O treime din testele de COVID-19 se fac în Bucureşti. Care sunt judeţele cu doar câteva teste pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unde se testează mai mult de COVID-19 sunt depistate şi cele mai multe infectări
Unde se testează mai mult de COVID-19 sunt depistate şi cele mai multe infectări

Capitala deţine recordul la numărul de infectări noi depistate într-o zi, dar şi la numărul de teste efectuate în acelaşi interval – peste 12.700. În acelaşi timp, în şase judeţele, au fost făcute sub 100 de teste, potrivit G4Media.ro.

În România, au fost raportate sâmbătă un total 36.181 teste, din care 12.723 au fost efectuate în Bucureşti (în Capitală fiind prelucrate şi teste din alte judeţe, n.red.). 

În două judeţe – Călăraşi şi Ialomiţa – au fost făcute doar 8, respectiv, 9 teste, iar în alte judeţe - Giurgiu Prahova, Brăila şi Dâmboviţa sub 100 de teste. Niciunul dintre judeţele în care s-a testat cel mai puţin în ultimele 24 de ore nu se află în scenariul roşu, cu incidenţă mai mare de 3 infectări la mia de locuitori, în care s-ar impune restricţii, potrivit G4media.

Giurgiu, unde s-au făcut sub 100 de teste în ultima zi se află în zona verde, adică sub incidenţa de 1,5 infectări la 1000 de locuitori.

Tot în zona verde se află şi Călăraşi, cu a treia cea mai mică rată de incidenţă din ţară, de 1,04, dar a efectuat doar 8 teste într-o zi.

Dâmboviţa se află în zona galbenă, cu incidenţă între 1,5-3 la mia de locuitori, dar a efectuat doar 40 de teste în 24 de ore.

Ialomiţa şi Brăila, cu 9 respectiv 70 de teste în ultima zi, au raportat incidenţă sub 1,5 infectări la 1000 de locuitori, iar Prahova, cu 85 de teste, e în zona galbenă, 1,5-3/1000 de locuitori.

Cât a testat fiecare judeţ în ultimele 24 de ore:

Alba – 863, Arad – 575, Argeş – 433, Bacău – 345, Bihor – 1272, Bistriţa Năsăud – 260, Botoşani – 372, Brăila – 70, Braşov – 1027, Buzău – 188, Călăraşi – 8, Caraş Severin – 280, Cluj – 2831, Constanţa – 514, Covasna – 1100, Dâmboviţa – 40, Dolj – 456, Galaţi – 386, Giurgiu – 94, Gorj – 158, Harghita – 379, Hunedoara – 591, Ialomiţa – 9, Iaşi – 2030, Maramureş – 358, Mehedinţi – 205, Mureş – 470, Neamţ – 246, Olt – 328, Prahova – 85, Sălaj – 427, Satu Mare – 356, Sibiu – 614, Suceava – 846, Teleorman – 160, Timiş – 3151, Tulcea – 1261, Vâlcea – 375, Vaslui – 203, Vrancea – 137.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite