Retrospectiva LGBT 2020

Imagine de la Taipei, Taiwan, unde a avut loc în acest an probabil cea mai mare paradă LGBT, în condiţiile în care numeroase parade s-au anulat.

Din Gabon şi până în SUA, din Rusia şi până în Muntenegru, anul 2020 a fost unul plin de evenimente pentru comunităţile LGBT.

Evident, principalul eveniment al anului a fost pandemia de coronavirus, care a schimbat felul în care interacţionăm, a dus la închiderea barurilor LGBT, a împins persoane LGBT vulnerabile în sărăcie, a dus la anxietăţi, depresie şi chiar suicid în rândul tinerilor LGBT. Una dintre oportunităţile generate de covid, totuşi, a fost ridicarea interdicţiilor la donarea de sânge pentru bărbaţii gay şi bisexuali în ţări ca SUA, Brazilia, Noua Zeelandă, Marea Britanie sau Uruguay, fie prin decizii ale executivului, fie prin hotărâri ale unor curţi judecătoreşti.

De altfel, şi în 2020 curţile au avut un rol important de jucat în materie de drepturi LGBT. Cea mai importantă veste a anului a venit din partea Curţii Supreme a SUA, care pe 15 iunie a dat publicităţii o decizie prin care extinde la nivel federal protecţia persoanelor LGBT împotriva discriminării la locul de muncă. Mai devreme în an, în februarie, Curtea constituţională din Croaţia a decis că şi cuplurile de persoane de acelaşi sex pot înfia copii, iar statul nu poate discrimina pe baza orientării sexuale. Nici Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu a şomat în anul 2020 şi a decis la început de an, într-un caz împotriva Lituaniei, că statele au obligaţia de a proteja persoanele LGBT împotriva discursului motivat de ură online, iar spre final de an s-a aplecat asupra chestiunii azilului, statutând că deportarea unei persoane gay în Gambia (ţară unde homosexualitatea e pedepsită cu moartea) este o încălcare a Articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la tortură şi tratament degradant. În iulie, tot în chestiunea azilului, CEDO a hotărât că Ungaria trebuie să recunoască identitatea de gen a unei refugiate transgender iraniene.

UE şi Europa de Est

Regimul tot mai autoritar al premierului Viktor Orban a împins Ungaria într-o direcţie homofobă şi transfobă şi în 2020, la fel ca în anii trecuţi. În luna mai parlamentul a adoptat legislaţie prin care practic face imposibil schimbarea genului în documente oficiale, un atac direct la comunitatea transgender, iar în noiembrie Constituţia Ungariei a fost schimbată pentru a specifica explicit că căsătoria se întemeiază pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie. În imediata apropiere, în Polonia, regimul conservator al partidului PiS, aflat la putere din anul 2015, a pus în centrul agendei sale electorale lupta împotriva comunităţii LGBT, îmbrăţişând aşa zisele „zone libere de LGBT”, apărute ca urmare ale unor decizii ale municipalităţilor din mai multe zone din Polonia, care interzic existenţa persoanelor LGBT în spaţiul public. Preşedintele Andrzej Duda a declarat chiar că „ideologia LGBT este mai rea decât comunismul”. În 2020 Duda a fost reales preşedinte.

Comisia Europeană nu a rămas impasibilă la acţiunile Poloniei şi a ameninţat că va condiţiona fondurile europene de respectul faţă de drepturile omului, o trimitere directă la „zonele libere de LGBT” din Polonia. Cu toate acestea, ca de obicei, capacitatea de acţiune a Comisiei este limitată. Pe de altă parte, Comisia a dat publicităţii în noiembrie Strategia pentru Egalitatea Persoanelor LGBTIQ 2020-2025: O Uniune a Egalităţii, document care trasează priorităţile UE pentru promovarea drepturilor LGBT. Pe lângă protecţia persoanelor LGBT în faţa discriminării, asigurarea siguranţei acestora, consolidarea incluziunii, Comisia Europeană îşi propune ca UE să devină un model pentru regiune şi întreaga lume în chestiunea LGBT.

Veştile bune ale anului

Papa Francisc a ţinut şi el capul de afiş al presei globale prin declaraţiile sale pro-gay, inclusiv o acceptare cu jumătate de gură a parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex, dar rămâne deschisă întrebarea cât din aceste declaraţii reprezintă jocuri de imagine şi PR şi cât este dispusă Biserica Catolică să schimbe din atitudinea sa faţă de comunitatea LGBT.

Coming out-ul anului este cel al actorului trans Elliot Page, cunoscut pentru rolul său din Juno (2007), povestea unei adolescente gravide care se loveşte de viaţa de adult brusc. Actorul polonez Witold Sadowy a anunţat şi el în martie că este gay, la fel şi cântăreţul latino Pablo Alborán. Fostul jucător de fotbal Thomas Beattie a recunoscut şi el că este gay, devenind astfel al treilea jucător de fotbal britanic care face acest pas, după Justin Fashanu în 1990 şi Robbie Rogers în 2013. Sara Ramirez, doctor Torres din Anatomia lui Grey a recunoscut public că este o persoană nonbinară.

Tot la categoria veşti bune putem include dezincriminarea homosexualităţii în Gabon în luna iulie, lună în care şi Sudanul a eliminat pedeapsa cu moartea pentru homosexualitate (care rămâne totuşi o crimă). Micuţa ţară balcanică Muntenegru a legalizat în acest an parteneriatele civile. Mai multe ţări au interzis terapiile de conversie (Albania, state din Mexic, SUA, Canada), dezbaterea cea mai aprinsă având loc în Germania. Rusia, de cealaltă parte, a continuat politicile sale anti-LGBT, iar modificarea Constituţiei după dorinţele lui Vladimir Putin a inclus interzicerea expresă a căsătoriilor gay.

