (79%), posibilitatea de a urmări, percheziţiona, aresta sau trimite în judecată parlamentari fără acordul Parlamentului (85%), stabilirea prin lege organică a răspunderii penale a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei (85%), răspunderea directă a magistraţilor pentru erorile săvârşite (93%).
Cei mai mulţi din respondenţi (62%) nu cred că Uniunea Social Liberală va lua în considerare propunerile opoziţiei referitoare la reforma constituţională.