Sau poate unul dintre sfinţii Gabrielei Firea, invocaţi în timpul campaniei electorale, îşi va face apariţia miraculoasă şi ne va ajuta să levităm deasupra oraşului îngropat în zăpadă.

Ulterior, vom fi transportaţi rând pe rând, cu toţii, de o forţă inexplicabilă deasupra oraşului până la punctul final al destinaţiei noastre. Dacă voi coborî din maşină, va trebui să mă comport întocmai ca o maşină şi să merg în mijlocul străzii, printre cele câteva maşini care nu au fost încă îngropate sub nămeţi. Mă şi imaginez alunecând, la turaţie maximă, pe bulevardul Magheru, printre autobuzele RATB, care alunecă şi ele la fel de graţios.

Între timp, un copil, cu un ghiozdan de două ori mai mare ca el, iese de pe trotuarul înzăpezit şi merge voios pe marginea bulevardului Magheru; se opreşte pentru o clipă şi face o fotografie intersecţiei blocate. Nu merge la şcoală, sfinţii din capul Gabrielei Firea i-au dat o vacanţă prelungită: e ger, va ninge şi mai rău, iar dealurile din Bucureşti, un sătuc guvernat de căpetenia Firea, vor fi de nestrăbătut în următoarea perioadă.

Reuşim să ieşim de pe străduţă în sunetul asurzitor al claxoanelor. Taximetristul a reuşit în sfârşit să ne depăşească şi, în timp ce încerca să nu intre în grămezile de zăpadă de pe margine, a coborât uşor geamul şi s-a luat de sfinţii noştri, ne-a luat la puricat tot arborele genealogic, mamele, taţii, bunicii, ajungând să ne invoce şi morţii, ai noştri şi ai mamelor noastre.

Într-un exces de zel, regina oraşului fără trotuare îşi dă seama că sfinţii din campania electorală au cam părăsit-o, aşa că scoate deţinuţii din puşcării pentru a-i curăţa uliţele.

Cobor din maşină şi merg cu teamă pe marginea străzii. „Să nu alunec”, mă gândesc, imaginaţi-vă un vlăjgan de un metru şi 87 de centimetri căzând cu faţă în zăpadă. În cel mai morbid scenariu, aş cădea şi un taximetrist ar trece apoi peste mine, în fuga unei curse pentru care ar cere de trei ori mai mulţi bani.  În drumul meu, un bărbat strânge grămezile de zăpadă din faţa unui magazin, făcând alte grămezi pe marginea străzii. Din când în când, grămezile de zăpadă se prăbuşesc sub propria greutate şi se împrăştie pe stradă. Dar nu-i problemă: utilajele de deszăpezire vor trece curând şi le vor arunca din nou pe trotuar.

Îmi imaginez că, în tot timpul ăsta, primarul Gabriela Firea stă într-un castel îngheţat, deasupra sătucului numit Bucureşti, pe un tron la fel - îngheţat, şi priveşte micul iad ca din poveşti. Într-un exces de zel, regina oraşului fără trotuare îşi dă seama că sfinţii din campania electorală au cam părăsit-o, aşa că scoate deţinuţii din puşcării pentru a-i curăţa uliţele.