Comunitatea LGBT din România

Pentru comunitatea LGBT din România anul 2020 a fost unul extrem de dificil, cu numeroase necunoscute şi cu atacuri conservatoare puternice. Mai mult, numeroase persoane LGBT s-au văzut vulnerabilizate de epidemia de covid, problema locuirii ajungând extrem de sus pe agenda comunitară. În mijlocul dezbaterilor LGBT a fost adoptarea în iunie, de către Senat, a unei legi care interzicea discuţiile despre identitate de gen în şcolile şi universităţile din România. Îngrijoraţi de pericolul de a merge pe traseul Ungariei, care a interzis complet studiile de gen, marile universităţi din România şi principalele asociaţii studenţeşti au ieşit public cu poziţii clare împotriva legii. Mai mult, organizaţii LGBT şi ale societăţii civile s-au mobilizat, au organizat un protest la Palatul Cotroceni în plină perioadă de urgenţă, cerând preşedintelui Iohannis să trimită legea la examinare la Curtea Constituţională. O petiţie care cerea acelaşi lucru a adunat peste 52.000 de semnături în câteva zile. Iohannis a trimis legea la CCR, iar Curtea a primit un amicus curiae semnat de zeci de ONG, alături de poziţii semnate de sute de profesori universitari din întreaga lume. Practic un efort comun al societăţii civile, al mediului academic, al comunităţii LGBT. Pe final de an CCR a declarat legea ca fiind neconstituţională. De remarcat ar fi vizibilitatea extraordinară a comunităţii LGBT în această perioadă, numeroase reportaje şi articole reflectând realităţile trans.

2020 a mai fost anul unei premiere, Antonella Lerca Duda devenind astfel prima candidată transgender care şi-a încercat şansele la Consiliul Local al Sectorului 2, ca independentă. Tot prin vară România avea să dezbată apariţia, în Bucureşti, a unor bannere cu persoane LGBT în vârstă, o campanie europeană implementată şi la nivel local, lucru care a stârnit rumoare în rândul conservatorilor. Campania electorală pentru locale a fost marcată şi de incidente transfobe, o serie de persoane îmbrăcate în drag, cu tricouri cu inscripţiile politice ale partidului USR fiind hărţuite în Voluntari de diverşi cetăţeni ultragiaţi.

Pe plan politic USR a reuşit performanţa ca la alegerile parlamentare să elimine de pe liste vocile progresiste ca Vlad Alexandrescu sau Florina Presadă, înlocuindu-le cu persoane loiale grupării Dan Barna. Nici la PSD lucrurile nu au strălucit, Petre Florin Manole neprinzând un loc eligibil pentru viitorul parlament. La PNL oameni ca Adriana Săftoiu sau Ovidiu Raeţchi au fost daţi la o parte pentru a face loc pentru tot felul de traseişti şi politruci. La plecarea din politică, Ovidiu Raeţchi a lăsat cadou comunităţii LGBT un nou proiect legislativ depus în parlament, al şaselea, alături de proiectele lui Remus Cernea, al Oanei Bîzgan, al ALDE, al CNCD-ului sau al Dianei Tuşa (acest din urmă proiect fiind respins de comunitatea LGBT pentru că goleşte de conţinut instituţia parteneriatului civil). Colac peste pupăză, la finalul anului, după alegerile parlamentare, ne-am trezit în legislativ cu partidul AUR, un partid naţionalist, homofob şi xenofob. Alegerea AUR a dus ulterior la legitimarea unor manifestări homofobe în social media şi în viaţa reală.

În tot acest timp, cauza Buhuceanu&Ciobotaru et al v. România, a avansat la CEDO, cazul fiind acum pe rolul Curţii. Dată fiind jurisprudenţa CEDO pe cuplurile gay, respectiv cazuri ca Oliari v. Italia sau Schalk&Kopf v. Austria, e de aşteptat ca o decizie va veni mai repede decât de obicei poate chiar în 2021. O condamnare la CEDO a României ar obliga statul român să ofere un cadru legislativ şi pentru cuplurile gay. În plus, Comisia Europeană a anunţat că se află în discuţii cu România privind procedura de infringement privind implementarea deciziei Curţii de Justiţie a UE în cazul lui Adrian Coman, caz decis încă din 2018, care prevede că România trebuie să recunoască pe partenerul lui Coman, Clai Hamilton.

În loc de concluzii

Victorii, înfrângeri pentru comunitatea LGBT din România şi de peste tot, într-un an extrem de agitat care a însemnat o recalibrare a mişcărilor sociale din întreaga lume. Rămâne, la final, curajul comunităţii LGBT de a rezista în faţa provocărilor personale şi mai largi, de grup. Asta facem de sute de ani cel mai bine, rezistăm.

PS: Era să uit, momentul hilar al anului a fost produs de europarlamentarul homofob ungur, reprezentând partidul FIDESZ al lui Viktor Orban, iniţiatorul modificărilor constituţionale anti-LGBT, Jozsef Szajer, prins cu mâţa-n sac în timp ce participa la o orgie gay în Bruxelles. Prins de poliţie, acesta a încercat să fugă pe un burlan al clădirii unde avea loc orgia. Evenimentul a generat zeci de reacţii, meme-uri, discuţii şi glume.