Poliţia şi vechile năravuri

Cazurile de violenţă ale unor agenţi de poliţie sunt deseori muşamalizate de superiori. Este şi cauza pentru care mulţi români, mai ales de la ţară sau din oraşele mici, nu reclamă astfel de abuzuri. Le e frică.

În timpul regimului comunist, pe lângă activiştii de partid şi securişti, miliţienii erau cei mai privilegiaţi susţinători ai sistemului. Pachetele cu alimente care nu se găseau în magazine îi aşteptau gata pregătite de vânzători, cei de la sate intrau în casele oamenilor pentru a-şi primi pulpa de viţel sau de miel, ofiţerii ocupau, cu ajutorul celor de la ICRAL (întreprinderea care distribuia locuinţe) apartamentele cele mai bune din oraşe. Miliţia a fost unul dintre principalii agenţi care au susţinut sistemul de pile şi relaţii. Visul multora de a deveni miliţieni nu putea să se îndeplinească fără şpaga în cartuşe de Kent sau valută prin care candidaţii treceau examenul.

„Salbele cu cocoşei“ confiscate de comunişti, în special de la romi, dar şi de la mulţi români, nu au luat în întregime drumul către Banca Naţională. Miliţienii şi securiştii şi-au luat şi ei partea lor, acoperindu-se unii pe alţii pentru aurul dosit. Nimic neobişnuit pentru regimul în care nomenclaturiştii furau la drumul mare, fără a suporta consecinţele legii, de la tablouri, piese de mobilier valoroase, antichităţi, până la porţelanuri sau seturi de tacâmuri din argint. Asta, în timp ce un amărât de lucrător la CAP era condamnat pentru că adunase de pe câmp un sac cu coceni de porumb.

Iubitori de icoane şi cărţi bibliofile

Nomenclatura comunistă s-a păstrat aproape intactă în primii ani după decembrie ’89 şi în rândul rebotezatei Miliţii. Cu excepţia fostului ministru de Interne Mihai Chiţac, cel care a ordonat reprimarea manifestanţilor de la Timişoara, vinovăţia unor generali şi ofiţeri de rang înalt din Poliţie a fost practic graţiată în bloc. (Procesul lui Chiţac a început abia în 1997, pentru ca acesta să fie condamnat abia în 2008 la 15 ani de închisoare cu executare. Procesul mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu l-a mai prins în viaţă).

În timpul guvernului Văcăroiu, s-a ivit una dintre cele mai profitabile scheme de afaceri pentru unii poliţişti şi vameşi cu multe stele pe umăr. O rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU a cerut tuturor statelor să impună sancţiuni economice Serbiei, în încercarea de a pune capăt războiului din Kosovo. România a semnat rezoluţia, însă la vremea respectivă mai multe investigaţii de presă au publicat informaţii potrivit cărora chiar guvernul ar fi exportat „la negru“ benzină şi motorină către Serbia. Adevărul nu se ştie nici azi. Au fost însă câţiva ani în care mii de români treceau Dunărea cu bărcile pline cu canistre cu combustibil. Afacerea, care i-a îmbogăţit pe mulţi, s-a desfăşurat practic sub ochii poliţiştilor de frontieră. Au apărut atunci vilele ca ciupercile după ploaie. Multe dintre ele, vile cu epoleţi.

Cu mulţi ani în urmă, o serie de generali şi ofiţeri din Poliţie au fost investigaţi de conducerea ministerului pentru a justifica modul în care şi-au dobândit averile. În principal, ancheta s-a axat pe averile care săreau în ochi, anume vilele de sute de mii de euro construite în staţiuni turistice sau în localităţi în care nu se aud decât trilurile privighetorilor. Nici unul dintre cei anchetaţi nu a încăput pe mâna procuraturii, deşi veniturile nu acopereau nici măcar terenul pe care era amplasată vila. Reţeta pe care poliţiştii au prezentat-o colegilor anchetatori a fost aceea a mătuşii Tamara, care îi donase lui Adrian Năstase nu mai puţin de 400.000 de euro. Alţii au jurat cu mâna pe caschetă că au primit cadou de la rude tablouri originale, obiecte de cult, bijuterii, cărţi bibliofile, unele daruri datând chiar din timpul comunismului. Anchetatorii din MAI nu s-au dus pe firul moştenirilor pentru a constata că unii dintre donatorii invocaţi locuiau într-un prăpădit de apartament. Pe de altă parte, cum poţi să spui că rudele respectivilor deţineau astfel de valori, când, pe vremea comunismului, Securitatea ştia tot ce are omul în casă, până şi în cămara cu murături? Sau, cînd Biserica era prigonită, cum ajungeau obiectele de cult din biserici în casele unor mercenari ai sfinţeniei?

Infractorii pe mâna infractorilor

De-a lungul a 30 de ani, realitatea ne arată că unii poliţişti au comis şi comit aceleaşi infracţiuni ca şi infractorii civili: fapte de corupţie şi abuz în serviciu, evaziune fiscală, afaceri cu grupări mafiote, promovări ilegale în funcţii de conducere. S-a dovedit că unii dintre oamenii legii au divulgat informaţii din dosarele celor anchetaţi, alţii au dat bani cu camătă – toate acestea şi încă altele sunt infracţiuni pe care poliţiştii din serviciul judiciar sau din cel de crimă organizată le anchetează.

Nu puţine sunt cazurile în care poliţiştii au fost reclamaţi că în cursul anchetei au fost bătuţi, maltrataţi şi batjocuriţi. În septembrie anul trecut, doi tineri au reclamat nouă agenţi de poliţie că au fost bătuţi cu bestialitate pentru că le-au atras atenţia că nu poartă mască de protecţie. Conform procurorilor de caz, unul dintre tineri a fost dus pe un teren viran şi bătut crunt aproximativ o jumătate de oră, iar unul dintre agenţi a urinat pe el. Celălalt a fost încătuşat şi lăsat pe o stradă mărginaşă. Opt dintre aceste specimene în uniformă au fost arestaţi, iar unul este cercetat în stare de arest la domiciliu.

Cazurile de violenţă ale unor agenţi de poliţie sunt deseori muşamalizate de superiori. Este şi cauza pentru care mulţi români, mai ales de la ţară sau din oraşele mici, nu reclamă astfel de abuzuri. Le e frică. Aşa cum le-a fost frică şi în regimul comunist. Toţi se cunosc între ei şi se acoperă unii pe alţii. Lumea e mică şi se aşteaptă la tot felul de şicane.

Poliţia din România are peste o jumătate de milion de dosare cu autor necunoscut. Unele infracţiuni sunt de mult prescrise. Şi totuşi, cunoscând această încrengătură de violenţe, de avansări, pe pile, de jocuri de interese, de afaceri murdare cu politicieni, pentru anul universitar 2020-2021, la Academia de Poliţie au fost şase candidaţi pe un loc. La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ au fost doar trei.

George Arun - Deutsche Welle