Peste 66.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Câţi oameni au primit prima doză
0
Peste 66.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care aproape 17.500 cu prima doză, a anunţat, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Potrivit CNCAV, 66.539 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 17.497 au primit prima doză de ser sau doza unică de la Johnson & Johnson. Alte 24.281 de persoane s-au vaccinat cu doza de rapel în cazul Johnson & Johnson sau doza a treia.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 26 de reacţii adverse: 21 la vaccinul Pfizer, două la Moderna şi trei la Johnson & Johnson. Alte 204 reacţii adverse sunt în curs de investigare şi nu au fost raportate cazuri severe.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 7.651.441, din care 7.251.451 cu schema completă. Până în prezent, 1.394.647 de persoane s-au vaccinat cu doza de rapel în cazul Johnson & Johnson sau doza a treia.
