P..a mea! sau despre cangrena limbii noastre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Georgescu, preşedinta CNA       FOTO Mediafax
Laura Georgescu, preşedinta CNA       FOTO Mediafax

Mă trezesc ieri ṣi, ca în orice dimineaṭă, mă îndrept spre bucătărie. Ca să-mi pregătesc micul dejun. Sigur, e bine să mănânci dimineaṭa, dar nu înainte de a te reconecta la realitatea din afară: cine ṣtie ce fuziuni s-au mai pus la cale peste noapte, sau ce planuri economice de (re)dresare, care îṭi pot opri bucăṭica în gât.

E numai bine, căci astfel te ṣi ṭii în ritm cu fluxul schimbărilor, dar mai ṣi faci un pas inocent pe drumul dietei de slăbire.

Aṣa că, înainte de a deschide uṣa frigiderului, apăs butonul de pornire al radioului. A rămas fixat de aseară pe Radio România Muzical, postul pe care, alături de Cultural, îl ascult de obicei, fiindcă îmi place să lucrez pe un fond muzical.

Dar - ghinionul meu! - la 8:30 dimineaṭa nu simt nevoia de Chopin, aṣa că mut scala spre locul unde cred că voi găsi RFI, postul de radio la care poṭi afla o tratare europeană a evenimentelor din ṭară (adică ṭinând cont de contextul uniunii din care facem parte ṣi de care depindem).  Nu ṣtiu exact unde trebuie să mă opresc pe scala FM, aṣa că ascut urechea, spre a identifica posturile “vorbite”, de cele “cântate”  ṣi a mă opri la primele.

Victorie: o voce masculină vorbeṣte, înṭeleg că tocmai spune un banc. Nu mă interesează bancul ṣi oricum vocea are o frazare “de cartier”, care nu mă atrage. Nu poate fi RFI. Dar, înainte de a apuca să schimb postul, un ac mi se înfige direct în timpan, căci aud expresia “p..a mea!” Nu-mi vine să cred, aṣa că nu trec mai departe ṣi ascult în continuare. Aflu că tocmai sunt pe Radio Zu. Nu l-am ascultat până acum, dar îmi amintesc că, în epoca în care a fost lansat, niṣte mâini bine “targetate” ne anunṭau despre înfiinṭarea lui, mâzgălind cu numele său, proaspăt-vopsiṭii pereṭi ai Liceului Caragiale, pe lângă care treceam zilnic.

Sunt convinsă că are ascultătorii lui, pe care îi respect, dar, după episodul de ieri, sigur eu nu mă voi număra printre ei. Nicio pierdere, de ambele părṭi! Este alegerea mea să nu-i ascult ṣi a lor să activeze straturile inferioare din fiecare ascultător, producând emisiuni cu priză la un public cât mai larg. Fiindcă astfel ṭin afacerea prosperă, prin veniturile din publicitate.

Imi recunosc ṣi neputinṭa personală de a mă adapta la acest climat în care înjurătura a devenit o parte, indispensabilă se pare, a conversaṭiei cotidiene, pentru o mare parte dintre conaṭionalii mei. Credeam însă că ea se limitează la Bucureṣti ṣi căutam explicaṭii în dimensiunile metropolei, care permite astfel un comportament specific stării de anonimat, în care interdictul dispare. Pierdut în masă, individul nu mai ṭine seama de legile convieṭuirii civilizate, pentru că nici instanṭa punitivă nu mai există.  M-am înṣelat însă, căci ṣi în oraṣe care au tradiṭional climate culturale mai apropiate de standardele occidentale, precum Sibiu sau Timiṣoara, am auzit acelaṣi limbaj stradal, la tineri care nu păreau să fi ieṣit din canalele oraṣelor.  Cel mai uimită am fost când am trecut pe lângă un stol de fete, care tocmai ieṣeau pe poarta liceului ṣi care îṣi băgau ceea ce nu au, în orice: ora de mate, profesoara de română, sau preṭul băuturii de la club, de aseară.

Inṭeleg de aceea ṣi de ce unele staṭii de radio ṣi de televiziune, broadcast sau online sunt tentate să se poziṭioneze pe aceeaṣi platfomă de comunicare: pentru a deveni cât mai familiare cu presupusul public de acest tip, pentru a vorbi o limbă comună ṣi a înregistra astfel cât mai multe accesări, care înseamnă puncte de audienṭă, adică bani. Business-ul e business, trebuie să aducă profit, indiferent de mijloace!

In relaṭiile dintre persoane, dialoguri de tipul celui de mai jos pot, desigur, exista (înainte de a vă devoala sursa, vă las să vă exersaṭi imaginaṭia, ghicind cine sunt comunicatorii). Astfel de “vorbe” pot face deliciul unor romancieri, scenariṣti sau dramaturgi îndrăgostiṭi de redarea hiperrealistă a lumii, fiindcă ele dau dintr-odată măsura nivelului de educaṭie a persoanelor, al mediului în care acestea trăiesc ṣi sunt indicative pentru viaṭa pe care o duc vorbitorii, în măsura în care exprimarea nu este rodul unei emoṭii puternice, determinate de o situaṭie de criză, ci este tocmai curgerea constantă a însăṣi normalităṭii acestei sfere umane.

-Hai, f…-te-ar canceru’, să-ṭi dea Dumnezeu…

- Sapa ṣi lopata.

- Să-ṭi dea foc pe capu’ tău. Ce cauṭi la copiii mei? Iubeṣti rău copiii mei, aṣa !

- Nu mai viu.

- Ce p..a mea spui ? Nu mai te iubeṣte copiii tăi ṣi vii la copiii mei? Da-ṭi-ar Dumnezeu foc pe capul tău.

- Iṭi dă ṭie.

-Vă belesc! Ştiţi de ce, da? Vai, mimozelor!

- Da. De-aia vă belesc! Să moară mama că vă belesc! Cu bani. Vă iau din bani. Simplu!

- Trăi-v-ar! Sunteţi bolnavi... Cică sunteţi împotriva noastră. Doamne, trăi-v-ar! Sunteţi bolnavi! Trăi-v-ar! Dacă voi nu-nţelegeţi că noi aicea avem un demers comun.

- Îţi recunosc că sunt o vacă încălţată [...] Eu îţi recunosc ţie că sunt o vacă încălţată proastă.

-Nu, nu, vă rog frumos, doamnă!

- Avem o şefă care e şi nef...

Nu, fragmentul de mai sus nu este un extras din vreun roman al gropii lui Ouatu. Nici nu este un text cu pretenṭii literare. Este o simplă transcriere a realităṭii vorbite de azi, aṣa cum o permite a fi înregistrată mediul democratic (adică accesibil aproape oricui) al camerelor digitale ṣi al iPhone-urilor.

El ar putea fi parte din istoria orală a acestei tranziṭii bolnave, care a îndepărtat toate inhibiṭiile, a ridicat barierele ṣi a îngropat totul în mâlul indistinct al familiarităṭii promiscue.

Mă întreb ce gândiṭi: textul este “opera” unor persoane cu educaṭie precară sau înaltă? Este unitar stilistic? Redă conversaṭia a două femei sau a doi bărbaṭi? Cum i-aṭi caracteriza pe vorbitori, după cuvintele lor?

Dacă v-aṭi răspuns deja la întrebările de mai sus, atunci aflaṭi că prima parte este transcrierea dialogului dintr-un video postat pe Youtube, cu titlul “cearta la ṭigani”, iar partea a doua reprezintă un fragment din dialogurile pe care ṣefa CNA, dna Laura Georgescu, le poartă cu angajaṭii acestei instituṭii, ce este menită să vegheze asupra echidistanṭei, a corectitudinii ṣi a decenṭei posturilor de televiziune ṣi de radio (deṣi îṣi doreṣte ṣi controlul internetului, acesta este încă nereglementat).

Am auzit în ultimul timp diverṣi politicieni care se declarau preocupaṭi doar de dezvăluirea aranjamentelor facilitate în interiorul CNA, pentru a favoriza anumiṭi radiodifuzori, susṭinând că limbajul preṣedintei CNA este o problemă personală: aṣa vorbeṣte dânsa.

Sigur, ar fi o chestiune personală, dacă dialogurile s-ar fi desfăṣurat pe pontonul casei de la Snagov sau în maṣina proprie. Dar ele au fost înregistrate în interiorul instituṭiei pe care dna Georgescu o conduce, tocmai ca aleasă a consiliului. Ṣi ele dau măsura nu numai a unui anumit mod general de gândire, ci ṣi a unui anumit fel concret de conducere.

Dacă este adevărat că suntem (ṣi) ceea ce vorbim, atunci, cu un asemenea orizont intelectual, revelat de transcrierile apărute în presă, îmi este uṣor să îmi închipui în ce sens va evolua peisajul media din România, ce programe vor fi agreate, dincolo de implacabilele aderenṭe politice. 

Iar cu un asemenea management, nu pot decât să îi căinez pe cei câṭiva intelectuali, care stau la aceeaṣi masă cu preṣedinta.

Înṭeleg că, după ce procurorul general nu a găsit motiv să se autosesizeze, DNA-ul a fost stimulat de o plângere, astfel încât de azi membrii Consiliului CNA au fost invitaṭi să dea declaraṭii, ca martori, în posibilul caz de luare de mită ṣi trafic de influenṭă. In principiu, nu văd de ce CNA-ul ar face excepṭie de la situaṭia generală din ṭară ṣi cum am fi făcut un salt atât de spectaculos în 2014, încât să ne fi îndepărtat de problema larg răspândită în România, anume corupṭia la nivel guvernamental, ce afectează toate segmentele societăṭii, sesizată ṣi de Raportul pe 2013 al Departamentului de Stat al SUA.

Aṣa că, după ce CNA-ul îṣi va termina convorbirile cu DNA-ul, timp în care monitorizarea radio ṣi tv presupun că îṣi va vedea de cursul ei, mă aṣtept să găsesc, undeva pe site-ul instituṭiei, la capitolul sancṭiuni, o reacṭie a “garantului interesului public ṣi unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale”, faṭă de obiectul mirării mele de ieri-dimineaṭă.

Căci altfel, cu sau fără limba scoasă din context, preṣedinta CNA nu va fi decât garantul marii cangrene a audiovizualului românesc.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite