Scandal şi simptom. Naţionalismul la Cluj
0Mi-e şi jenă s-o spun din nou: românii au o identitate rigidă, închisă, zăvorîtă. Desigur, nu vorbesc despre toţi, dar cred că vorbesc despre majoritatea lor.
Recent, am putut afla asta din scandalul de la Cluj în care un grup de tineri a fost atacat, se pare, pentru că vorbeau în ungureşte. Dar mai devreme ne-am uitat (şi încă ne mai uităm) la interminabila telenovelă a primarului Emil Boc cu tăbliţele bilingve.
În capitala Transilvaniei — e mai mare ruşinea. Oraş săsesc, apoi mult timp maghiar, acum românesc, ar trebui să fie un model de convieţuire, nu un cuib de viespe. Dar fenomenele astea se vor tot repeta dacă rectorul însuşi va semna în continuare nişte scrisori rămase din secolul al XIX-lea.
Este scandalul de vineri un fapt mărunt? Sigur că este: tinerii petrecăreţi n-au fost nicicînd reprezentanţii prudenţei, nici „suprafeţei diurne”, dacă pot să mă exprim astfel. Dar chiar de aceea scandalul este şi un simptom. Dacă „citim” întîmplarea împreună cu războiul tăbliţelor, ea devine şi mai îngrijorătoare: despre primar totuşi nu se poate spune că e un personaj marginal.
Nu sunt unul care îşi etalează necontenit naţionalitatea sa. Nici nu cred că în secolul XXI mai avem nevoie de drapele şi inimi fluturînde. Sunt îngrijorat şi de constiparea identităţii maghiare, ocupată mereu de Trianon, de Mohács, de înfrîngeri şi garduri. Şi exact asta mă îngrijorează şi în cazul de faţă. Români şi maghiari au protestat împreună, se pare că au un scop împreună de parcă ar fi cetăţenii României, nu comunităţi care îşi arată spatele una celeilalte. Să nu stricăm această imagine.
Se încarcă comentariile...
