Numărul donatorilor a explodat, dar nu sunt bani de transplanturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România a crescut numărul donatorilor de organe, însă nu sunt bani pentru efectuarea transplantelor FOTO Adevărul
În România a crescut numărul donatorilor de organe, însă nu sunt bani pentru efectuarea transplantelor FOTO Adevărul

Numărul donatorilor de organe a crescut, dar e nevoie de o rectificare bugetară pentru ca toate operaţiile de transplant să poată fi făcute. În acest moment, multe organe ce ar putea fi folosite pentru salvarea unor vieţi ar putea ajunge la gunoi. Semnalul de alarmă a fost tras ieri chiar de către secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Acesta a afirmat, în cadrul emisiunii „După 20 de ani“ de la Pro TV, că sistemul se află într-o situaţie „ingrată”, în condiţiile în care România a rezolvat problema donatorilor, dar nu are banii pentru a efectua toate operaţiile.

„Este o situaţie fericită că s-a ajuns aşa, pentru că a crescut numărul donatorilor. După ce s-a aprobat ordinul prin care s-au nominalizat ordonatorii de transplant la secţiile de terapie intensivă şi s-a ameliorat organizarea pentru recunoaşterea bolnavilor potenţiali donatorilor, am avut o explozie de donatori, ceea ce este un lucru pozitiv. Acum trebuie să adaptăm finanţarea la această explozie, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la asta, vă spun sincer”, a spus Arafat, care a adăugat că ştie din „promisiuni” chiar de la ministrul Sănătăţii despre o creştere a fondurilor pentru transplant, la rectificare, spre a se face faţă creşterii numărului de donatori.

La rândul lui, şeful Clinicii de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni, profesorul Irinel Popescu, a atras atenţia că dacă statul român ar aloca suficienţi bani acestor intervenţii, în curând România s-ar putea clasa pe primele locuri din lume în ceea ce priveşte operaţiile de transplant

Fără bani de transplant până în iulie

Programul pentru transplant nu va primi bani înainte de rectificarea bugetară din iulie, ceea ce pune în pericol sănătatea multor pacienţi care au nevoie de astfel de intervenţii. Spre exemplu, cei doi specialişti au luat în discuţie, în cadrul emisiunii, cazul unui tânăr care are nevoie de un transplant bipulmonar şi care trebuie să plătească în avans 120.000 de euro la o clinică din străinătate pentru a fi pus pe lista de aşteptare pentru operaţie. Finanţarea nu a fost însă aprobată, întrucât banii au fost cheltuiţi pe transplantul medular, iar pacientului i s-a cerut să aştepte suplimentarea bugetului pentru tratament în străinătate.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a precizat că nu ştie care au fost raţiunile comisiei care a respins cererea de transplant a tânărului, redirecţionând  banii către un alt transplant. 

La rândul lui, profesorul Irinel Popescu a explicat că numărul celor care au nevoie de operaţii depăşeşte posibilităţile financiare ale statului, astfel că „trebuie înţeleasă poziţia finanţatorului care trebuie să-şi împartă bugetul în foarte multe necesităţi ale sistemului de sănătate“.

Popescu a dat ca exemplu Noua Zeelandă, care, în perioada în care nu avea program de transplant, transporta bolnavii în Australia şi finanţa, anual, şase operaţii, iar intervenţiile peste acest număr erau mutate în alt an.

Şi transplantaţii au nevoie de fonduri

În acest context, reprezentanţii Asociaţiei Transplantaţilor din România spun că autorităţile trebuie să se gândească şi la o rectificare bugetară care să includă şi medicaţia post-operatorie, întrucât numărul celor care au beneficiat de transplant a crescut simţitor.  Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache, susţine că, dacă nu vor mai avea medicamente, pacienţii care au suferit deja un transplant vor fi suferit o operaţie costisitoare şi inutilă.

„Momentan, nu ne plângem, dar dacă la rectificarea bugetară din iulie autorităţile nu vor lua în calcul această problemă, lucrurile vor fi grave. Imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un bolnav care a suferit un transplant de inimă să nu ia medicamentele prescrise: corpul îi va rejecta organul”, a explicat Tache.

În condiţiile în care un transplant de rinichi în România costă 20.000 de euro, iar unul de ficat până la 70.000, singura şansă a multor pacienţi sunt banii de la stat. reprezentant al Asociaţiei Transplantaţilor
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite