Primăvara se întoarce! De luni, vremea se încălzeşte. Temperaturile ajung până la 18 grade
0După un sfârşit de săptămână cu vreme rece şi mohorâtă, începând de luni până pe 24 martie, vremea se va încălzi în toată ţara, iar maximele vor atinge şi 18 grade Celsius.
BANAT
În săptămâna 18-24 martie vremea se va încălzi treptat, valorile medii din timpul zilei încadrându-se între 9 şi 13 grade, iar noaptea vor fi uşor pozitive. Vor predomina ploile în intervalul anunţat, însă vineri şi sâmbătă sunt aşteptate precipitaţii mixte.
CRIŞANA
De săptămâna viitoare vremea se va încălzi treptat, valorile termice urmând să urce în timpul zilei până la 9-13 grade, iar noaptea să fie pozitive. Vor predomina ploile, iar în intervalul 15-16 martie vor fi precipitaţii mixte.
TRANSILVANIA
Din 18 martie vremea se va încălzi uşor şi treptat, valorile urmând să fie cuprinse ziua între 5 şi 11 grade şi noaptea în jurul a zero grade. Vor fi precipitaţii în majoritatea zilelor şi vor predomina ploile.
MARAMUREŞ
Începând cu 18 martie vremea se va încălzi treptat, iar temperaturile se vor apropia de limitele normale pentru această perioadă.
MOLDOVA
Din data de 19 martie temperaturile vor creşte uşor, până la valori apropiate de mediile climatologice. Va ploua slab şi moderat, iar în nordul regiunii vor fi şi precipitaţii mixte.Temperaturile vor creşte după 20 martie, astfel încât regimul termic să devină apropiat de cel mediu climatologic. Va ploua mai ales în primele zile ale intervalului.
OLTENIA
După 19 martie vremea se va încălzi uşor şi se aşteaptă temperaturi în jurul normelor climatologice. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant sub formă de ploaie, se menţine relativ ridicată în majoritatea zilelor intervalului.