RAPORT Salvaţi Copiii: România, în topul ţărilor în care copilăria este ameninţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent raport întocmit de organizaţia Salvaţi Copiii arată că micuţii din ţara noastră se confruntă cu mari probleme din perspectiva sărăciei, educaţiei şi sănătăţii. România se menţine în fruntea ţărilor europene din punct de vedere al mortalităţii infantile, în timp ce rata naşterilor în rândul adolescentelor este printre cele mai crescute, fapt care îi îngrijorează pe specialişti.

Concret, România se numără printre ţările europene cu cel mai ridicat număr de decese la copiii sub cinci ani, subliniază raportul, conform căruia din 1.000 de adolescente cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, 34 sunt mame. Raportul „Copilării furate” clasifică 172 de ţări din întreaga lume, prin intermediul unor indicatori cum sunt mortalitatea infantilă, malnutriţia care stopează creşterea, abandonul şcolar, exploatarea copiilor prin muncă, sarcina în adolescenţă şi căsătoriile timpurii. 

Dacă pe plan european România se numără printre ţările în care copilăria este ameninţată, în ţări precum Norvegia, Slovenia, Finlanda, Olanda, Suedia, copiii au o calitate a vieţii foarte ridicată, subliniază raportul. 

În ceea ce priveşte naşterile la categoria de vârstă 15 - 19 ani, ţara noastră se plasează în topul european al ruşinii, fiind surclasată doar de Moldova şi Albania, unde numărul adolescentelor care devin mame este mai mare decât la noi. 

Cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană

Mai precis, în Uniunea Europeană, România înregistrează cel mai mare număr de naşteri cu mame între 10 şi 17 ani (9,282 de naşteri, adică 4,7% din totalul naşterilor din 2015, din care 676 erau minore între 10 şi 14 ani). 

„Această situaţie a determinat Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale să atragă atenţia Guvernului României că a devenit urgentă adoptarea unei strategii naţionale pentru a asigura accesul la educaţie sexuală şi consiliere privind sănătatea reproductivă pentru tinerele şi adolescentele din ţară”, subliniază raportul citat. 

Nici în privinţa căsătoriilor la vârste mici, România nu a ieşit din zona de risc. Asta pentru că, deşi legislaţia românească permite strict căsătoria între majori, sunt situaţii în care, cu un aviz medical ori cu încuviinţarea părinţilor, copiii mai mari de 16 ani se pot căsători. 

Abandonul şcolar, la cote alarmante

Potrivit statisticilor, în România, 6,7% dintre adolescenţii cu vârsta între 15 şi 19 ani s-au căsătorit. Doar Moldova (9,9%), Rusia (7,5%), Ucraina (6,4%), Albania (6,5), Belarus (7,5%) şi Bulgaria (8,4%) înregistrează valori apropiate. 

Altă problemă identificată în raportul Salvaţi Copiii se referă la abandonul şcolar, aflat la cote alarmante în România. 

„La indicatorul abandon şcolar în ciclul primar şi gimnazial, România rămâne printre ţările care se confruntă în mod serios cu această problemă, cu un procent de 12,1, considerat ca fiind scăzut prin raportarea la situaţia globală, însă îngrijorător la nivel european. Continuând comparaţia cu statele europene, România este depăşită doar de Moldova (17,9%) şi Macedonia (13,1), celelalte state cu excepţia Maltei (10,4) situându-se sub valoarea de 10 procente (Bulgaria – 8,6%, Ungaria – 5,3%, Ucraina - 2,7%, Finlanda- 2%, Spania – 0,7% etc.)”, subliniază raportul citat. 

Mortalitatea infantilă trage România în jos

În privinţa mortalităţii infantile, însă, România ocupă, în continuare, locul 1 la nivel european. În lume, 16.000 de copii mor înainte de a împlini vârsta de cinci ani, cu toate că multe din cauze ar putea fi prevenite. În plus, acelaşi document subliniază că o pătrime din numărul total de copii sub cinci ani au dezvoltarea fizică şi mentală încetinită din cauza malnutriţiei. 

„În 2015, lumea a făcut această promisiune, că până în 2030, toţi copiii vor şcolarizaţi, protejaţi şi sănătoşi, indiferent de locul unde se află. Chiar dacă acesta este un obiectiv ambiţios, se poate atinge, dacă guvernele investesc în toţi copiii, pentru a le garanta copilăria pe care o merită. Copiii care cresc în zone de război, ameninţaţi de grupări violente, suferind şi murind de diverse boli şi experimentând discriminări severe sunt privaţi de tot ceea ce îi face copii. Este inacceptabil că, în 2017, milioane de copii din întreaga lume încă nu au dreptul să fie în siguranţă, să înveţe, să crească şi să se joace”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite