Tot aici putem include tot felul de seminare „de dezvoltare personală” pe care le predau diverse vedete cu sau fără studii de specialitate. Sau şedinţele cu conţinut aproape mistic ale unor psihoterapeuţi.

Diferenţa acestei „pop-psihologii” de psihologia probată ştiinţific este ca diferenţa estetică dintre un detectiv sau un roman de bulevard şi o capodoperă a literaturii universale. Ca dintre un tabloul de la piaţa de kitsch-uri şi o pânză a vreunui pictor consacrat.

Şi tot aşa cum tablourile de mâna a treia sau poveştile de dragoste glazurată pot oferi impresii greşite despre artă, literatură şi viaţă, „pop-psihologia” denaturează înţelegerea noastră despre propria natură, despre motivaţiile şi comportamentele umane.

Cu alte cuvinte, această „pop-psihologie” vulgarizează ideile serioase, compromite interesul firesc al oamenilor de a se cunoaşte, îi ademeneşte într-un desiş de teorii multicolore, dar sterile, false. Ea poate provoca daune în situaţii când oamenii necesită un ajutor psihologic real. 

Atracţia asta spre produse de tip „pop” e simptomatică în domeniul cunoaşterii. Dacă analizăm atent, vedem că fiecare ştiinţă are oglinda sa strâmbă. Chimia are Alchimia. Astronomia are Astrologia. Medicina are Homeopatia. Biologia are Designul Inteligent. Iar Psihologia are Legea Atracţiei şi Puterea Gândului.

Filozofia, deşi e o disciplină în fond mai speculativă, tot are numeroase înfăţişări care o banalizează, scrierile spirituale al lui Osho şi Coelho fiind printre cele mai cunoscute în acest sens. Până şi Religia se confruntă cu erezii mondene care îi discreditează înţelesurile fundamentale.   

Pop-ul deci e pretutindeni, e atractiv şi popular pe toate dimensiunile, nu doar în estradă, în reviste glamuroase şi în cultură. El e un sinonim al facilităţii, al superficialităţii accesibile, al artificiului. 

Nu doar la noi, dar şi în lume, aproape toate top-urile sunt formate din aceste pop-uri. E o dovadă că acumularea cunoştinţelor nu e un garant al aprofundării cunoaşterii. Şi nici gusturile estetice nu devin mai elevate.

Se vede că avem o matrice „pop”, adică un psihic reglat la percepţiile şi reflexele simpliste. Atracţia faţă de „pop” e cumva o amintire a naturii noastre arhaice, pe care nici acum nu ne este simplu să o depăşim.