Parlamentar, despre posibilitatea ca 1 iunie să fie declarată zi nelucrătoare: „Este o iniţiativă în interesul copiilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Senatului a votat ca ziua de 1 iunie să fie declarată sărbătoare legală, decizia aparţinând însă deputaţilor. Propunerea legislativă, susţinută de Itsty Bitsy FM, lideri de opinie, parlamentari, specialişti şi psihologi, urmăreşte să schimbe relaţia dintre copii şi părinţi în România, astfel încât aceştia din urmă să petreacă mai mult timp cu micuţii.

Propunerea legislativă pentru modificarea art. 139  din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii a fost semnată de parlamentari de la toate partidele parlamentare şi a fost adoptată de plen cu 74 de voturi pentru, 5 împotrivă şi opt abţineri.

Iniţiativa legislativă a fost iniţiată de senatoarea Rozalia Biro şi de deputata Claudia Boghicevici şi este susţinută inclusiv de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

„Nevoia reală a copiilor de a petrece mai mult timp împreună cu părinţii este principala motivaţie a acestui proiect de lege, care mă bucur ca a fost aprobat într-o majoritate covârşitoare de colegii din Senat. Părinţii şi copiii vor avea o zi liberă si vor putea sărbători împreună cea mai importantă zi din an pentru cei mici. Consider că ar trebui să ne gândim poate şi la celelalte propuneri ale copiilor legate de sprijin financiar din partea statului”, a declarat senatoarea Rozalia Biro.

Care sunt paşii următori

La rândul său, deputatul Claudia Boghicevici a explicat care sunt paşii următori. „Ne bucură faptul că Senatul a aprobat iniţiativa legislativă pentru 1 Iunie zi liberă naţională. Conform procedurii parlamentare, propunerea merge acum la Camera Deputaţilor spre dezbatere şi aprobare. Sperăm să fie susţinut de toţi deputaţii, indiferent de partidul din care fac parte. Este o iniţiativă în interesul copiilor”, a completat Boghicevici, citată într-un comunicat de presă.

Concret, iniţiativa a plecat după ce numeroase studii au arătat că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, deşi doar 24% din părinţi cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puţin. „Pe măsură ce copilul creşte, timpul petrecut cu părinţii în timpul săptămânii şi în weekend scade. Conform experţilor, timp de calitate nu înseamnă timp petrecut în aceeaşi cameră, ci ca părinţii să fie prezenţi 100% în relaţie, oferindu-le copiilor întreaga atenţie”, notează comunicatul.

Potrivit sursei citate, 17.000 de români care sprijină iniţiativa s-au alăturat acesteia pe pagina de Facebook 1 iunie zi liberă.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite