PLAN EUROPEAN A fost lansată strategia de acţiune împotriva hepatitelor în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un plan strategic de acţiune împotriva hepatitelor a fost lansat de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA). Documentul, la care şi-au adus contribuţia şi 25 de medici specializaţi în domeniu, urmează să fie prezentat Ministerului Sănătăţii.

Comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene, România are cea mai mare prevalenţă a hepatitelor B şi C, numărul românilor infectaţi cu hepatită cronică fiind de aproximativ două milioane. 

Medicii estimează că în următorii ani ţara noastră va avea cei mai mulţi bolnavi cu hepatită în fază terminală, ciroză sau cancer la ficat. În plus, atrag atenţia specialiştii, aproximativ 100.000 de români ar putea muri din cauzele menţionate, doar în următorii 5-10 ani.

„Acest proiect prezintă trei mari avantaje principale pentru România: este uşor de implementat, eficient din punctul de vedere al costurilor, având în vedere că se pot economisi anual până la 150 de milioanede euro şi poate transforma România într-un exemplu de bune practici, pentru celelalte state ale lumii”, a declarat Achim Kautz, reprezentantul ELPA.

Raportul elaborat de asociaţiile de pacienţi în colaborare cu medicii este împărţit în patru capitole mari: prevenire, depistare, tratament şi monitorizare.

„Lupta cu hepatita era făcută până acum prin medicii implicaţi în patologiile hepatice şi companiile de medicamente care existau în branşă. Acum, există o forţă, prin asociaţiile pacienţilor, care suferă cel mai tare de pe urma acestor boli. Probabil că putem obţine un suport financiar de la companii farmaceutice. Însă, statul român trebuie să-şi protejeze cetăţenii”, a declarat profesorul Ioan Sporea.

Terapia a avut rezultat doar în cazul a jumătate din pacienţii trataţi

Acesta a explicat că atunci când vorbim de un procent de 9-10% de oameni infectaţi, statul ar trebui să aibă şi o strategie pentru a scădea acest procent şi să aloce resurse pentru o oarecare prioritate.

Din cei aproximativ 40.000 de pacienţi cu hepatită C care au făcut terapie până acum, aproape 20.000 s-au vindecat, în timp ce în cazul altor aproximativ 20.000 s-a înregistrat un eşec terapeutic.

„La aceştia, boala a evoluat”, a spus preşedintele comisiei de Gastroenterologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, Oliviu Pascu. La ora actuală, continuă Pascu, şi în cazul acestora din urmă se poate vorbi de o a doua şansă, întrucât firmele producătoare de medicamente au găsit mijloace cu care pacienţii pot fi retrataţi, obţinându-se rezultate bune.

OMS a lansat o reţea destinată luptei împotriva hepatitei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat  o reţea destinată luptei împotriva hepatitei, în contextul infectării cronice a sute de milioane de oameni cu virusul hepatic. Reţeaua reuneşte, pe lângă OMS, agenţii ale ONU, universităţi, institute de cercetare, laboratoare regionale, centre de colaborare, organizaţii ale societăţii civile şi grupuri de pacienţi.

OMS estimează că aproximativ 500 de milioane de oameni sunt infectaţi cronic cu virusul hepatitei B sau C.

Potrivit lui Charles Gore, preşedintele Alianţei Mondiale pentru Hepatită, deşi hepatita ucide la fel de mulţi oameni ca HIV şi mai mulţi decât tuberculoza şi malaria, departamentele din cadrul OMS pentru lupta împotriva TBC, HIV şi malariei sunt 20 la 30 de ori mai mari decât cel privind hepatita.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite