Progres vs conservatism: Cum facem alegerea corectă

În acest post am să vorbesc despre confruntarea între două forţe: progresul şi conservatismul. Conservatismul se defineşte ca „ataşament faţă de formele vechi ale vieţii sociale, politice, economice şi culturale, manifestat în tendinţa de a le menţine şi de a se opune faţă de tot ce e nou.”- DEX '98 (1998).

Sau ca „atitudine, sistem de idei, convingeri politice care acordă importanţă instituţiilor tradiţionale (religie, familie, proprietate) şi susţin dezvoltarea treptată în locul schimbărilor bruşte” - NODEX (2002).

Văzând cele mai sus spuse aş defini conservatismul ca mişcarea ce se opune cursului natural a lucrurilor, şi anume a progresului. Se caracterizează prin păstrarea lucrului în starea sa actuală. Se înţelege ca o forţă ce se clădeşte pe valori ce le consideră irefutabile şi ce nu pot/nu trebuie a fi schimbate (chiar dacă, de cele mai multe ori, sunt depăşite).

Progresismul se defineşte ca „dezvoltare, în linie ascendentă; mers înainte, evoluţie. 2. Dezvoltare, schimbare în bine datorită căreia se ajunge la un rezultat scontat ori se atinge un anumit scop” - DEX '98 (1998) sau „1) Proces de dezvoltare de la o stare inferioară la una superioară; mişcare în linie ascendentă; mers înainte; propăşire. 2) Schimbare spre bine. /<fr. progres, lat. progréssus” - NODEX (2002).

Şi în cazul progresimului am să încerc să dau o definiţie proprie: este mişcarea ce urmeză şi respectă naturalul. Ce se adaptează la nou şi îl face al său cu ideea de a îmbunătăţi lucrul actual sau starea sa.

De ce se ciocnesc aceste două forţe? Consider că este clar: sunt diametral opuse; una este echiparabilă unei ape ce îşi urmează cursul natural şi cealaltă este asemănătoare unui baraj pus în calea acelei ape.

Care este cea bună dintre cele două forţe? Consider că ambele au puncte pozitive şi negative. Progresul poate fi făcut fără prea multă săbuinţă şi poate duce la un rezultat greşit. De asemenea, conservarea lucrului, în starea actuală, îl face nefolositor, depăşit şi, în cele din urmă, acesta se va strica.

Care dintre cele două forţe învinge?Am să răspund cu un exemplu pe care un mare jurist român mi l-a dat acum câţiva ani: exemplul mărului. Asupra mărului apasă două forţe (nu vorbim de gravitaţie, forţe fizice etc): (a) conservatismul şi (b) progresul. Prima forţă doreşte să păstreze mărul în starea sa perfectă. În starea în care se află la maturitatea ideală, culoare impecabilă, gust optim şi proprietăţi nutriţionale maxime. Această forţă luptă şi se opune transformării mărului. Dar, în realitate, forţa de conservare pierde, de fiecare dată, în faţă forţei numită progres. Asta se poate vedea în schimbarea stării mărului imediat după ce ajunge la starea ideală menţionată anterior. Acel măr perfect începe să se strice, să cadă din copac şi, în cele din urmă, să se transforme în nutritiv pentru alte plante care vor creşte în jurul mărului.

Văzând exemplul de mai sus, consider că trebuie să conservăm doar ceea ce cu adevărat merită conservat şi să deschidem uşa progresului dacă vrem să avem un măr înconjurat de un sol bogat şi dacă dorim ca solul şi mărul nostru să se afle într-o continuă transformare şi adaptare la nevoi reale.