Procesul lui Iosif Brodski (lipseşte Vişinescu)

Sunt într-o perioada de drumuri continui. Maşina este transformată într-un soi de birou ambulant şi restul e mult drum, întâlniri, tabere, discuţii interminabile, vame şi iar drum. Nu mă uit la televizor, nu citesc presa decât ocazional şi ascult doar Radio România Actualităţi (când apuc). Am prins în treacăt relansarea „poveştii torţionarilor” şi m-a surprins ca şi pe Cristian Tudor Popescu amploarea care a luat-o „Cazul Vişinescu”.

În acelaşi timp nu pot să nu văd o „bătălie pe gloria anticomunistă” cu mize foarte mici (a se vedea reacţia lui Vladimir Tismăneanu nemuţumit pe actualul IICCMER şi arătând că această „campanie” are cu totul alte cauzalităţi).

Zilele acestea, absolut întîmplător, citeam dosarul procesului lui Iosif Brodski din 1964. Dosarul este destul de lung dar fascinant mai ales prin modul în care viitorul laureat al Premiului Nobel pentru literatură reuşeşte să răstoarne situaţia prin diferse forme retorice, întrebări şi ironii foarte subtile. Brodski reuşeşte în anumite momente să împingă discuţia (ajutat şi de prostia birocraţilor) spre un absurd ridicol. Finalul este unul „pozitiv” dacă ţinem cont de context: 5 ani de interdicţie de a mai locui la Leningrad. Motivul: poeziile lui Brodski influienţează negativ tineretul. În anul 1987 lui Iosf Brodski i se va decerna Premiul Nobel pentru literatură. (Cine e pasionat de Iosif Brods recomand un film excelent: A Room And A Half, regizat de Andrei Khrzhanovsky.)

Un fragment din Procesul lui Iosif Brodski, anul 1964:

– Stagiul dumneavoastră de muncă?

– Aproximativ…

– Nu ne interesează „aproximativ…”!

– Cinci ani.

– Unde aţi lucrat?

– În fabrică. La secţia geologică…

– Cât timp aţi lucrat în fabrică?

– Un an.

– Ce-aţi lucrat?

– Am fost strungar.

– Ce specializare spuneaţi că aveţi?

– Poet, poet-traducător.

– Dar cine v-a autorizat să fiţi poet? Cine v-a clasat ca poet în rândul poeţilor?

– Nimeni. (Fără autorizare.) Dar cine m-a clasat ca om în rândul omenirii?

– Aţi făcut studii pentru asta?

– Pentru ce?

– Ca să fiţi poet. N-aţi încercat să absolviţi vreo facultate, unde se pregătesc… Unde se predă… 

– Nu m-am gândit… Nu m-am gândit că ne-o dă educaţia.

– Păi, cine, atunci?

– Cred că… (pierdut) e de la Dumnezeu.

– Aveţi vreo solicitare în instanţă?

– Aş vrea să ştiu: pentru ce am fost arestat?

– Asta-i o întrebare, nu o solicitare.

– Atunci n-am nicio solicitare.

***

– Explicaţi instanţei, de ce nu munceaţi în pauze (între orele de muncă), ducând un mod de viaţă parazitar?

– Eu am muncit şi în pauzele de muncă. Făceam ceea ce fac şi acum: scriam versuri.

– Aşadar, aţi scris aşa-zisele dumneavoastră versuri. Dar faptul că aţi schimbat adesea locul de muncă, la ce a folosit?

– Am început să muncesc de la cincisprezece ani. Totul mi se părea interesant. Am schimbat locul de muncă pentru că voiam să aflu cât mai multe despre viaţă, despre oameni.

– Dar pentru patrie, ce-aţi făcut folositor pentru ea?

– Am scris versuri. Asta e munca mea. Sunt convins… Cred că ceea ce am scris va fi de folos oamenilor, nu numai celor de-acum, dar şi generaţiilor viitoare.

– Drept urmare, consideraţi că aşa-zisele dumneavoastră versuri aduc folos omenirii?

– De ce spuneţi că versurile sunt „aşa-zise”?  

– Le numim „aşa-zise” pentru că versurile dumneavoastră n-au pentru noi absolut niciun sens.

(Traducerea din rusă aparţine lui Igor Mocanu căruia îi mulţumesc)